“Tortură medievală” pentru piloţii de enduro în etapa de la Lăzarea

Startul etapei cu numărul doi a Campionatului Naţional de Enduro s-a dat la doar câţiva kilometri  de castelul medieval din comuna Lăzarea, judeţul Harghita, iar acest lucru s-a resimţit în duritatea probelor pe care cei peste 60 de piloţi le-au avut de înfruntat în acest weekend. Primul Extrem Test al sezonului i-a întâmpinat pe sportivi cu piramide din buşteni şi praguri din… cauciucuri uzate, iar traseul a fost creionat de organizator, clubul Bastya Lăzarea, aproape în totalitate pe poteci de piatră.  Adăugaţi zone cu mult noroi şi o scurtă grindină pe final de cursă şi veţi obţine un tablou apropiat de “chinurile” prin care au trecut aceeaşi piloţi care l-au final de cursă s-au declarat… încântaţi.

 

Marton Szilvester (Vectra Zărneşti) s-a impus la clasa E1, lupta pentru titlu la această clasă rămânând deschisă, Ervin Kovacs (X- Moto Odorhei) a câştigat la E2, îndreptându-se spre un nou titlu de campion, iar Paul Frăţilă (AMC Bogdan Sibiu) a urcat pe prima treapta a podiumului la E3, clasă la care Mani Gyeneş nu a participat, campionul en-titre concurând în acest moment în Raliul Sardiniei. La Juniori, ca şi în etapa precedentă de la Zărneşti a câştigat Mihai Epereşi (Dirt Bike Riders Baia Mare).

 

Competiţia de la Lăzarea a fost ultimul antrenament al piloţilor români de enduro pentru etapa de Campionat European care se va desfăşura pe 4 şi 5 iunie, la Comăneşti, în organizarea clubului Moto X Cape Bacău, la care s-au înscris deja 200 de piloţi de elită de pe continent.

 

Marc Sandu