Focus pe debutanți în Raliul Țara Bârsei

 
Astăzi la ora 17.00, în parcarea Băneasa Shopping City, se va da startul în Raliul Țara Bârsei, cea de a șaptea etapă a Cupei Dacia 2011, un raliu ce se anunță spectaculos prin duelul debutanților. Bogdan Năstase este liderul clasamentului general, în timp ce Octavian Tîrnovean este pe doi la general și lider în clasamentul debutanților. New entry-ul de la această etapă este echipajul Lucian Gârbacea jr./Sorin Colceriu.
 
 
La fel ca sezonul trecut Raliul Țara Bârsei debutează cu Super Speciala din București, urmând ca pe 3 septembrie concurenții să parcurgă cele șapte probe speciale din zona Săcele – Predeal – Azuga.

 

Bogdan Năstase este liderul la zi al Cupei Dacia având un avans de 16,5 puncte în fața lui Octavian Tîrnovean, care la doar 19 ani se luptă pentru a se clasa în top trei la finalul sezonului.  Sibianul este lider în clasamentul debutanților unde are nouă puncte avans în fața lui Florin Tincescu, un licean care face furori pe probele speciale. De altfel, lupta dintre cei doi va fi în centrul atenției la Raliul Țara Bârsei, Florin fiind nevoit să își ia revanșa după ce la Arad a fost obligat să abandoneze. În plus, Simone Tempestini (16 ani) este omul ce poate crea surprize dovedind în etapa precedentă că poate termina pe podium. Lupta pentru podium la debutanți va fi cu atât mai interesantă cu cât la startul acestei etape s-a aliniat și Lucian Gârbacea jr., un pilot extrem de talentat care a avut primul contact cu Dacia Logan, pregătit pentru cupă, în 2010. Atunci, Lucian a fost invitat de George Grigorescu să piloteze una din mașinile forlighter de la Raliul Țara Bârsei și astfel fostul pilot de motocross a fost stimulat să revină în competiții. Acest raliu este primul pe care Lucian Gârbacea îl face în cadrul Cupei Dacia, însă el a mai concurat în alte raliuri de-a lungul sezonului 2009.

 

 
Programul Raliului Țara Bârsei

 

 
Vineri 2 septembrie
PS 1 – Băneasa Rally Show          17:21
 

 

Sâmbătă 3 septembrie
PS 2 – Azuga – Predeal (1)          10:12
PS 3 – Azuga – Cabana Susai (1)               10:55
PS 4 – Săcele – Azuga (1)             12:35
PS 5 – Azuga – Cabana Susai (2)               13:10
PS 6  – Azuga – Predeal (2)          15:32
PS 7  – Azuga – Cabana Susai (3)               16:15
PS 8 – Săcele – Azuga (2)             17:55
Sosire raliu Brașov  – 19:31
 
 

 

Clasament general Cupa Dacia 2011 (6/9 etape)
 
1.            Bogdan Năstase              92,5p
2.            Octavian Tîrnovean        76p
3.            Sebastian Barbu              75p
4.            Viorel Ivan                          72,5p
5.            Florin Tincescu                  62p
6.            Adrian Drăgan                   48,5p
7.            Bogdan Cornea                39p
8.            Sebastian Gioarsă           37p
9.            Spartacus Popa                27p
10.          Simone Tempestini        25p
 
 

 

Clasament debutanți Cupa Dacia 2011 (6/9 etape)
 
1.            Octavian Tîrnovean        103p
2.            Florin Tincescu                  94p
3.            Sebastian Gioarsă           78,5p
4.            Bogdan Cornea                56,5p
5.            Sebastian Tempestini    51p