- Pe 5-6 aprilie are loc etapa I a sezonului 2014 la AMCKart București
- Un nou sistem de punctaj menit să ridice miza luptei sportive
Federația Română de Automobilism Sportiv invită în acest weekend publicul iubitor de motorsport la circuitul AMCKart de lângă București, unde Campionatul Național de Karting „Dunlop” demarează cu prima etapă a sezonului 2014. Circa 60 de sportivi sunt așteptați să participe la cele nouă clase ale campionatului premium de karting al României.
Sezonul 2014 vine cu o serie de noi prevederi în regulamentul C.N.K. „Dunlop”. Venind în întâmpinarea solicitărilor primite de la părinții celor mai tineri performeri ai acestui sport, vârsta minimă a sportivilor eligibili pentru clasa Kid-Kart a fost coborâtă la 5 ani. Sistemul de punctaj al tuturor claselor C.N.K. „Dunlop” a fost modificat începând cu acest sezon, devenind similar celui utilizat la ora actuală în NASCAR, și anume punctele se acordă în funcție de numărul de concurenți care au luat startul în cursa respectivă, dar în ordine inversă. Spre exemplu, într-o manșă la care au participat 15 piloți, învingătorul acontează 15 puncte, ocupantul locului secund 15 puncte ș.a.m.d. până la locul 15, care va primi un punct. Măsura are menirea să dinamizeze lupta pentru poziții pe circuit, de la un capăt la celălalt al clasamentului și îi privilegiază pe sportivii dedicați unui sezon competițional complet.
De asemenea, o noutate inspirată de această dată din Formula 1 este acordarea unui punctaj dublu la etapa finală a sezonului. La fel ca și în Marele Circ, etapa joker cu puncte duble are ca scop maximizarea atenției asupra luptei pentru titlu până la ultima rundă a C.N.K. „Dunlop”.
„Licențierea sportivilor se află acum în plină desfășurare la Federație și mă bucur să constat interesul tot mai mare al piloților de karting din România, dar și din alte țări ca Italia sau Bulgaria, față de campionatul nostru. Ne așteptăm să avem în 2014 unul dintre cele mai bune sezoane ale C.N.K. Dunlop din ultimii ani, din punctul de vedere al numărului de concurenți, al valorii sportive a acestora și al calității materialului de concurs.”, a declarat Matei Mihăescu, președintele Comisiei de Karting din cadrul F.R.A.S.
Weekend-ul de concurs debutează sâmbătă dimineață la ora 9:00 cu antrenamentele clasei Kid-Kart și va continua până duminică după-amiază cu finala „Clasei Regină” – KZ. Festivitatea de premiere este programată duminică de la 14:30, iar conferința de presă începând cu orele 15:00. Intrarea publicului la circuitul AMCKart (Şoseaua de Centură București nr. 5A Tunari) este liberă.