Lupta pentru dobândirea titlului numărul patru a început cu o victorie fără drept de apel în Raliului Argeșului (3-4 mai), prima etapă din sezonul 2019 al Campionatului Național de Raliuri. Aflați la prima participare în acest raliu, Simone Tempestini și copilotul său, Sergiu Itu, au stabilit timpul de referință pe toate cele opt probe speciale, inclusiv pe urcarea pe Transfăgărășan de la barajul Vidraru la Piscul Negru.
La bordul unui Hyundai i20 R5, pregătitde Friulmotor, mașina la volanul căreia concurează și în Campionatul Mondial de Raliuri în WRC2, cei doi nu au avut o sarcină ușoară, având în vedere tehnicitatea probelor și vremea capricioasă de sâmbătă. Simone și Sergiu au început să concureze, în CNR, în anii în care Raliul Argeșului nu a fost organizat, iar în acomodarea cu traseul solicitant a fost foarte importantă munca depusă de echipajul deja sudat.
Q& A
Care a fost cea mai dificilă probă specială și de ce?
Cea mai dificilă probă a fost proba Vidraru, cea de 27 de km pe întors, care a fost și power stage. A fost grea din pricina condițiilor meteo. A plouat și traseul era parțial ud. Fiind o probă importantă, care aducea punctele suplimentare în clasamentul general al campionatului, era esențial pentru noi și pentru restul concurenților să reușim o clasare cât mai bună. Având pneuri slick pe mașină nu a fost deloc ușor în zonele cu apă.
Cum te-ai simțit în mașină, ajută experiența acumulată aici în pregătirea viitoarelor etape de asfalt la care vei concura în WRC2?
Sigur ne-a ajutat experiența dobândită în WRC2. Simt că mai am de lucrat la mașină, nu este încă setup-ul pe care mi-l doresc. Mă înțeleg cu ea, este o mașină prietenoasă, ușor de pilotat, dar pentru mine și pentru performanța pură, trebuie să ajustăm câteva lucruri.
Urmează Raliul Aradului, o primă evoluție pe macadam cu Hyundai i20 R5 înaintea Raliului Portugaliei. Veți face câteva teste înainte?
Abia aștept să văd cum se comportă mașina pe macadam. Nu am avut până acum niciodată posibilitatea să o pilotez pe această suprafață, care este și preferata mea. De obicei, cu toate mașinile pilotate m-am înțeles mai bine pe macadam decât pe asfalt, așa că sunt încrezător. Vom folosi Raliul Aradului ca test pentru Raliul Portugaliei și înainte vom avea o sesiune de teste, care este gândită pentru pregătirea următoarei etape din WRC2.
După cei 100,58 km de probă specială pe asfalt, în CNR, urmează probele pe macadam de la Raliul Aradului, 24-25 mai.