Alessandro Zanardi revine in motorsport

Italianul Alessandro Zanardi in varsta de 47 de ani, revine în activitatea competiţională de motorsport in sezonul 2014 alaturi de BMW Motorsport. Zanardi va concura în Blancpain GT Sprint Series la comenzile unui BMW Z4 GT3, care a fost special modificat pentru a îndeplini cerinţele unice ale pilotului şi va fi înscris de echipa ROAL Motorsport condusa de Roberto Ravaglia. 

Alessandro_Zanardi

În vârstă de 47 de ani, pilotul italian şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident sever suferit în timpul unei curse ChampCar din 2001, dar şi-a depăşit situaţia de persoană cu dizabilităţi pentru a reveni în motorsport. Printre altele, Zanardi a pilotat pentru BMW în FIA World Touring Car Championship (WTCC), unde a urcat de patru ori şi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. După ce a câştigat două medalii de aur la “handbike” la ediţia 2012 a Jocurilor Paralimpice de la Londra (Marea Britanie) şi a efectuat un test cu BMW M3 DTM la sfârşitul aceluiaşi an, el este pregătit acum să participe la un sezon complet cu BMW, pentru prima dată din 2009.

 

Alex revine! Sunt extrem de fericit că unul dintre cei mai mari eroi ai istoriei BMW Motorsport se întoarce în cockpitul uneia dintre maşinile noastre de curse“, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “Atât din punct de vedere uman, cât şi sportiv, Alex este un adevărat model pentru noi toţi. Sunt sigur că va aborda această nouă provocare, în Blancpain GT Sprint Series, în aceeaşi manieră cu care ne-a obişnuit în trecut. Poţi simţi imediat cât de mult i-au lipsit competiţiile sportive pe patru roţi. Modificarea unui BMW Z4 GT3 a fost o provocare pentru inginerii noştri. Cu toate acestea, am profitat de experienţa preţioasă pe care am acumulat-o în 2012 atunci când am modificat BMW M3 DTM, iar acest lucru ne-a fost foarte util acum. În ceea ce ne priveşte, nimic nu-l va împiedica pe Alex să aibă parte de o revenire încununată de succes.

Jens Marquardt & Alessandro Zanardi
Jens Marquardt & Alessandro Zanardi

Şi Zanardi este extrem de nerăbdător să revină în motorsport: “Şi după ce am părăsit sportul în 2009, în suflet m-am considerat tot pilot“, a declarat Alex. “Când am rulat pe circuit cu BMW M3 DTM la finalul anului 2012, plăcerea condusului şi-a făcut imediat simţită prezenţa. De la acel moment, am tot cochetat cu ideea întoarcerii în cursele auto. Împreună cu BMW am analizat diferitele variante. Sunt şi mai încântat că am găsit o soluţie alături de prietenii mei de la ROAL Motorsport. Aş vrea să le mulţumesc celor de la BMW pentru această oportunitate unică.

 

Zanardi a concurat pentru echipa lui Roberto Ravaglia (Italia) – fost campion DTM cu BMW – în Campionatul European de turisme (ETCC), când a realizat prima revenire în 2003. Atunci, un model BMW 320i a fost adaptat special pentru nevoile sale – Zanardi accelera cu ajutorul mâinilor. Campionul ChampCar din 1997 şi 1998 a concurat cu succes şi în WTCC, cu începere din 2005, obţinând patru victorii la Oschersleben (Germania), Istanbul (Turcia) şi Brno (Cehia, două succese). Pentru o perioadă, Zanardi şi ROAL Motorsport au pornit pe drumuri separate la finalul sezonului 2009.

 

Alex şi cu mine am trecut împreună prin multe experienţe în motorsport. De aceea, nu am ezitat niciun moment când s-a ivit oportunitatea de a-l readuce pe circuite în 2014, alături de ROAL Motorsport“, a declarat Ravaglia. “Cursele de sprint din Blancpain GT Sprint Series sunt potrivite pentru Alex. Vom face tot ce depinde de noi pentru a-i oferi o maşină performantă, cu care să poată repeta performanţele şi succesele pe care le-a reuşit în trecut.

 

Sezonul 2014 din Blancpain GT Series va cuprinde atât curse sprint, cât şi de anduranţă. Zanardi va pilota unul dintre cele două BMW Z4 GT3 ale echipei ROAL Motorsport în şase dintre cele şapte etape de sprint, fiecare cu durata de o oră.

 

Calendarul Blancpain GT Sprint Series 2014.

21 aprilie 2014 Nogaro (Franţa)

18 mai 2014 Brands Hatch (Marea Britanie)

6 iulie 2014 Zandvoort (Olanda)

24 august 2014 Bratislava (Slovacia)

5 septembrie 2014 Portimão (Portugalia)

19 octombrie 2014 Zolder (Belgia)

2 noiembrie 2014 Baku (Azerbaidjan)