Tag Archives: Trofeul Andros

Dacia Lodgy Glace incepe anul cu doua locuri pe podium

Lăsând în urmă „armistiţiul” încheiat cu ocazia Sărbătorilor, concurenţii din Trofeul Andros au reluat ostilităţile pe circuitul de la Isola 2000. După prima cursă, Alain Prost a reuşit să-şi păstreze locul pe podium, rămânând în fruntea clasamentului general. Pilotul modelului Dacia Lodgy „Glace” este acum la egalitate de puncte cu marele său rival, Jean-Philippe Dayraut. Confirmându-şi ascensiunea, Nicolas Prost a intrat în cercul restrâns al candidaţilor la victorie. Al doilea în cea de-a doua cursă, novicele se apropie de vârf!

 

Cu patru runde în mai puţin de o lună, a doua parte a Trofeului Andros promite să fie una din cele mai intense. Pentru a se putea pregăti mai bine pentru această cursă lungă, echipa Dacia de la Trofeul Andros a făcut teste pe circuitul de la Val Thorens imediat după Anul Nou. „Aveam nevoie să fac nişte teste. În timpul curselor, presiunea competiţiei ne interzice să încercăm diverse soluţii. Testele m-au făcut să câştig mai multă încredere”, sublinia Nicolas Prost.

 

Vineri, pe circuitul de la Isola 2000, piloţii au găsit pista acoperită frumos de gheaţă. În prima zi s-au putut antrena liber, iar apoi a avut loc prima manşă de calificări. Piloţii de la Dacia nu au forţat, preferând să-şi rodeze anvelopele pentru a doua serie.

 

Sâmbătă dimineaţa, pe pistă se zărea deja asfaltul ici şi colo. Alain Prost a tras tare şi a obţinut al doilea cel mai bun timp, plasându-se în faţa fiului său, Nicolas! La finalul celor două sesiuni, fostul campion de Formula 1 era pe locul trei, cu două poziţii înaintea fiului său. Evens Stievenart a avut probleme cu anvelopele, astfel că s-a situat doar pe poziţia a 15-a.

 

La startul primei finale, cele două Dacia Lodgy „Glace” erau în urma lui Benjamin Rivière, care se îndrepta spre victorie. Al doilea în cursă, Alain Prost obţinea a 3-a poziţie în clasament, la egalitate de puncte cu Jean-Philippe Dayraut. „Având în vedere victoria pe care am obţinut-o la Alpe d’Huez, aveam 60 de kilograme de lest – nu cred că puteam avea pretenţia la un rezultat mai bun”, a declarat Profesorul. „Pe mai departe, în week-end, îmi va fi destul de greu pentru că anvelopele mele au avut deja mult desuferit. Îmi va fi greu să ţintesc către victorie.”

 

Al cincilea în prima cursă,  Nicolas Prost s-a arătat mai optimist: „Dintre cei trei piloţi din echipa Dacia, eu am avut cel mai mult noroc la anvelope. Am încercat din greu să le protejez şi tind să cred, având în vedere starea lor, că am şanse în după amiaza aceasta.” Într-adevăr, pilotul Dacia Lodgy „Glace” cu numărul 6 a fost foarte performant. Pe locul 4 după prima manşă, regreta câteva erori de pilotaj: „Cel de-al doilea tur a fost o catastrofă, am pierdut mai mult de două secunde. Altfel, aş fi obţinut cu siguranţă cel mai timp în această manşă. Din fericire, anvelopele-mi sunt încă suficient de bune pentru a putea să-mi îmbunătăţesc performanţa în următoarea manşă.”

 

Şi, într-adevăr, Nicolas a continuat cu o prestaţie perfectă dar, din punct de vedere al timpului obţinut, a fost egalat de Benjamin Rivière. La departajare a câştigat Rivière pentru că avusese cea mai rapidă cursă, Nicolas plasându-se pe locul 2 înainte de finală.

 

Al cincilea în fiecare manşă, Alain Prost nu şi-a ascuns decepţia: „Mi-a fost imposibil să conduc mai repede. Anvelopele mele s-au erodat pe bitum, astfel că maşina era de ne-condus. Poziţia mea nu este catastrofică, dar sunt dezamăgit că nu am putut să-mi apăr şansele…

 

Al şaptelea în a doua manşă, Evens Stievenart s-a reîntors în top 10 : „Sufăr mereu din cauza lipsei de eficienţă a anvelopelor. Cu siguranţă, nu am reuşit să-mi adaptez stilul de condus pentru a le putea exploata mai bine. Pentru că de altfel, Lodgy e perfect, Nicolas tocmai a dovedit-o!”

 

În concurenţă din nou în finală, tatăl şi fiul au încheiat cursa din week-end fără probleme. Al doilea în finală şi la sfârşitul zilei, Nicolas a intrat pentru prima dată pe podiumul Trofeului Andros. Al şaselea în această zi, Alain îi ceda un punct lui Jean-Philippe Dayraut, care i se alătura astfel cvadruplului Campion Mondial de Formula 1 în fruntea clasamentului general. Al şaptelea în această cursă,  Evens Stievenart a reuşit să crească în clasament, reuşind să crească de la poziţia a 7-a pe poziţia a 5-a.

 

A cincea etapă a Trofeului Andros se va derula în perioada 13- 14 ianuarie.

 

Alain Prost : “Mi-e greu să stabilesc un bilanţ pozitiv al acestui week-end. Rezultatul primei curse a corespuns obiectivelor noastre. În schimb, nu mă aşteptam să întâmpin atâtea greutăţi în cursa a doua. Nu a fost totuşi prea grav pentru că Jean-Philippe nu mi-a luat decât un punct în week-end. În schimb, cu cele două victorii ale sale, Benjamin Rivière s-a plasat într-o poziţie bună în cursa pentru titlu. Se vorbeşte puţin de acest pilot, dar a realizat un week-end perfect şi cred că lupta pentru titlu se va da între noi trei … cu şase arbitri, printre care Nicolas şi Evens ! “

 

Clasament Isola 2000 1 : 1. Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 3. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 4. Bertrand Balas (Mini Countryman) – 5. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace) – 6. Olivier Panis (Skoda Fabia) – 7. Olivier Pernaut (Ford Fiesta) – 8. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio) – 9. Pierre Llorach (Renault Clio) – 10. Nicolas Bernardi (Ford Fiesta)… 15. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace)

 

Clasament Isola 2000 2 : 1. . Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 2. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace) – 3. Olivier Pernaut (Ford Fiesta) – 4. Andréa Dubourg (Renault Clio) – 5. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 6. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 7. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio) – 8. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace) – 9. Julien Maurin (Ford Fiesta) – 10. Bertrand Balas (Mini Countryman)…

 

Clasament general Trophée Andros : 1. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) şi Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman), 588 puncte – 3. Benjamin Rivière (Skoda Fabia), 584 puncte – 4. Olivier Panis (Skoda Fabia), 564 puncte – 5. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace), 533 puncte – 6. Pierre Llorach (Renault Clio III), 527 puncte –  7. Franck Lagorce (Skoda Fabia), 525 puncte – 8. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS), 525 puncte – 9. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio), 520 puncte – 10. Bertrand Balas (Mini Countryman), 491 puncte – 11. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace), 479 puncte…

Dacia Lodgy “Glace” – a doua victorie in Trofeul Andros

Performanţă, strategie şi stăpânirea condiţiilor dificile au fost cuvintele cheie ale celei de-a treia etape a Trofeului Andros. Aflată constant în lupta pentru victorie, echipa Dacia a ştiut să ia deciziile potrivite la momentul potrivit, obţinând astfel a doua victorie din acest sezon, în cursa numărul 2. Alain Prost, primul pilot care a reuşit să se impună în acest an în două curse succesive, a ajuns să se plaseze în fruntea clasamentului general al Trofeului Andros. Evens Stievenart şi Nicolas Prost au obţinut şi ei rezultate bune şi au reuşit să se claseze în grupul fruntaş. Deşi jocurile sunt încă departe de a fi făcute, Dacia Lodgy „Glace” trece deja drept revelaţia acestui sezon.

Cursele Trofeului Andros se succed, dar nu se aseamănă. La o săptămână după prima victorie pentru Dacia Lodgy „Glace” în Andorra, echipa Dacia revine în Alpi, la cursa de la Alpe d’Huez. Furtuna care s-a abătut pe întreg teritoriul Franţei a făcut ravagii şi în munţi. Pentru început, o rafală a distrus infrastructura tehnică a echipei. Cele două vehicule Lodgy au fost adăpostite într-o clădire din apropierea pistei.

 

Încă de la primele teste libere, Alain Prost, Evens Stievenart şi Nicolas Prost au constatat că, în ciuda căderilor masive de zăpadă, traseul era aproape lipsit de gheaţă. Echipa a stabilit o strategie adaptată condiţiilor de pe pistă, pornind de la constatarea că, la fel ca în Andorra, utilizarea anvelopelor va avea un rol hotărâtor.

 

Astfel, Evens Stievenart a decis să nu forţeze în prima manşă de calificări, în timp ce Nicolas Prost a obţinut un foarte bun loc zece. Cu 60 de kg de lest în maşina sa, Alain Prost a concurat în ultima serie. Cvadruplul campion mondial de F1 a făcut dovada unui parcurs exemplar timp de patru ture, dar a ratat cel mai bun timp cu o zecime de secundă, obţinând astfel locul al treilea.

 

Cei trei piloţi ai echipei Dacia au remarcat tendinţa de degradare a anvelopelor în condiţiile în care porţiunile de asfalt alternau cu cele acoperite de zăpadă proaspătă. Alain şi Nicolas şi-au menajat anvelopele pentru cursa a doua, iar Evens a încercat că obţină un timp bun. Astfel, la sfârşitul manşei de calificări, Alain Prost s-a situat pe locul al 5-lea, Evens Stievenart pe locul 9 şi Nicolas Prost pe locul 15.

După acest loc al 5-lea în prima cursă, Alain Prost a şi-a pierdut lestul pentru cursa următoare. După această primă confruntare de la Alpe d’Huez clasamentul devenise foarte strâns, ocupanţii primelor trei locuri fiind, în ordine, Olivier Panis, Jean-Philippe Dayraut şi Alain Prost.

 

Sâmbătă, chiar după o noapte în care a nins mult, condiţiile pistei au continuat să lase de dorit, gudronul ieşind la suprafaţă din ce în ce mai mult. Maşinile Dacia Lodgy „Glace” au reuşit o primă manşă de calificări foarte bună, Alain Prost clasându-se pe locul al 3-lea, urmat de Evens Stievenart, pe locul 4, şi de Nicolas Prost, pe locul 10. Toţi trei şi-au menajat cele mai bune anvelope pentru ultima sesiune de calificări din week-end.

 

Această strategie s-a dovedit inspirată. Nicolas Prost a obţinut cel mai bun timp intermediar, înaintea lui Evens Stievenart. Ultimul cuvânt i-a revenit însă lui Alain Prost. El a reuşit patru ture perfecte, ajungând pe locul întâi. Cei trei piloţi ai echipei Dacia s-au situat în top 6 : Alain pe locul 1, Evens pe locul 5 şi Nicolas, pe 6.

 

Strategia şi măiestria piloţilor au plasat astfel echipa Dacia într-o poziţie ideală înaintea finalei. Primul care a intrat în acţiune a fost Nicolas, care s-a clasat al treilea în finală şi a obţinut locul 6 în clasamentul celei de-a doua curse –cel mai bun rezultat al său de până acum în Trofeul Andros. Alain Prost a câştigat cursa a 2-a, iar Evens Stievenart s-a clasat pe locul 5.

 

Alain Prost, singurul pilot care a câştigat în acest sezon două etape consecutive, preia astfel conducerea în clasamentul Trofeului Andros. Următoarea etapă va avea loc în zilele de 6 şi 7 ianuarie 2012, la Isola 2000.

Alain Prost:Şase pneuri înseamnă puţin. Cu 60 de kilograme de lest şi cu pista acoperită de gudron trebuia să fii foarte atent la condus. Locul întâi înseamnă mult. Este important că am reuşit să obţin rezultate bune şi să preiau în această seară conducerea Trofeului Andros. Pentru a fi campion trebuie să fii constant, să gândeşti strategic şi să nu vizezi întotdeauna victoria. Va fi o competiţie strânsă. Bilanţul acestor prime trei curse este marcat de eficienţa pe care o dovedeşte Dacia Lodgy „Glace” şi de importanţa de a fi prezent în competiţie cu două maşini şi cu trei piloţi. Cele două victorii, la Andorra şi la Alpe d’Huez, se datorează şi lui Nicolas şi Evens. Vreau să salut şi echipa tehnică pentru că a făcut o treabă foarte bună în pofida condiţiilor dificile cauzate de incidentul care a afectat infrastructura tehnică. Sperăm să putem face o sesiune de încercări înainte de etapa de la Isola 2000. Acest sezon este incredibil de strâns, iar scorul final se va decide la limită.”

 

Clasament Alpe d’Huez 1: 1. Pierre Llorach (Renault Clio III) – 2. Olivier Panis (Skoda Fabia) – 3. Bertrand Balas (Mini Countryman) – 4. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 5. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 6. Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 7. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS) – 8. Franck Lagorce (Skoda Fabia) – 9. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace) – 10. Didier Thoral (Toyota Auris)… 15- Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace)…

 

Clasament Alpe d’Huez 2 : 1. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 3. Franck Lagorce (Skoda Fabia) – 4. Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 5. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace) – 6. Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace) – 7. Bertrand Balas (Mini Countryman) – 8. Pierre Llorach (Renault Clio III) – 9. Olivier Panis (Skoda Fabia) – 10. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS)…

 

Clasament general Trofeul Andros : 1. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace), 444 puncte – 2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman), 443 puncte – 3. Olivier Panis (Skoda Fabia), 431 puncte – 4. Benjamin Rivière (Skoda Fabia), 424 puncte – 5. Franck Lagorce (Skoda Fabia), 422 puncte – 6. Pierre Llorach (Renault Clio III), 421 puncte – 7. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace), 410 puncte – 8. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III), 386 puncte – 9. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS), 383 puncte – 10. Nicolas Bernardi (Ford Fiesta RS), 361 puncte… 15- Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace), 332 puncte…

Alain Prost la prima victorie cu Dacia Lodgy “Glace” in Trofeul Andros

Prima victorie pentru Dacia Lodgy „Glace” a fost obţinută în două faze, în Principatul Andorra. Alain Prost a lăsat să se întrevadă viteza pe care o poate atinge în prima cursă, când a obţinut cel mai bun timp în manşa de calificări. Dar a decis să menajeze cauciucurile până în cea de-a doua manşă. A încheiat prima cursă pe locul 2, pentru ca apoi să obţină o victorie strălucitoare în cea de-a doua cursă. Alain Prost – pilotul care a obţinut cele mai multe puncte în acest week-end – a urcat pe locul doi în clasamentul Trofeului Andros. Evens Stievenart, ca de obicei, a obţinut şi el puncte, iar  Nicolas Prost a avut o evoluţie fulgurantă.

 

La o săptămână după etapa de deschidere de la Val Thorens, Trofeul Andros a ajuns în  Pirinei, în Principatul Andorra. A fost gheaţă, dar, ca de obicei, condiţiile de pe pistă au avut un rol hotărâtor pe tot parcursul week-end-ului, precum şi maniera în care piloţi au ştiut să le gestioneze: cu doar şase anvelope pentru două curse, faţă de opt în sezoanele precedente.

 

Week-end-ul a început foarte bine pentru echipa Dacia, Alain Prost obţinând cel mai bun timp la testele libere. Prost, cvadruplu campion mondial de Formula 1 şi dublu câştigător al Trofeului Andros, a dominat prima sesiune de calificări. A fost singurul pilot care a obţinut mai puţin de 45 de secunde pentru un tur, terminând cu mai mult de o secundă în faţa adversarului cel mai apropiat. Evens s-a plasat în top 5 cu timpul obţinut.

 

Având în vedere coeficientul aplicat dacă un pilot câştigă prima manşă de calificări la o cursă, Alain Prost şi echipa Dacia erau siguri că vor ajunge cel puţin pe locul 2 la cursa de deschidere, astfel că au jucat „strategic” în a doua sesiune: au ales să-şi rodeze anvelopele pentru a 2-a cursă. Rezultatele din finala disputată sâmbătă dimineaţă au confirmat poziţia piloţilor Dacia, Alain Prost ajungând în clasamentul final pe locul al 2-lea (în prima cursă), Evens Stievenart pe 8 şi Nicolas Prost pe 19.

 

Sâmbătă după-amiaza a fost din ce în ce mai puţină gheaţă, dar Alain Prost a avut un „capital” de anvelope mai bun decât al adversarilor. Şi acum s-a dovedit că strategia „Profesorului” a fost înţeleaptă. Al doilea în prima manşă a calificărilor pentru această a doua cursă, şi-a păstrat cele mai bune anvelope pentru ultima sesiune. A dominat în cele 4 tururi, terminând cu aproape 2 secunde în faţa celui mai apropiat rival. Nicolas a fost al 5-lea. Situându-se în top 5 la a 4-a sa cursă, dublul câştigător de la Trofeul Andros Electric dovedeşte că învaţă repede.

 

Alain Prost, sigur pe el în finală, a trecut primul linia de sosire. Astfel,  Dacia Lodgy „Glace” a obţinut prima sa victorie în cadrul Trofeului Andros. Al 2-lea în prima cursă, primul în cea de-a doua, Alain Prost a revenit perfect în lupta titlu, ajungând pe poziţia a 2-a în campionat, la un punct de lider. Nicolas Prost, al 9-lea, autorul unei performanţe remarcabile, şi Evens Stievenart, al 10-lea, au dobândit şi ei puncte importante. După acest succes în Andorra, competiţia se întoarce în Alpi week-end-ul următor, la Alpe d’Huez.

 

Alain Prost: „Victoria era posibilă încă din prima cursă, dar am ales să ne menajăm anvelopele. Momentul important a fost câştigarea primei manşe de calificări, fapt care ne asigura, în cel mai rău caz, poziţia a doua în clasamentul final. Este mai important să terminăm pe locul al doilea fiecare cursă decât să terminăm pe locul întâi prima cursă, erodând pneurile şi să riscăm să terminăm cursa a doua pe o poziţie mai puţin bună. A fost un avantaj important pentru noi să avem două maşini în acest week-end, pentru că, împreună cu Nicolas şi Evens am repetat mult. Este prima victorie pentru Dacia Lodgy « Glace », dar este o victorie de echipă. După etapa de la Val Thorens, unde puţin ne-a lipsit să obţinem victoria, am recuperat din întârziere. Lupta a fost relansată !”

 

Clasament Andorra 1 : 1. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 2. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 3. Franck Lagorce (Skoda Fabia) – 4. Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 5. Olivier Pernaut (Ford Fiesta RS) – 6. Pierre Llorach (Renault Clio III) – 7. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III) – 8. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace) – 9.  Olivier Panis (Skoda Fabia) – 10. Jacques Villeneuve (Skoda Fabia)… 19- Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace)

 

Clasament Andorra 2 : 1. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 2. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III)- 3. Olivier Panis (Skoda Fabia) – 4. Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 5. Andréa Dubourg (Renault Clio III) – 6. Jacques Villeneuve (Skoda Fabia) – 7. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 8. Franck Lagorce (Skoda Fabia) – 9.  Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace) – 10. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace)

 

Clasament general Trofeul Andros : 1. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman), 294 puncte – 2. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace), 293 puncte – 3. Olivier Panis (Skoda Fabia), 290 puncte – 4. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III), 286 puncte – 5. Benjamin Rivière (Skoda Fabia), 282 puncte – 6. Franck Lagorce (Skoda Fabia), 282 puncte – 7. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace), 275 puncte – 8. Pierre Llorach (Renault Clio III), 274 puncte – 9. Jacques Villeneuve (Skoda Fabia), 257 puncte – 10. Olivier Pernaut (Ford Fiesta), 251 puncte … 18- Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace), 204 puncte

 

Primul podium pentru Dacia Lodgy “Glace”

La prima sa prezenţă în Trofeul Andros, Dacia Lodgy “Glace” a obţinut un loc pe podium ca urmare a performanţei realizate de Evens Stievenart, clasat al treilea în etapa de la Val-Thorens. În pofida condiţiilor dificile provocate de absenţa gheţii, Alain Prost, Nicolas Prost şi Evens Stievenart au demonstrat calităţile noului vehicul de competiţie. Săptămâna viitoare, în etapa de la Andora, Team-ul Dacia va evolua cu gândul la victorie.

 

Deşi iarna nu şi-a făcut încă simţită prezenţa pe deplin în Alpi, Alain Prost, Evens Stievenart şi Nicolas Prost au abordat cu încredere etapa din staţiunea franceză Val-Thorens. Obiectivul lui Nicolas, debutant la acest nivel al competiţiei, era acela de a se face remarcat.

 

De partea lor, Alain şi Evens au confirmat ceea ce constataseră încă din faza de pregătire: Dacia Lodgy “Glace” este un vehicul de competiţie eficient şi agil.

 

Această primă etapă, bogată în învăţăminte, lasă să se întrevadă un sezon disputat, cel puţin zece piloţi fiind capabili să obţină victoria în finală. Dacia Lodgy “Glace” şi-a făcut o intrare remarcată în competiţie, obţinând deja un loc pe podium. Week-end-ul viitor, în etapa din Andora, întreaga echipă Dacia va încerca să obţină un rezultat şi mai bun,

 

Evens Stievenart, locul 3 : “Am abordat un stil de pilotaj adaptat suprafeţei acoperite cu gheaţă, în condiţiile în care condiţiile reale au fost mai curând apropiate de cele ale unui pilotaj pe circuit. Voi ţine cont de aceasta în etapele viitoare. Privind lucrurile pozitiv, ce este important e că am obţinut puncte şi, mai ales, că am putut aprecia cu toţii care sunt capacităţile Dacia Lodgy “Glace”. Pornesc în etapa viitoare de pe poziţia a treia în Trofeul Andros, ceea ce este mulţumitor. Vom lucra în echipă pentru ca Alain Prost să revină rapid şi să preia controlul acestui sezon atât de disputat al Trofeului Andros.”

 

Alain Prost, locul 8: În a doua manşă de calificări aveam deja în vizor victoria însă am avut ghinion în ultimul tur. Am pierdut câteva zecimi de secundă, suficient pentru a mă clasa pe poziţia a treia în această primă manşă. Am demonstrat însă, toţi membrii echipei, că suntem în cărţi pentru a câştiga competiţia şi am obţinut deja un prim loc pe podium pentru Dacia. Maşina are potenţial, e un lucru care nu poate fi negat.”

 

Clasament Val Thorens 1 : 1. Benjamin Rivière (Skoda Fabia) – 2. Pierre Llorach (Renault Clio III) – 3. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace) – 4. Olivier Panis (Skoda Fabia) – 5. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman) – 6. Nicolas Bernardi (Ford Fiesta) – 7. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III) – 8. Franck Lagorce (Skoda Fabia) – 9. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 10. Didier Thoral (Toyota Auris)… 23 – Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace)

 

Clasament Val Thorens 2 : 1. Olivier Panis (Skoda Fabia) – 2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman)- 3. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III) – 4. Franck Lagorce (Skoda Fabia) – 5. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace) – 6. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace) – 7. Julien Maurin (Ford Fiesta) – 8. Jacques Villeneuve (Skoda Fabia) – 9.  Bertrand Balas (Mini Countryman) – 10. Pierre Llorach (Renault Clio III)… 19 – Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace)

 

Clasament general Trofeul Andros : 1. Olivier Panis (Skoda Fabia), 150 puncte – 2. Jean-Philippe Dayraut (Mini Countryman), 147 puncte – 3. Evens Stievenart (Dacia Lodgy Glace), 144 puncte – 4. Jean-Baptiste Dubourg (Renault Clio III), 143 puncte – 5. Franck Lagorce (Skoda Fabia), 142 puncte – 6. Pierre Llorach (Renault Clio III), 141 puncte – 7. Benjamin Rivière (Skoda Fabia), 136 puncte – 8. Alain Prost (Dacia Lodgy Glace), 136 puncte – 9. Nicolas Bernardi (Ford Fiesta), 129 puncte… 21 – Nicolas Prost (Dacia Lodgy Glace), 91 puncte

Alain Prost şi Dacia Duster Ice, campioni în Super Finala Trofeului Andros

Pentru al şaptelea an consecutiv, Trofeul Andros, competiţia de viteză pe gheaţă desfăşurată în Franţa, s-a încheiat sâmbătă, 5 martie, cu o Super Finală onorifică pe Stade de France. Câştigătorii ultimei etape a sezonului 2010-2011 au fost Alain Prost şi Dacia Duster Ice, vehiculul de competiţii dezvoltat de Renault Sport Technologie, care a concurat de la egal la egal cu BMW seria 1 şi Skoda Fabia.

Pe o pistă lungă de 400 m acoperită cu gheaţă, în faţa a 55 000 de spectatori, Alain Prost şi-a luat revanşa faţă de adversarul său direct, Jean-Phillipe Dayraut, pilotul echipei BMW. Vice-campion pentru a doua oară la Trofeul Andros, Alain Prost a făcut anul acesta o ultimă demonstraţie a îndemânării sale şi a performanţelor modelului de competiţii Dacia Duster Ice, spre încântarea publicului.

La cei cincizeci şi şase de ani şi de patru ori campion mondial în Formula 1, Alain Prost a câştigat toate cele trei probe, secondat de tânărul Evens Stievenart, pilotul echipei Toyota, care a dorit să-şi încerce şi el norocul la volanul Dacia Duster Ice. Alain Prost a câştigat întâi primul duel 1-1 cu Olivier Panis, pilotul echipei Skoda, apoi Finala Elite Sup, plecând din pole position datorită victoriei obţinute de Evens Steievenart în Finala Elite.

E întotdeauna plăcut să câştigi în faţa unui public atât de numeros, iar această victorie mă bucură foarte mult, mai ales că acum discutăm despre noile proiecte în vederea sezonului 2012”, a declarat Alain Prost după competiţie.

Dacia Duster Ice, vehiculul de competiţii care a ţinut piept unor adversari precum BMW, Skoda, Fiat, Toyota, are sub capotă un motor V6 3.0l 24v 350 CP dezvoltat de Alianţa Renault-Nissan, dispune de o cutie de viteze de 6 rapoarte, amortizoare modificate, 4 roţi motrice şi este echipat cu un diferenţial autoblocant cu alunecare limitată. Dacia Duster Ice este rezultatul colaborării dintre Renault Sport Technologie şi Tork Engineering.

Alain Prost are în palmares 4 titluri de campion mondial cu echipele McLaren şi Williams Renault, 51 de victorii, 41 de recorduri de viteză şi 33 de plecări din pole position.

Trofeul Andros este un campionat de viteză pe gheaţă şi zăpadă, care se desfăşoară în fiecare an începând cu 1990 în staţiuni montane aflate la mare altitudine în Alpii Francezi. Cursele au loc pe parcursul a două zile şi cuprind mai multe probe – Trophee Andros (la care concurează modele de competiţie care păstrează silueta modelelor de serie),  Trophee Andros Electrique (în care participă doar vehicule electrice) şi Pilot Bike (pentru pasionaţii de motociclism).