Doar 4 piloti din Citroën Racing Trophy iau startul in Raliul Clujului

Norbert Bereczki , Vlad Cosma, Tihomir Stratiev si Ekaterina Stratieva sunt pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania care vor lua startul in Raliul Clujului. Toti concureaza cu modelul Citroën C2-R2 MAX si se vor lupta, din nou, pentru premii in valoare totala de 6.800 Euro.

 

 

In etapele de la Brasov si Targu Mures, pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy au reusit sa castige, in total, 12.500 Euro din cei aproape 50.000 Euro pusi in joc in acest sezon. Pentru Norbert Bereczki, Tihomir Stratiev, Ekaterina Stratieva si Vlad Cosma, urmatoarea provocare este Raliul Clujului. Programata vineri si sambata, 27 – 28 mai, etapa de la Cluj va incepe cu o parada, inclusa in cadrul „Zilele Clujului” si o super speciala. Restul de cinci probe speciale se vor desfasura sambata, in ziua a doua a raliului. In total, pilotii au de parcurs 101 kilometri de proba speciala pe asfalt. .

 

 

Cu doua victorii in Citroën Racing Trophy Romania in sezonul 2011, Norbert Bereczki pleaca din postura de favorit in etapa de la Cluj. „Deabia asteptam aceasta etapa si speram ca vremea va fi frumoasa. Suntem pe primul loc si vrem sa ne aparam aceasta pozitie. Va fi foarte greu sa castigam si aici, dar vom incerca totul. Ma bucur ca am revenit in Romania pentru ca imi place sa concurez aici alaturi de ceilalti piloti din Citroën Racing Trophy Romania”, a spus Norbert Bereczki.

 

 

Principalul rival al pilotului maghiar va fi, cu siguranta, Vlad Cosma. Pilotul echipei Napoca Rally Academy evolueaza in fata proprilor suporteri si vrea sa obtina aici prima victorie din sezonul 2011. „Dupa un raliu greu, dar foarte scurt, la Targu Mures ne intoarcem acasa, la propriu, si vrem sa obtinem un rezultat cat mai bun. Daca pana acum conditiile meteo ne-au incurcat putin, speram ca la Cluj sa avem un raliu fara ploaie pentru a putea pune in valoare performantele micului C2-R2 MAX. Acum avem si o oarecare referinta, stim care este nivelul si stim ca putem sa ne batem pentrul locul 1. Imi plac foarte mult probele de la Cluj. Stim sa fim foarte rapizi pe ele, dar totodata trebuie sa fim atenti pentru ca ascund foarte multe capcane care te pot scoate din lupta. Trebuie sa terminam cu masina intreaga pentru ca duminica, dupa raliu, plecam la Yalta pentru etapa din IRC”, a spus Vlad Cosma.

 

 

Nu am intalnit niciodata conditii atat de dificile ca la Targu Mures”, a spus bulgarul Tihomir Stratiev. Dupa doua etape in care a fost incurcat de ploaie, Tihomir Stratiev spera ca vremea va fi frumoasa la Cluj in etapa a treia inclusa in Citroën Racing Trophy Romania. „Nu-mi place sa merg pe ploaie si pana acum nu am avut parte decat de o vreme foarte proasta. Sper ca in acest weekend situatia sa se schimbe si sa ne implicam si noi in lupta pentru un loc pe podium. Imi place ca lupta in Citroën Racing Trophy este foarte disputata si nu-mi pare rau ca am decis sa vin in Romania pentru a ma putea inscrie intr-o competitie organizata de constructorul care a dominat ultimii ani din Campionatul Mondial de Raliuri”, a mai adaugat Stratiev, inaintea etapei de la Cluj.

 

 

Ekaterina Stratieva a adunat primele puncte in Citroën Racing Trophy Romania la Raliul Targu Mures si inaintea cursei de la Cluj a luat startul intr-o etapa de campionat european din Croatia. „In afara curselor din Romania, mi-am propus sa particip anul acesta si la cateva etape din Europa, inclusiv la etape din IRC. Imediat dupa Cluj voi pleca spre Yalta, dar acum cel mai important lucru este Raliul Clujului. Sunt bucuroasa ca am terminat o etapa atat de dificila cum a fost cea de la Targu Mures si sper sa obtin si aici un rezultat bun”, a spus Ekaterina Stratieva.

 

 

Dupa podiumul de la Targu Mures, Alina Bunica este nevoita sa renunte la participarea din Raliul Clujului. „In ciuda eforturilor facute, nu vom putea fi prezenti la startul acestei etape, desi este un raliu care mi-a placut dintotdeauna, mai ales prin configuratia probei speciala Dangau, una dintre preferatele mele pe asfalt. Am fost nevoiti sa “ratam” aceasta etapa si o sa ne pregatim mai bine pentru urmatoarea unde speram sa recuperam cat mai mult din punctele pierdute prin neprezentarea de la Cluj”, a spus Alina Bunica.