Mihai Marinescu a revenit pe 28 martie în monopostul de F.I.A. Formula 2 cu prilejul primelor teste oficiale organizate în sezonul 2012. Pilotul braşovean a încheiat ziua de pe Silverstone cu al 2-lea timp în clasamentul cumulat al celor patru sesiuni. Prima cursă din acest an este programată sâmbătă, 14 aprilie, pe acelaşi circuit britanic, iar Mihai speră să poată lua startul în pofida dificultăţilor materiale.
Organizatorii F.I.A. Formula 2 le-au pregătit piloţilor pentru acest an câteva noutăţi majore: frânele sunt din carbon, iar pneurile sunt furnizate de Yokohama, după ce la finalul anului trecut s-a renunţat la Avon. Au fost introduse şi câteva modficări în regulament, în sesiunea de calificări fiind permisă utilizarea doar a 5 boosturi (măreşte puterea motorului pentru 6 sec) la un interval de 10 secunde. Tot la capitolul noutăţi intră şi introducerea în calendar a unor circuite precum: Algarve (Porutgalia), Paul Ricard (Franţa), Hungaroring (Ungaria).Sesiunea de teste de la Silverstone a debutat la ora locală 9:00 am când piloţii au putut ieşi pe circuit cu maşini de serie pentru a face o aşanumită recunoaştere a pistei.
La 09:30 a început prima sesiune de teste, Mihai Marinescu izbutind la primul contact cu frânele de carbon şi pneurile Yokohama să obţină al patrulea timp, fiind la doar 0,099 sec de timpul de referinţă stabilit de Markus Pommer.În a doua şi a patra sesiune pilotul braşovean a avut al doile timp de referinţă şi a încehiat ziua pe locul doi în clasamentul combinat al timpilor din toate cele patru sesiuni ale testului de pe Silverstone.
Mihai Marinescu #9:”Am avut o zi de teste foarte bună la Silverstone. Mă bucură introducerea noilor frâne din carbon şi schimbarea pneurilor. Aceste modificări erau necesare în acest campionat. La finalul zilei am constatat că pneurile Yokohama au o viaţă mai lungă şi asta îţi permite să faci mai multe tururi de pistă de-a lungul unui weekend de cursă. Nu ştiu singur încă dacă voi concura în Formula 2 anul acesta, însă în orice campionat voi evolua mi-am propus să termin sezonul în primii trei”.
– În F.I.A Formula 2 monoposturile sunt create de Williams F1 şi au propulosare Audi de 1,8litri care dezoltă până la 500 de CP.
– Mihai Marinescu a încheiat sezonul 2011 în Formula 2 pe locul 5 la general după ce s-a clasat de patru ori pe podium şi a câştigat o cursă la Monza.