Ne bucurăm că am pus punct seriei de ghinioane!

Dupa ce au ratat din motive obiective prezenta in Raliul Moldovei, Gergo Szabo si Karoly Borbely au abordat Raliului Iasului Dunlop 2013, penultima etapa a Campionatului National, cu dorinta de a se bucura de fiecare kilometru. Obiectivul a fost atins si, in plus, cei doi au reusit o prestatie foarte buna, incheind intrecerea pe pozitia a cincea.

 _DSC9491

Aveam nevoie de o experienta pozitiva si ne bucuram ca am pus punct seriei de ghnioane, spunea Gergo Szabo la capatul primei zile de concurs. Una in care Gergo si Karoly au reusit un ritm ridicat, fara riscuri, gratie caruia au izbutit sa termine trei probe pe locul secund si sa ajunga in parcul inchis in posesia locului 3 in clasamentul provizoriu al competitiei.

 

Si in ziua secunda Szabo si Borbely au evoluat in acelasi ritm rapid, chiar si in conditiile in care un zgomot suspect la motor i-a obligat sa fie precauti pe marea majoritate a probelor. Dupa parcurgerea celor 11 probe programate in cele doua zile ale Raliului Iasului, timpul inregistrat era echivalent cu locul 3 in clasamentul competitiei, insa, urmare a unei greseli – intrare in avans in CO10 – au fost penalizati cu un minut si au terminat intrecerea pe pozitia a cincea.

 

La finele intrecerii, Gergo si Karoly au precizat ca asteapta cu nerabdare ultima etapa din acest an, programata in Harghita, si ca privesc deja catre viitorea editie a intrecerii interne de raliuri.

 

Sezonul a fost unul foarte lung si a fost presarat cu destule probleme. Am invatat insa din aceste momente, consideram ca suntem acum mai puternici si ne gandim deja la editia 2014. Bugetul este setat in mare parte, echipajul si echipa tehnica sudate foarte bine, ca si experienta tuturor ne determina sa asteptam campionatul viitor cu inceredere, intr-o atmosfera relaxata si pozitiva, a declarat Karoly Borbely.

 

Gergo Szabo & Karoly Borbely multumesc pentru susținere partenerilor: EnergoBit, Unicredit Leasing, Dolce Sport, Mol România