Mani Gyenes pe podium la Abu Dhabi Desert Challenge

Pilotul Vectra Racing a terminat prima etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid, Abu Dhabi Desert Challenge pe locul trei la clasa Open. Aflat la debutul în rally-raid, Adrian Răduță a avut o evoluție foarte bună încheind competiția pe locul 4 la Open. Pe locul 7 la clasa Open (motoare peste 450 cmc) a terminat raliul Alex Gârbacea.

Pe ansamblu, Abu Dhabi Desert Challenge, prima etapă din actualul sezon al Campionatului Mondial de Rally-Raid (FIM), a fost un raliu în care toți cei trei piloți Vectra Racing înscriși au avut o evoluție constantă. Emanuel Gyenes a avut de dus o luptă grea la clasa Open, el fiind nevoit să se impună în fața lui Tim Trenker, campionul mondial en titre al clasei unde sunt înscrise motoare peste 450 cmc. Pe lângă pilotul german, pentru care Emiratele Arabe Unite au devenit a doua casă, Mani a mai avut un adversar puternic în persoana polonezului Marek Dabrowski și el o prezență constantă în rally-raidurile sezoanelor precedente. Totuși, chiar dacă în cea mai grea zi a raliului Mani s-a clasat în fața celor doi, fiind cel mai rapid pilot care utilizează o motocicletă cu motor mai mare de 450 cmc, în clasamentul final al raliului sătmăreanul ocupă locul 3. După ce a căzut foarte rău în penultima specială (unde a fost cel mai rapid la Open), lui Mani i-a fost foarte greu să continuie în același ritm și în ultima zi acuzând dureri de claviculă.

 

Rezultatul lui Mani Gyenes de la Abu Dhabi Desert Challenge este trecut în istoria sportului cu motor din România ca cel de al patrulea podium obținut de un sportiv român în Mondialul de Rally-Raid. Două din clasările pe podium în acest campionat îi aparțin lui Marcel Butuza (cea mai recentă – locul 3 clasa Producție în Raliul Tunisiei 2010) și una tot lui Mani, care în 2009 a câștigat Raliul Marocului la clasa Producție.

 

Marea surpriză de la Abu Dhabi a fost Adrian Răduță. Dublu campion est-european de motocross MX1 și multiplu campion național, Adi a debutat în rally-raid cu ocazia acestei etape din Emiratele Arabe Unite și s-a acomodat foarte repede cu motocicleta și navigația. După ce a învățat ce înseamnă un road-book de rally-raid de la colegii săi Mani Gyenes, Alex Gârbacea și Romeo Duicu și s-a obișnuit cu motocicleta (200 kg), Adi a făcut un raliu bun terminând în patru din cele cinci probe speciale în primii 30. Pilotul bucureștean a avut parte la debut și de un ”botez al prafului”. În ultima probă specială rula în spatele unui alt concurent și când a ieșit din praful acestuia pentru a-l depăși a intrat direct într-o movilă. Din cauza vitezei, a fost proiectat peste motocicletă și s-a lovit destul de tare la spate. A reușit însă să ajungă până la punctul de asitență, unde au fost remediate problemele tehnice apărute la motocicletă în urma căzăturii și unde a decis împreună cu medicii că poate continua. La final raliului Adi s-a clasat al patrulea la Open și pe 16 la general.

După ce a absentat de la Dakar 2011, Alex Gârbacea a revenit în rally-raid cu ocazia Desert Challenge și a reușit să se reacomodeze destul de greu cu aceste competiții din cauza temperaturilor extrem de ridicate din deșertul Liwa (parte a Marelui Deșert al Arabiei). În final, Alex a ocupat locul 7 în clasamentul Open și 24 la general.

 

Abu Dhabi Desert Challenge pe scurt:

–              1-7 aprilie

–              a 21-a ediție

–              o probă super specială în Abu Dhabi

–              5 probe specilă care au însumat aproximativ 1500 de km

–              Locația bivouacului: lângă resortul de cinci stele Qasr Al Sarab Desert Resort by Anantara din deșertul Liwa

–              cartierul general al raliului cât s-a stat în Abu Dhabi (șase zile) a fost pe circuitul Yas Marina unde se desfășoară Marele Premiu de Formula 1 al Emiratelor Arabe Unite

–              89 de concurenți la clasa moto

Clasament general Abu Dhabi Desert Challenge

1.            Marc Coma  (KTM – 450)                             18h28`00

2.            Helder Rodrigues  (Yamaha – 450)          +5`21

3.            Jakub Przygonski   (KTM – 450)                 +12`43

………………………………………………………………………..

12. Emanuel Gyenes  (KTM – 690)                   +1h42`37

……………………………………………………………………

16.  Adrian Răduță    (KTM – 690)                       +2h53`26

……………………………………………………………………

24. Alex Gârbacea    (KTM – 690)                       +4h55`25

………………………………………………………………………..

 

Clasament Open Abu Dhabi Desert Challenge

1.            Marek Dabrowski

2.            Tim Trenker

3.            Emanuel Gyenes

4.            Adrian Răduță

…………………………………………

7.   Alex Gârbacea

………………………………………..

Echipa Vectra Racing va reveni de la Abu Dhabi Desert Challenge sâmbătă 9 aprilie. Piloții alături de echipa de asistență vor ateriza la ora 13.20 pe aeroportul Otopeni – cursa Lufthansa din direcția Frankfurt.