A fost odata ca niciodata… Raliul Moldovei Bacau

de Adrian RASPOPA

 

Putem spune ca povestea motorsportului in judetul Bacau a inceput odata cu aparitia celei mai puternice echipe de raliuri in acel moment, RAFO Racing Team. 

7 luni de zile i-au trebuit lui Adrian Raspopa sa il convinga pe Toader Gaureanu, directorul RAFO Onesti la acea vreme, ca o echipa de raliuri este un vector de imagine bun pentru rafinarie, astfel incat investitia sa se concretizeze.   

 

Pasiunea, tineretea si nebunia au fost principalele atuuri ale pilotului Adrian Raspopa, care a reusit puna bazele unei echipe profesioniste de raliuri, care a reusit sa se alinieze la startul campionatului intern cu masini din campionatul mondial de raliuri. A fost momentul in care raliurile din Romania au facut pasul spre cu totul alt nivel.

 

Chiar daca pionierii au fost Titi Aur, Bogdan Marisca sau Dodo Toma, RAFO Racing Team a fost fara doar si poate cea mai profesionista echipa de raliuri, cu cel mai mare buget al unei echipe de raliuri de pana la acea vreme si, probabil, de pana in prezent.

Pentru Adrian povestea a inceput cu Cristi Turbatu si familia sa, prin care l-a cunoscut pe Dan Girtofan de la care voia sa cumpar un Subaru Impreza. De acolo nebunia varstei si-a spus cuvantul, totul incepand dupa o discutie cu Giri.

 

Lansarea echipei a avut loc in fata a 20.000 de oameni in centrul orasului Onesti, un lucru inedit pentru lumea motorsportului dupa regimul communist.

Chiar daca existau nume cu rezultate importante, insa in mod independent, precum George Grigorescu sau Titi Aur care a servit drept un exemplu pentru toti, o echipa la acel nivel era o premiera. De altfel, Titi a si reusit sa se alature echipei si sa aiba si un program de campionat mondial tot sub culorile RAFO Racing Team. Cu siguranta alt capitol care a tinut capul de afis al vremii a fost batalia dintre cele mai importante echipe precum OMV Petrom Rally Team, Eurolines Rally Team sau Atlanta House, care au ramas in istorie.

 

Revenind in prezent, respectiv la editia a X-a a Raliului moldovei Bacau, comunitatea din care fac parte va da examenul de maturitate. Chiar daca nu a lasat impresia ca este la fel de puternica ca cea din Brasov sau Cluj, popularitatea acestui sport in judetul Bacau este mai mare decat se poate observa la o prima vedere. De aceea am avut mereu ambitia sa tin drapelul sus, sa nu scap din atentia publicului bacauan acest minunat sport si sa duc mai departe istoria acestui sport in zona, bineinteles cu implicatiile sale precum imagine si imput financiar. Inca de la prima editie am avut in vedere transmisiile live, fiind unul dintre pionierii transmisiunilor in direct, avand de-a lungul anilor colaborari cu TVR, Telekom Sport, Dolce Sport, iar in ultimii ani ajungand sa facem transmisiuni cu doua caruri de productie, fiind din ce in ce mai vizibili la nivel national. Trebuie sa tinem cont totusi ca Onesti sau Moinesti nu se pot compara cu Iasi, Cluj sau Brasov, dar cred ca am stiut sa compensam prin managementul transmisiunilor si imaginilor pe care le-am facut, din dorinta mea si a nevoilor pe care toti sportivii le simt pentru a fi cat mai vizibili.

De-a lungul editiilor comunitatea din judet prin Consiliul Judetetan Bacau si primariile oraselor Moinesti, Onesti, Zemes au fost alturi de acest eveniment despre care pot spune ca este un eveniment al intregului judet Bacau, caravana raliului trecand prin tot judetul. Este clar ca acest lucru nu ar fi posibil fara o colaborare excelenta intre autoritatile locale, iar in acest an, probabil mai mult decat oricand, acest lucru este mai mult decat evident.

 

De aceea ne dorim ca saptamana viitoare sa creem un eveniment cat mai placut avand in vedere conditiile actuale, in care toti sportivii, membrii din suportul tehnic, jurnalistii, sponsorii si nu in ultimul rand fanii care ne vor urmari on-line, sa se simta cat mai bine. Totodata sper sa insuflu tuturor o mica parte din optimismul meu astfel incat cu totii sa mergem mai departe.

Sigur ca mi-as fi dorit o altfel de editie aniversara, cu sarbatoarea fanilor in strada, cu concerte, cu prezentare a echipajelor in centrul Bacaului, insa in conditiile actuale cu multe restrictii, trebuie sa demonstram ca avem capacitatea de a depasi aceasta situatie  impreuna si sa putem merge mai departe. In speranta ca nu v-am plictisit cu scurtul istoric al etapei de la bacau si cu istoria acestui frumos sport in Romania, iar pentru cei tineri imi doresc sa traiasca din nou emotia pe care au trait-o acei 20.000 de oameni adunati sa vada niste masini de curse si sa faca o fotografie alaturi de piloti si sa realizeze ca motorsportul in Romania are o istorie frumoasa si sa iubeasca acest sport care nu se poate face decat dintr-o pasiune pura.

 

Va multumesc!        

 

Parteneri principali: DEDEMAN si DEDEMAN Automobile

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, Jidvei, WILO, Speed Park, Romsilva, Helios Bacau.

Parteneri media: Europa FM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, sportextra.ro, MotorsportNews.ro.