Editia din 2011 a Raliului Aradului va conta si in Campionatul de Raliuri al Ungariei

In 2010, la Raliul Aradului au participat – in calitate de invitati ai organizatorilor, si cateva  echipaje din Ungaria, care au „ingrosat” semnificativ numarul concurentilor aflati la startul cursei. A fost doar inceputul, pentru ca, editia din acest an a Raliului Aradului a devenit etapa si in Campionatul Ungariei. In aceste conditii, Raliul Aradului va fi cursa cu cei mai multi piloti inscrisi la start din acest sezon. „Nu a fost usor sa ajungem aici, dar a contat foarte mult faptul ca echipajele invitate anul trecut s-au indragostit de aceasta cursa si au facut o buna propaganda acestui raliu. L-au promovat, l-am promovat si noi si, in cele din urma, am reusit sa «introducem» aceasta etapa si in Campionatul Ungariei. Astfel, in mod sigur, la start se vor afla cei mai buni piloti din tara vecina, intrucat orice punct acumulat va conta la finalul sezonului, chiar daca aceste puncte vin din Romania. Astfel, va fi o batalie incredibila cu secundele pe probele speciale, iar spectacolul se va ridica la un inalt nivel”, a spus Mihai Leu, organizatorul Raliului Aradului.

 

 

Omologul sau maghiar, domnul Mark Adamovic, a completat cele spuse de Mihai Leu: „De cand am ajuns, pentru prima data la o etapa de raliu in Romania, mi-am propus sa extindem raliurile organizate in doua tari si in Romania. Probele speciale, in primul rand, ospitalitatea oamenilor din Arad si dorinta lor imensa de colaborare, mi-au facut sarcina mult mai usoara decat am crezut. Sunt extrem de fericit ca, dupa numai un an, am reusit sa inscriem  etapa aradeana in campionatul Ungariei. Pentru ca avem experienta unor asemena colaborari cu Slovenia si Austria si pentru ca il am alaturi pe prietenul Mihai Leu, care, din principiu, nu foloseste cuvantul «nu», am convingerea ca demersul nostru comun va fi o reusita”.

 

 

 

Pasii marunti sunt inceti, dar siguri


Mihai Leu, primul campion modial la box profesionist din Romania, vrea sa continue politica pasilor marunti, pentru a ajunge sa organizeze, la Arad, o competitie de mare anvergura. „Este pentru prima data in istoria automobilismului romanesc cand o etapa de Campionat National conteaza si pentru intrecerea interna a altei tari. Este un alt pas mic, dar sigur, pe care sa il facem, pentru a ajunge, nu peste mult timp, sa organizam o cursa international importanta si in Romania. Politica pasilor marunti este cea mai potrivita pentru ca demersul nostru sa aiba sorti de izbanda.Este ca si cu o casa. Mai intai trebuie sa ii faci o fundatie sigura si apoi sa incepi sa construiesti. Nu poti «arde» nici o etapa, intrucat totul se poate narui la un moment dat”, a precizat fostul campion national la raliuri, Mihai Leu, care a continuat: „Autoritatile locale ne acorda tot sprijinul de care avem nevoie, intrucat vor ca Aradul sa fie promovat si pe plan automobilistic. Tocmai de aceea sunt convins ca vom reusi sa atingem obiectivul propus, iar Aradul poate deveni, in cativa ani, un reper important in automobilismul European”.

 

 

Superspeciala, marea noutate de la Arad


Marea noutate de la Raliul Aradului, editia 2011, este superspeciala, in lungime de 2 kilometri. Astfel, startul se va da pe asfalt, dar o buna bucata din traseu va fi pe macadam. „In principiu, probele special de la Raliul Aradului nu se vor schimba. Sunt spectaculoase si nu erau necesare schimbari mari. Ca sa-si respecte blazonul de fondator al acestui raliu, prietenul meu Ciprian Suarasan a mai scos, totusi, din maneca o proba noua extrem de spectaculaosa. In schimb, superspeciala va fi marea noutate. In sensul ca se va alerga pe suprafata mixta asfalt si macadam. Zona de macadam va avea si o «saritoare», iar la start vor fi, simultan, doi bolizi. Am optat pentru aceasta varianta, intrucat daca spectatorii vor fi cuceriti de masinile de curse la aceasta superspeciala, unde va fi cu adevarat un show pe cinste, atunci, poate, vor merge in numar mai mare si pe probele speciale”, a incheiat Mihai Leu.

 

 

Documente :

 

Regulament Particular

 

Plan Orar

 

Plan Orar Rally Sprint

 

Plan Orar Rally 2

 

Formular inscriere echipaj

 

Formular inscriere echipa

 

 


Raliul Aradului 2011– date tehnice
Lungime TOTALA raliu : 482.10km
Numarul probelor speciale: 11
Lungime TOTALA probe speciale: 125.20km
Start Raliu: Vineri, 05.08.2011, orele 17.00 – Bulevardul „Revolutiei”, din Arad
Start Superspeciala (PS1): orele 17.28 – pista de karting Vegas International Arad
Sosire Raliu: Sambata, 06.08.2011, orele 19 :28 – Bulevardul „Revolutiei”, din Arad