Zeci de motociclişti sunt aşteptaţi pe 3-4 septembrie la Lupeni

Etapa cu numărul trei a Campionatului Naţional de Enduro se va desfăşura la Lupeni, în organizarea clubului Comexim R din localitate, pe 3 şi pe 4 septembrie. Aceasta este etapa finală a campionatului, fiind hotărâtoare în stabilirea campionilor pentru anul 2011, iar enduriştii îşi vor stabili tabăra sau “paddock.ul”, în limbaj de specialitate, chiar în frumoasa staţiune Straja, situată la doar 20 de kilometri de municipiul Petroşani.

 

Din Straja, de la peste 1.000 de metri altitudine, zecile de concurenţi aşteptaţi la concurs vor coborî pe motocicletele de concurs până la Lupeni, urmând a fi “supuşi” probei cronometrate de motocros, care se va desfăşura pe “Sosodrom”, circuitul de motocros de la intrarea în municipiu. “Am obţinut acordul posesorilor de terenuri de lângă circuitul de motocros, pentru ca sportivii să nu mai intre pe drumuri asfaltate, în trafic”, spune Sorin Sandu, din partea clubului organizator Comexim R Lupeni.

 

Deşi nu există o probă specială de tip Extrem Test, se poate spune că tot traseul este puţin extrem, concurenţii având de parcurs pe zi, peste o sută de kilometri prin Munţii Vulcan. Concursul va fi puţin mai greu decât cel de anul trecut, în special pentru cei de la clasa Hobby, există două coborâri lungi, pe două râuri, dar şi zone cu piatră”, a mai punctat organizatorul.

 

Enduro este una dintre cele mai pretenţioase şi solicitante discipline ale motociclismului. Sportivii au de parcurs de obicei câte trei tururi pe zi pe un traseu de 40-50 de kilometri, timp de două zile, trebuind să ajungă la timpi fixaţi pentru fiecare în parte, la punctele de contrar orar. În caz contrar ei sunt depunctaţi, deoarece regularitatea este cea urmărită de către comisia de arbitraj. Sportivii sunt însă departajaţi şi pe baza timpilor obţinuţi pe probele speciale, Motocros Test şi Enduro Test, nu mai lungi de câţiva kilometri, însă foarte tehnice.

One thought on “Zeci de motociclişti sunt aşteptaţi pe 3-4 septembrie la Lupeni”

Comments are closed.