Noutati de la Brasov


La startul “Tess Rally” s-au inscris deja 54 de echipaje si printre ele se vor afla si castigatorul de anul trecut, Bogdan Marisca, dar si brasoveanul Manu Mihalache. Desi figura inscris, maghiarul Daniel Fischer nu va lua startul, pregatirile pentru masina acestuia nefiind finalizate la timp. Totusi, se pare ca acesta va fi prezent la restul etapelor din Campionatul National de Raliuri Dunlop 2011 si va concura pe un Subaru Impreza N15 la Clasa 19 ( fosta grupa K ).

In fine, automobilismul romanesc da semne ca a iesit din criza, iar pilotii reincep sa vina la curse in numar din ce in ce mai mare. Etalonul ramane 2008, ultimul an inainte de criza, atunci cand la startul Tess Rally s-au aliniat 67 de  echipaje, un record al ultimului deceniu. In anul urmator au fost 50 de echipaje, in 2010 numarul a scazut la 49, pentru ca, in 2011, cu o doua zile inainte de start 51 de echipaje sa-si ridice deja documentatia de raliu. Mai sunt 4, care si-au confirmat prezenta si isi vor lua actele joi dimineata. Si cum inscrieri se pot face pana joi, la pranz, este posibil ca numarul acestora sa  creasca.

 

 

Prietenii, salvarea lui Manu Mihalache

Printre cei ce s-au inscris in penultima zi regulamentara, se afla Bogdan Marisca, invingatorul de anul trecut, dar si Manu Mihalache, unul dintre favoritii publicului brasovean. Pe ultima suta de metri, cei doi au gasit resursele necesare sa inceapa Campionatul National de Raliuri, dar, cel putin deocamdata, nu se stie daca vor fi prezenti si la urmatoarele curse. Cel putin Manu Mihalache a spus ca va lua startul la Brasov doar pentru ca a fost sustinut de prieteni. Mai mult, el va concura pe o masina vopsita in totalitate in alb, pe care va fi scris un singur cuvant: “PRIETENII”.

Pentru desfasurarea in bune conditii a competitiei automobilistice Tess Rally 2011, in 8 si 9 aprilie 2011 circulatia se va inchide pe urmatoarele drumuri nationale, precum si in centrul Brasovului, astfel:


Vineri, 8 aprilie 2011:

In centrul Brasovului, sectorul de drum afectat fiind Hotel Aro Palace – Teatrul Sică Alexandrescu, intre orele 17.00-22.30

Sambata 9 aprilie 2011:

Pe DN 73 A sectorul Predeal – Râşnov, intre orele 8.30–11.30 si 16.00–18.30
Pe DN 1 A sectorul Sacele (Bradet-Scoala Ajutatoare) – Babarunca, intre orele 10.30-17.00
Pe DN 1 E, sectorul Poaiana Brasov – Brasov (Sirul Livezii), intre orele 16.45-19.30

 

Tess Rally 2011 – date tehnice:
Lungime totala raliu : 248.30 km
Din care probe speciale : 103.40 km
Cea mai lunga proba speciala : “Babarunca” (PS4) – 28.10 km
Cea mai scurta proba speciala : “Brasov Rally Show” (PS1) – 1.20 km
Numar probe speciale: 7
Procentaj probe speciale din parcursul total: 41.64%
Suprafata: Asfalt 100%

Comentarii

comentarii