Publicitate

Prima zi cu nori, a doua cu soare. Cam așa poate fi rezumată penultima rundă a CNRD 2013, Raliul Iașului, pentru brașovenii Dan Gîrtofan și Adrian Berghea. Giri și Adi au avut un început sub semnul problemelor, diferențialul spate jucându-le feste pe probele din ziua de vineri. Odată problemele rezolvate, partea a doua a cursei, care a avut loc sâmbătă, a fost una diametral opusă față de ce se întâmplase înainte cu 24 de ore, lucru reflectat și în clasamentul final, unde cei doi s-au situat pe locul 4. „A fost un raliu frumos, și cu rele și cu bune. Vineri am avut o problemă cu diferențialul spate, care, împreună cu o alegere neinspirată a setărilor, nu mi-au oferit încredere în mașină. Practic, mașina era foarte supraviratoare, pe unele viraje parcă ziceai că se rupe în două, așa de mult fugea spatele. Ba chiar pe un ac de păr ne-a făcut să ne să și răsucim. După ce am revenit la setările vechi, totul a fost mult mai bine și asta s-a văzut în evoluția de sâmbătă. Per total, a fost un raliu ok pentru noi”, a spus Dan Gîrtofan.

Raliul Iasului 2013  (56)

Chiar dacă au punctat bine la etapa ieșeană, Giri și Adi și-au văzut năruite șansele la podiumul sezonului 2013. „Ne pare rău că nu am reușit să păstrăm tradiția ultimilor ani și să fim în primele trei locuri la final de sezon, dar cum se spune, ultima impresie contează și sperăm să ne revanșăm în fața fanilor la ultima rundă, cea de la Harghita”, a mai adăugat Gîrtofan.

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro