Pentru al şaptelea an consecutiv, Trofeul Andros, competiţia de viteză pe gheaţă desfăşurată în Franţa, s-a încheiat sâmbătă, 5 martie, cu o Super Finală onorifică pe Stade de France. Câştigătorii ultimei etape a sezonului 2010-2011 au fost Alain Prost şi Dacia Duster Ice, vehiculul de competiţii dezvoltat de Renault Sport Technologie, care a concurat de la egal la egal cu BMW seria 1 şi Skoda Fabia.
Pe o pistă lungă de 400 m acoperită cu gheaţă, în faţa a 55 000 de spectatori, Alain Prost şi-a luat revanşa faţă de adversarul său direct, Jean-Phillipe Dayraut, pilotul echipei BMW. Vice-campion pentru a doua oară la Trofeul Andros, Alain Prost a făcut anul acesta o ultimă demonstraţie a îndemânării sale şi a performanţelor modelului de competiţii Dacia Duster Ice, spre încântarea publicului.
La cei cincizeci şi şase de ani şi de patru ori campion mondial în Formula 1, Alain Prost a câştigat toate cele trei probe, secondat de tânărul Evens Stievenart, pilotul echipei Toyota, care a dorit să-şi încerce şi el norocul la volanul Dacia Duster Ice. Alain Prost a câştigat întâi primul duel 1-1 cu Olivier Panis, pilotul echipei Skoda, apoi Finala Elite Sup, plecând din pole position datorită victoriei obţinute de Evens Steievenart în Finala Elite.
„E întotdeauna plăcut să câştigi în faţa unui public atât de numeros, iar această victorie mă bucură foarte mult, mai ales că acum discutăm despre noile proiecte în vederea sezonului 2012”, a declarat Alain Prost după competiţie.
Dacia Duster Ice, vehiculul de competiţii care a ţinut piept unor adversari precum BMW, Skoda, Fiat, Toyota, are sub capotă un motor V6 3.0l 24v 350 CP dezvoltat de Alianţa Renault-Nissan, dispune de o cutie de viteze de 6 rapoarte, amortizoare modificate, 4 roţi motrice şi este echipat cu un diferenţial autoblocant cu alunecare limitată. Dacia Duster Ice este rezultatul colaborării dintre Renault Sport Technologie şi Tork Engineering.
Alain Prost are în palmares 4 titluri de campion mondial cu echipele McLaren şi Williams Renault, 51 de victorii, 41 de recorduri de viteză şi 33 de plecări din pole position.
Trofeul Andros este un campionat de viteză pe gheaţă şi zăpadă, care se desfăşoară în fiecare an începând cu 1990 în staţiuni montane aflate la mare altitudine în Alpii Francezi. Cursele au loc pe parcursul a două zile şi cuprind mai multe probe – Trophee Andros (la care concurează modele de competiţie care păstrează silueta modelelor de serie), Trophee Andros Electrique (în care participă doar vehicule electrice) şi Pilot Bike (pentru pasionaţii de motociclism).