Valentin Porcisteanu castiga Timis Rally 2012

  • A doua etapă a CNR a fost dominată categoric de pilotul BCR Leasing Rally Team
  • După două etape disputate, BCR Leasing Rally Team conduce în clasamentul echipelor

 

Raliul Timişului a revenit în peisajul Campionatului Naţional de Raliuri după o absenţă de trei ani, înscriind la start 61 echipaje. BCR Leasing Rally Team a luat startul în etapa de la Timişoara din poziţia de lider, loc pe care a reuşit să şi-l păstreze după o competiţie tehnică, extrem de disputată, a cărei linie de sosire a fost trecută de numai 46 dintre echipajele concurente.

Liderul clasamentului general, Valentin Porcişteanu, a revenit la Timişoara vizând o nouă victorie. Dacă la superspeciala de vineri s-a clasat pe locul al doilea, la şapte zecimi de secundă faţă de lider, în cea de-a doua zi de concurs pilotul BCR Leasing Rally Team s-a instalat în fruntea competiţieii încă de pe prima probă a zilei: Ultima dată când am parcurs acest raliu a fost în 2009. Starea probelor speciale a fost în mare parte aşa cum ne aşteptam, cu porţiuni denivelate, foarte multe zone cu nisip şi pietriş. Probele au fost tehnice, combinate cu porţiuni de mare viteză, unde nu exista loc de greşeală. Am reuşit să impun un ritm foarte alert încă din prima specială reuşind să câştig opt din cele douăsprezece probe speciale disputate. Suntem lideri detaşaţi după două etape disputate, având numărul maxim de puncte posibile. Mulţumim fanilor care ne-au susţinut şi pe parcursul acestei etape, partenerilor noştri – BCR Leasing, Pirelli, Vallino, Colina Motors şi aşteptăm cu nerăbdare etapa de la Bacău.– Valentin Porcişteanu

 

Alexandru Filip şi Bogdan Iancu au reuşit victoria la clasa 5 şi locul 3 la 2 Roţi Motrice: Cea de-a doua etapă a CNR a fost cu mult mai disputată decât cea de la Braşov şi am simţit că ne întrebuinţăm cu adevărat. Îi felicit pe adversarii mei şi sper că lupta dintre noi, atât în clasamentul 2 Roţi Motrice şi clasa 5, va rămâne la fel de palpitantă. Mulţumesc publicului numeros pentru încurajare, echipei tehnice Colina Motors, precum şi echipei BCR Leasing pentru tot suportul oferit. Plecăm din Banat cu gustul plăcut al victoriei la clasa 5 şi locul 3 în clasamentul 2 Roţi Motrice, dar deja gândul ne zboară la lupta de pe probele speciale de la Raliul Bacăului.” – Alexandru Filip

 

Echipajul Edwin Keleti/Botond Csomortani, lider la clasa 3 după prima etapă, a fost nevoit să abandoneze după ce pompa de benzină a cedat pe PS7. Cei doi se aflau în poziţia secundă la clasă. Revenirea CNR la Timişoara este importantă atât pentru fani cât şi pentru sportivi, zona având probe speciale de excepţie. Foarte tehnice ca şi configuraţie şi cu extrem de multă criblură pe suprafaţa de rulare, ele au pus la grea încercare echipajele. Pentru noi era un raliu important, în care veneam din postura de lideri ai clasei 3. Evoluţia noastră a fost una consistentă, însă o defecţiune la pompa de benzină a maşinii ne-a scos prematur din cursă. Ne bucurăm că invitaţii BCR Leasing au răspuns invitaţiei noastre de a sta în scaunul din dreapta la shakedown şi că s-au simţit atât de bine în postura de copiloţi. Datorită victoriei categorice a colegilor Porcişteanu/Dobre, rămânem pe prima poziţie în clasamentul pe echipe, ceea ce este extrem de important.” – Edwin Keleti

 

Am încheiat un raliu dificil, cu o concurenţă puternică din partea celorlalte echipaje şi ne bucurăm că echipa noastră îşi păstrează locul fruntaş în clasamentul general. Am pregătit cursa foarte atent din toate punctele de vedere: strategie, setări, abordare, iar alegerea anvelopelor a fost cea corectă pentru toate echipajele. Îl felicit pe Vali pentru modul în care a ştiut să domine cursa, de la bun început şi să se impună categoric, exploatând perfect atât resursele proprii, cât şi pe cele ale maşinii. De asemenea, felicitări pentru Alex Filip, care dovedeşte o ascensiune clară faţă de sezonul trecut. Din păcate, o defecţiune banală şi impredictibilă a oprit evoluţia lui Edwin Keleti, în momentul în care acesta se afla pe locul doi la clasă. Cu siguranţă însă, la Bacău, toate echipajele BCR Leasing Rally Team vor reveni cu forţe noi.” – Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motors

 

Timiş Rally, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012, s-a desfăşurat la Timişoara, în perioada 27-28 aprilie, pe asfalt. Lungimea totală a traseului a fost de 398,82 km, cele douăsprezece probe speciale totalizând 108,3 km.

 

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – Dunlop 2012, Raliul Bacăului, se va desfăşura în perioada 25-26 mai.

 

Clasament general FIA după două etape:

  1. Valentin Porcişteanu / Dan Dobre – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 50 puncte
  2. Csaba Spitzmuller  / Tamas Szoke  – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 36 puncte
  3. Dan Gârtofan / Eugen Rotaru – Skoda Fabia S2000 – 27 puncte
  4. Marco Tempestini  / Dorin Pulpea  – Subaru R4 – 23 puncte
  5. Gergo Szabo / Karoly Borbely – Mitsubishi Lancer EVO 10 – 12 puncte

 

Clasament echipe după două etape:

  1. BCR Leasing Rally Team – 135 puncte
  2. Napoca Rally Academy – 98 puncte
  3. ESD Rally Team – 85 puncte
  4. Jack Daniel’s Rally Team – 59 puncte
  5. SRC Rally Team – 35 puncte