Cu doar trei săptămâni rămase până la începutul sezonului 2020 de raliuri, toate informațiile și detaliile despre Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot sunt publice! De asemenea, înscrierile sunt deja deschise, echipajele fiind așteptate cu entuziasm la evenimentul care reprezintă debutul raliurilor în 2020.
În ciuda perioadei de pandemie, marcată de restricții, organizatorul ACS DTO Rally are surprize pentru concurenți, iar pregătirile sunt în toi, atât în prezent cât și în săptămânile rămase până la eveniment. Eforturile echipei organizatorice și ale autorităților promit o cursă memorabilă, traseul spectaculos fiind unul din ingredientele principale.
Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot se va desfășura în perioada 25-27 iunie, pe șase probe speciale de pe Transfăgărășan și din zona municipiului Câmpulung. Cea mai importantă localitate a județului Argeș, Piteștiul, va fi gazda comandamentului și parcului de service, amplasate în centrul orașului. Competiția va debuta cu testele oficiale, în timp ce prima secțiune competitivă este programată vineri, la ora 16:30. A doua zi de concurs va purta concurenții pe aproape 80 de kilometri de probă pe Transfăgărășan, între Barajul Vidraru și Cabana Capra.
Organizatorii au pregătit noutăți și în 2020, prin introducerea în program a unui nou traseu de concurs, în apropiere de Câmpulung Muscel. În lungime de peste 12 kilometri, proba specială ”Godeni” va reprezenta o provocare nouă pentru echipaje, în timp ce prelungirea specialelor de pe Transfăgărășan până la Cabana Capra vor aduce mașinile de curse în golul alpin. Duelurile cu secundele se vor da pe virajele spectaculoase de mai sus de Barajul Vidraru pe toată durata zilei de sâmbătă, atât în urcare, cât și în coborâre.
Înscrierile au fost deschise astăzi, iar cele mai importante documente sunt disponibile mai jos sau în secțiunea ”Competitori” de pe website. O noutate pentru echipaje o reprezintă verificările administrative, care vor avea loc exclusiv în mediul online, ultima zi pentru înscrieri fiind vineri, 19 iunie 2020.
Principalele documentele oficiale ale competiției sunt disponibile mai jos:
- Regulament particular
- Plan Orar CNRB
- Plan Orar CNR2B (Rally2)
- Toate celelalte documente și formularele de înscriere sunt disponibile pe raliulargesului.ro