Tag Archives: Emanuel Gyenes

Mani Gyenes, debut promițător în Dakar 2021

Pilotul Autonet Motorcycle Team a reușit un debut foarte bun în cea de a 43-a ediție a Raliului Dakar. Emanuel Gyenes a terminat prima etapă lider la Malle Moto, clasă pe care a câștigat-o în 2020, și a înregistrat al 34-lea timp al categoriei Moto. Obiectivul său este să fie pe o poziție cât mai bună la finalul raliului, având în vedere că participă la cea mai dură competiție de anduranță din motorsport, la doar șapte luni după ce și-a fracturat piciorul drept.

Prima etapă, Jeddah – Bisha, a avut 346 km de legătură și 277 km de probă specială. O probă specială în care a trebuit să fii foarte atent la pietre, să treci prin râuri secate, dar și printr-un vad cu mult noroi, nisip, mult praf către final, multe segmente foarte virajate și foarte multe intersecții, multe trase, mai ales în apropierea taberelor nomade. A fost o primă probă specială în care s-a reconfirmat că pe traseul din Arabia Saudită se merge foarte mult după cap compas și trebuie să fii foarte atent la navigație.

 

Anul acesta, concurenții de la Moto primesc roadbook-ul cu 20 de minute înainte de start, în toate cele 12 etape. Acesta este deja precolorat, și participanții doar aruncă o privire, dacă vor să își mai marcheze ceva sau să își sublinieze ce li s-a spus la briefingul din seara precendentă. Au pentru asta 10 minute în plus, față de concurenții de lacategoriile Auto și Camioane, pentru că ei trebuie să îl și monteze în derulator.

 

Emanuel Gyenes #29: „Am avut un ritm bun astăzi până la puncutul de alimentare de la km 177. Per ansamblu a fost o zi bună. Cu navigația, deși grea, am reușit să nu pierd foarte mult timp căutând waypoint-urile ascunse. A fost multă piatră pe această primă specială, și din pricina dificultății, 15 km am mers doar în treapta a doua. Mă simt bine, nu voi avea prea mult de lucru la pregătirea motocicletei pentru a doua zi, iar asta îmi va permite să mă odihnesc. Dakarul este un concurs foarte lung și trebuie să îți dozezi energia – mai ales la această clasă, unde nu avem asistență tehnică. Mă bucur că suntem în Arabia Sudită – Amaury Sport Organisation a făcut o treabă extraordinară, pentru ca noi să putem concura în tot acest context, și suntem în ceea ce ei au numit „bula Dakar”. Interacțiunea cu oameni din afara raliului nu este recomandată și am putut lua startul doar după ce și testul pentru covid 19, făcut în Jeddah, a ieșit negativ. Doar faptul că suntem aici poate fi considerat o mare victorie, mai ales că Arabia Saudită și-a închis granițele pe 20 decembrie, și au avut acces în țară doar cursele de tip charter, care au transportat oamenii implicați în Raliul Dakar.”

Ce urmează pe 4 ianuarie

Etapa 2, Bisha – Wadi Ad-Dawasir,  228 km legatură, 457 km de probă specială. O primă întâlnire cu dunele din Arabia Saudită și foarte mult nisip pentru o zi care, în cazul motocicliștilor, va începe cu mult înainte de răsăritul soarelui. Mani va porni din bivuac în jurul orei 6 dimineața și, după 135 de km de legătură, va lua startul pe proba specială.

 

Ce înseamnă Malle Moto – Original by Motul

Cel mai dificil mod în care poți concura în Raliul Dakar este… în calitate de concurent la această clasă. Aici nu există echipă de asistență tehnică, riderii trebuie să facă totul singuri. Toate uneltele pe care le ai la dispoziție încap într-o valiză metalică transportată de la un bivuac la altul de către organizatori. Pe lângă asta, tot ei îți mai transportă un cort de 2 persoane, un covoraș pe care să lucrezi la motocicletă, o geantă cu echipament, un rucsac și un set de roți. Practic, cu cât îți menajezi mai mult motocicleta și eviți căzăturile, cu atât ai mai puțin de lucru când ajungi în bivuac.

 

Clasament Moto, Etapa 1 din 12

  1. Toby Price (AUS) 3h 18 min 26 sec
  2. Kevin Benavides (ARG) +00 min 31 sec
  3. Matthias Walkner (AUT) + 00 min 32 sec

………………………………………………………………..

  1. Emaneul Gyenes (ROU) +41 min 54 sec

…………………………………………………………………………

 

Top 5 Original by Motul – Malle Moto – Etapa 1

 

  1. Emanuel Gyenes (ROU) 04 h 00 min 20 sec
  2. Maurizio Gerini (ITA)    +03 min 07 sec
  3. David Pabiska (CZE)   +03 min 48 sec
  4. Aruns Gelazninkas (LTU) +04 min 04 sec
  5. Benjamin Melot (FRA) +06min 32 sec

 

Puteti urmari live actiunea din Raliul Dakar accesând: https://gaps.dakar.com/2021/dakar/aso/ukie

 

Program Dakar 2021

1 ianuarie și 2 ianuarie: verificări tehnice și administrative în Jeddah

2 ianuarie: Prolog și Ceremonia de Start – Jeddah

3 ianuarie – Etapa 1: Jeddah-Bisha (622 km, 277 km specială)

4 ianuarie – Etapa 2: Bisha-Wadi Ad-Dawasir (685 km, 457 km specială)

5 ianuarie – Etapa 3: Wadi Ad Dawasir-Wadi Ad Dawasir (630 km, 403 km specială)

6 ianuarie – Etapa 4: Wadi Ad Dawasir-Riyadh (813 km, 337 km specială)

7 ianuarie – Etapa 5: Riyad-Buraydah (625 km, 419 km specială)

8 ianuarie – Etapa 6: Buraydah-Ha’il (655 km, 485 km specială)

9 ianuarie – Ziua de odihnă în Ha’il

10 ianuarie – Etapa 7: Ha’il-Sakaka (737 km, 471 km specială)

11 ianuarie – Etapa 8: Sakaka-Neom (709 km, 375 km specială)

12 ianuarie – Etapa 9: Neom-Neom (579 km, 465 km specială)

13 ianuarie – Etapa 10: Neom-Al-Ula (583 km, 342 km specială)

14 ianuarie – Etapa 11: Al-Ula Yanbu (557 km, 511 km specială)

15 ianuarie – Etapa 12: Yanbu-Jeddah (452 ​​km, 225 km specială)/Festivitatea de premiere

 

Emanuel Gyenes se îndreaptă către al unsprezecelea start în Raliul Dakar

Inclus pe lista legendelor Raliului Dakar încă de la ediția din 2020, Mani Gyenes va lua startul pe 3 ianuarie, pentru a unsprezecea oară, în cea mai dificilă provocare din motorsport. Pilotul Autonet Motorcycle Team se află încă în perioada de recuperare după fractura suferită la piciorul drept, însă va concura la cea mai dură categorie, Malle Moto Original (fără asistență tehnică). Aceasta este categoria pe care a câștigat-o în ianuarie 2020 și unde speră să revină pe podium.

Cea de-a 43-a ediție a Raliului Dakar este programată în perioada 3-15 ianuarie 2021, în Arabia Saudită.

 

Traseu

S-a optat pentru o buclă care măsoară în total 7.775 kilometri, cu startul și finișul în Jeddah. Vor fi parcurse 12 probe speciale și un prolog, iar ziua de odihnă este programată la Ha`il, pe 9 ianuarie. În data de 2 ianuarie se va concura în prologul de 11 kilometri, pe un traseu care îi va aduce pe concurenți în ceea ce se numește „racing mode“ și va stabili ordinea de start în prima probă specială. La 3 ianuarie va avea loc prima probă specială, de 277 kilometri, cu piatră extrem de tăioasă și foarte multe intersecții. Primele dune apar în a doua specială, iar până la ziua de odihnă concurenții se vor confrunta cu un cumul de trasee nisipoase, dar rapide, dune sparte, dune cu o consistență total diferită de la o poziție la alta pe roadbook, dune mici și mari și zone unde brațele celor de la moto și quad vor fi solicitate la maximum.

 

A doua parte a raliului debutează cu o etapă maraton, concurenții neavând voie să primească ajutor din partea echipelor de asistență tehnică. Având în vedere că Mani va concura și în acest an la categoria Malle Moto Original, pentru el toate etapele vor fi ca o etapă maraton, deoarece în fiecare seară va fi nevoit să-și pregătească singur motocicleta pentru ziua următoare.

 

Pe traseu va fi mult mai multă piatră în a doua parte, se va ajunge și în zona montană, se va concura prin canioane, albii secate, dar dunele nu vor lipsi din peisaj. Cale de mulți kilometri se va rula chiar de-a lungul Mării Roșii.

 

Sosirea în această ediție a raliului Dakar, mult mai grea comparativ cu prima desfășurată în Arabia Saudită, este programată în Jeddah, pe 15 ianuarie.

 

Condiții speciale

Și Raliul Dakar a fost nevoit să se adapteze situației sanitare, prin urmare, organizatorii au luat o serie de măsuri pentru a crea ceea ce au numit „bula Dakar“. Astfel, toți cei implicați în raliu trebuie să își facă vaccinul antigripal sezonier, să se testeze pentru SARS-CoV-2 cu 72 de ore înaintea plecării către Arabia Saudită, să stea în carantină 48 de ore la sosirea în Jeddah, să repete testul înainte de a merge în port pentru ridicarea echipamentului și să evite interacțiunea cu oameni din afara competiției. Toate bivuacurile vor fi închise, va exista un camion-laborator în care se vor putea efectua aproximativ șaizeci de teste pe zi, în caz de simptome similare cu COVID-19.

 

Pentru a asigura sosirea în Jeddah, Amaury Sport Organisation, organizatorul raliului, a creat o serie de curse charter din câteva mari noduri aeriene europene, iar Mani va pleca cu cea din Frankfurt.

 

Noutăți la categoria Moto

Pentru a spori siguranța, în 2021 concurenții de la Moto și Quad vor purta o armură care are încorporată o vestă cu airbag. La fiecare punct de realimentare cu carburant, în caz de nevoie, riderii pot schimba cartușele care ajută la umflarea vestei.

 

Roadbookurile vor fi înmânate înainte de startul fiecărei probe speciale, iar riderii vor avea la dispoziție 20 de minute să-și semnaleze ce consideră necesar și să monteze rola în derulator.

 

Emanuel Gyenes #29 : „Cu siguranță, în ianuarie, după ce am câștigat Dakar 2020 la Malle Moto, nu mi-am imaginat că va urma un an atât de diferit. A fost foarte greu să te poți menține în formă, când luni întregi nu ne-am putut antrena, iar apoi, din păcate, în iunie a venit accidentarea. Am ieșit la un antrenament pentru hard-enduro, nu era primul pe care l-am făcut anul acesta, însă am avut ghinionul să mă accidentez într-o zonă cu pietre și să îmi fracturez piciorul drept. A urmat o intervenție chirurgicală în care mi-a fost montată o tijă și apoi luni de zile de recuperare. Cred că anul acesta locul în care am fost cel mai des a fost clinica cu barocameră. În luna octombrie, am început să merg fără cârje, iar Red Bull Romaniacs a fost un test să văd dacă pot rezista măcar cinci zile pe motocicletă. Totul a mers bine, practic am trecut testul, așa că am decis să merg mai departe cu pregătirile pentru Raliul Dakar 2021. Nu sunt recuperat 100%, dar mobilitatea crește de la o zi la alta și mă voi strădui să rezist presiunii pe care Benjamin Melot o va pune asupra mea. Concurentul francez a terminat pe locul doi în 2020 și își dorește foarte mult să câștige. Este un traseu mai greu comparativ cu ediția precedentă și îmi doresc să pot termina pe o poziție cât mai bună. Călătoria mea către Dakar 2021 va începe chiar în a doua zi de Crăciun și vreau să le urez tuturor multă sănătate și Sărbători Fericite!“.

 

Program Dakar 2021

1 ianuarie și 2 ianuarie: verificări tehnice și administrative în Jeddah

2 ianuarie: Prolog și Ceremonia de Start – Jeddah

3 ianuarie – Etapa 1: Jeddah-Bisha (622 km, 277 km specială)

4 ianuarie – Etapa 2: Bisha-Wadi Ad-Dawasir (685 km, 457 km specială)

5 ianuarie – Etapa 3: Wadi Ad Dawasir-Wadi Ad Dawasir (630 km, 403 km specială)

6 ianuarie – Etapa 4: Wadi Ad Dawasir-Riyadh (813 km, 337 km specială)

7 ianuarie – Etapa 5: Riyad-Buraydah (625 km, 419 km specială)

8 ianuarie – Etapa 6: Buraydah-Ha’il (655 km, 485 km specială)

9 ianuarie – Ziua de odihnă în Ha’il

10 ianuarie – Etapa 7: Ha’il-Sakaka (737 km, 471 km specială)

11 ianuarie – Etapa 8: Sakaka-Neom (709 km, 375 km specială)

12 ianuarie – Etapa 9: Neom-Neom (579 km, 465 km specială)

13 ianuarie – Etapa 10: Neom-Al-Ula (583 km, 342 km specială)

14 ianuarie – Etapa 11: Al-Ula Yanbu (557 km, 511 km specială)

15 ianuarie – Etapa 12: Yanbu-Jeddah (452 ​​km, 225 km specială)/Festivitatea de premiere

Mani Gyenes termină pe locul 23 cel mai dur Dakar din America de Sud

Cea de-a 40-a ediție a Raliului Dakar a fost cea mai dură din ultimii 10 ani. De-a lungul celor două săptămâni, raliul a trecut de la dunele înalte și cu nisip fin din Peru, la înălțimile extreme din Anzii Bolivieni, apoi la canioanele și rios-urile din Argentina. Emanuel Gyenes a ajuns pentru a șaptea oară în carieră la finiș, trecându-și în palmares locul 23 la general și locul 13 la clasa Super Producție.

 

Emanuel Gyenes #28 Autonet Motorcycle Team: Am ajuns la sfârșitul Dakar-ului 2018. A fost o ediție foarte grea, chiar cea mai grea din America de Sud. Mă bucur că am ajuns la finiș! Locul 23 nu este chiar cel pe care mi l-am dorit. Dar este un loc extraordinar, având în vedere că an de an vin concurenți tot mai puternici și cu motociclete foarte performante. Am avut două săptămâni foarte grele, fără mari probleme. Am avut mici căzături și vreau să mulțumesc echipei de asistență tehnică formată din Laszlo Olah și Szabolcs Racz, cei care mi-au pregătit motocicleta pentru fiecare etapă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și încurajat de-a lungul acestor două săptămâni.

 

Revenirea în România

Mani se va întoarce în România marți, 23 ianuarie, urmând să aterizeze pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora 15.25 (cursă din direcția Amsterdam).

 

Aventura Dakar 2018 în detaliu

 

Peru

Cea de-a 10-a ediție organizată în America Latină a debutat cu cinci zile în Peru, cu startul de pe 6 ianuarie, din Lima. Deșertul Atacama nu a mai fost inclus în raliu de cinci ani, iar pentru Mani a fost pentru prima dată în ultimii șase ani când a concurat pe un nisip atât de fin.  Prima probă a fost cea din etapa Lima-Pisco, au fost 31 de kilometri de dune. Mi-a plăcut traseul, m-am simțit bine, însă am pierdut două minute căutând un way point, un punct GPS.

© RallyZone – Edoardo Bauer

A doua etapă din deșert, bucla Pisco-Pisco a fost una în care motocicliștii au văzut cât de dur este deșertul Atacama, situația acestora fiind îngreunată de faptul că au luat startul după cei de la categoriile Auto și Camioane.

În traseu au fost foarte multe mașini răsturnate, multe mașini împotmolite. Și noi motocicliștii am avut probleme, au fost zone în care a trebuit să ieșim dintre dune ca dintr-o pâlnie. A fost foarte cald și nisipul a devenit foarte moale, însă am mărit ritmul și am depășit mulți concurenți.

 

În etapa a 3-a, Pisco – San Juan de Marcona, traseul 40% a coincis cu cel din proba specială a zilei a doua, doar că a fost parcurs în sens invers. Mani a fost nevoit să se întoarcă pe probă, pentru că un waypoint (punct GPS) nu îi fusese marcat când a trecut prima dată prin raza acestuia, rider-ul român preferând să refacă o bucată de traseu pentru a nu fi penalizat.

În dune a fost dificil și în această etapă pentru că a început să se încălzească – au fost peste 35 de grade Celsius – și nisipul a devenit foarte fin.

 

Bucla San Juan de Marcona, cea de a patra etapă din Dakar 2018, a adus și un start în linie pe malul oceanului Pacific, un start menit să ne amintească tuturor de modul în care se pornea în tradiționala etapă africană, care începea de pe malul Atlanticului și se încheia pe malul Lacului Roz din Senegal.

Am fost 15 motocicliști aliniați pe câte un rând, eu am pornit din a treia linie. Ordinea a fost stabilită în urma rezultatelor din etapa a treia. Am avut un start bun și am plecat primul din linia a treia și am condus până la kilometrul 200. Acolo am fost depășit de bolivianul Juan Carlos Salvatierra care a mers cu o motocicletă mai ușoară și s-a descurcat mai bine în dune. La kilometrul 180 am lovit destul de rău o piatră cu pinionul de pe spate, însă nu mi-a căzut lanțul și am putut continua.

 

San Juan de Marcona – Arequipa, etapa a cincea și ultima care s-a desfășurat integral pe teritoriul peruan.

A fost o zi foarte lungă, am avut în total 770 de kilometri. Au fost două probe speciale, prima de 211 kilometri, iar a doua – doar 50 de kilometri, dar foarte grea. În cea de-a doua probă am avut 30 de kilometri de dune, dune foarte fine. Așa cum au spus organizatorii, aceea a fost cea mai grea zi din Atacama. Din păcate, am căzut în prima probă și a început să se miște consola de roadbook, iar apoi am fost nevoit să merg mai încet.”

© RallyZone – Edoardo Bauer

Bolivia

În etapa a șasea s-a mers din Arequipa (Peru) în La Paz (Bolivia), iar pentru Mani a început chinul cu răceala și altitudinile extreme. Etapa trebuia să fie formată inițial din două probe speciale – una pe teritoriul peruan și cea de-a doua în Bolivia – , doar că organizatorii au fost forțați să anuleze, din pricina condițiilor meteo, secțiunea din Peru, care urma să îi ducă pe rideri la aproximativ 5.000 de metri altitudine. Dacă au fost feriți de fulguială pentru că nu au mai parcurs acea secțiune, de ploaie și o temperatura de 5 grade Celsius, pe toată lungimea probei din Bolivia, nu au mai avut cum să scape.

M-am bucurat că am ajuns totuși cu bine în La Paz, unde a fost programată ziua de odihnă și mi-a facut bine să dorm la hotel (în bivuac se doarme în cort), unde m-am putut aduna puțin. Am avut o primă săptămână foarte grea, nu a fost începutul pe care mi l-aș fi dorit, însă am ajuns în ziua de odihnă pe locul 30 la general și apoi am reușit să mai urc în clasament. M-a deranjat foarte mult frigul din Bolivia, în ziua de odihnă am stat la 3.600 de metri altitudine și apoi am mai urcat în timpul probelor, ori asta mi-a îngreunat foarte mult respirația.

 

După ziua de pauză petrecută în capitala situată la cea mai înaltă altitudine, a urmat etapa La Paz – Uyuni, în care a fost necesară menajarea motocicletei pentru că în bivuacul etapei a șaptea nu a fost permis accesul echipelor de asistență tehnică. Cu alte cuvinte, a fost o etapă maraton care s-a încheiat la sosirea în bivuacul de la Tupiza.

În etapa La Paz – Uyuni au fost 425 de kilometri de probă specială. A fost foarte dificil. Am avut 80 sau 90 de kilometri de dune cu iarbă și, cum am fost la altitudine mare, motocicleta nu avea putere. Iar apoi au urmat foarte multe locuri cu noroi pe care trebuia să le ocolești. Dar chiar și așa a intrat foarte mult noroi la radiatoare și motocicleta nu mai avea răcire. În etapa Uyuni -Tupiza au fost 500 de kilometri de probă specială, dar foarte rapidă, în multe locuri au fost pericole care nu erau specificate în roadbook. Am și văzut, din păcate, un concurent care a căzut destul de rău, așa că apoi am redus puțin ritmul ca să nu pățesc și eu ceva.

 

Argentina

Etapa nouă Tupiza (Bolivia) – Salta (Argentina) a fost anulată, după ce ploile abundente, căzute în zilele premergătoare sosirii Raliului Dakar în acea zonă, au transformat într-o mare mocirlă terenul unde trebuia amenajat bivuacul. Practic, echipele de asistență nu aveau cum să pregătească echipamentul de concurs pentru ziua următoare. Astfel, toată lumea a fost sfătuită să coboare cât mai repede către Salta, mai ales că se mai anunțau ploi și peste noapte.

Etapa 10 Salta – Belen a fost foarte lungă, cu aproape 800 de kilometri de parcurs, dintre care 473 de kilometri de probă specială. Toată ziua am mers singur și mi-a fost foarte greu, pentru că deja se acumulase foarte multă oboseală și nu puteam să dorm noaptea din cauza răcelii.

© RallyZone – Edoardo Bauer

Belen – Fiambala, etapa a 11-a, a fost prima parte dintr-o etapă maraton. În bivuacul de la Fiambala riderii au trebuit să-și pregătească singuri motocicletele pentru etapa a 12-a Fiambala-San Juan. Mani a avut ghinion în această etapă, deoarece i-a cedat butonul de la derulatorul roadbook-ului chiar pe legătura către proba specială. Astfel, a fost nevoit să deruleze toți cei 280 de kilometri prin acționarea rotițelor din lateralul suportului. În acest context, în care nu mai ai permanent ambele mâini pe ghidon, a căzut într-o zonă cu piatră și, în urma acestui incident, motocicleta a fost destul de avariată. Prinderea tobei de eșapament, ambreiajul, rezervorul de pe spate au cedat și, chiar dacă a reușit să improvizeze ceva în bivuacul din Fiambala, nu i-ar fi fost ușor să parcurgă cei 400 de kilometri de probă specială programați pentru etapa a 12-a.

 

În San Juan motocicliștii au ajuns în cele din urmă pe o legătură de 700 de kilometri după anularea probelor speciale. În prima parte a traseului nu se putea concura pentru că, din pricina furtunii, elicopterele nu puteau zbura și astfel nu era asigurată intervenția medicală rapidă, iar singura soluție ar fi fost ca ei să meargă pe traseul categoriei auto, dar în urma mașinilor și camioanelor. Riderii au refuzat însă, pentru că traseul acelei zile abunda în canioane, drumuri de munte și riosuri (albii de rău secate care se umplu în sezonul ploios) și după trecerea mașinilor și camioanelor traseul, în multe locuri, nu ar mai fi fost similar celui din roadbook.

 

Etapa a 13-a a dus caravana Dakar-ului din San Juan în Cordoba, pe un traseu cu o probă specială de 369 de kilometri, cu canioane, riosuri, nisip și secțiuni rapide, asemănătoare probelor speciale din WRC. De altfel, această asemănare a continuat și în etapa a 14-a, ultima din ediția 2018, și cea în care s-a concurat pe o probă rapidă de 120 de kilometri.

 

Cortina s-a tras peste Dakar 2018 după ceremonia de final transformată de argentinieni într-o adevărată fiesta în Centrul Civic al Cordobei, unde zeci de mii de oameni i-au ovaționat pe aventurierii care au rezistat celor 9.000 de kilometri.

 

Pentru a-i urmării evoluția lui Mani în sezonul competițional 2018, accesati: https://www.facebook.com/ManiGyenes/

Mani Gyenes in odiseea Dakar 2017

Pilotul Autonet Motorcycle Team, Emanuel Gyenes concureaza in perioada 2-14 ianuarie 2017 in cea de a 39-a editie a Raliului Dakar. Acesta este cel de al 7-lea start al lui Mani in raliul, care timp de doua saptamani si aproximativ 9.000 de km ofera aventura suprema din sportul cu motor.

Dakar 2017 consemneaza popasul cu numarul 9 din America Latina al raliului si adauga in istoria acestuia cea de a 29-a tara pe care o traverseaza. Este vorba despre Paraguay, a carui capitala, Asuncion, va gazdui verficarile tehnice si startul festiv. Pe 2 ianuarie, tot din Asuncion, se va da si startul in prima din cele 13 etape ale raliului care va totaliza, la categoria moto, 8.818 km (dintre acestia 4.088 reprezinta lungimea totala a probelor speciale). Dupa Paraguay, se va merge in Argentina, apoi in Bolivia, urmand ca la finalul celor doua saptamani de raliu sa se ajunga in Buenos Aires (Argentina).

 

6 etape la peste 3.000 de metri altitudine

Potrivit lui Marc Coma, directorul sportiv al Dakar-ului, editia 2017 va fi cea mai dificila dintre cele organizate in America de Sud, un rol important in crestera dificultatii avandu-l altitudinea. Vor fi in total sase etape la peste 3.000 de metri altitudine, prima fiind programata pe 5 ianuarie. Intr-una dintre zile, concurentii de la categoria moto vor ajunge chiar la 4.800 de metri altitudine, iar in alta vor avea prilejul sa ruleze pe malul lacului Titicaca (situat la 3.812 m altitudine), cel mai mare lac din America de Sud.

 

Mani Gyenes #29: Va fi dificil la altitudine pentru ca din pricina nivelului mai scazut de oxigen trebuie sa reduci ritmul ca sa fi sigur ca termini ziua. Ziua de odihna o avem programata pe 8 ianuarie in La Paz, capitala Boliviei si aceasta este capitala situata la cea mai inalta altitudine din lume, 3.640 m. Va fi foarte frig noaptea in etapele pe care le vom petrece la altitudine, se astepta temperaturi aproape de 0 grade C.

O etapa (zi) de aproape 1.000 de km

Pe 11 ianuarie este programata o etapa de 977 km cand se va merge pe teritoriul Argentinei din Salta in La Rioja. Pe aproximativ jumatate din distanta totala care se va parcurge in acea zi, se va rula in regim de proba speciala.

 

Al 7-lea start in cel mai dificil rally-raid din lume

Mani a debutat in Dakar, in urma cu 10 ani, cand lua startul in editia 2007, ultima organizata pana acum in Africa. Satmareanul avea pe atunci 22 de ani si nu mai navigase niciodata in conditiile din Africa. A incheiat raliul cu al 46-lea timp (la start au fost 234 de motociclete) si s-a clasat pe 9 la debutanti. Intre timp a castigat raliul de doua ori la clasa Maraton in 2011 si 2015 (la aceasta categorie nu este permisa schimbarea motorului de-a lungul celor doua saptamani de raliu), iar in 2016 avut al 14 lea timp in clasamentul general. Acum este privit de catre Amaury Sport Organisation, organizatorul Dakar-ului, si de catre specialistii in rally-raid drept unul dintre cei mai buni piloti privati din raliu.

Aventura Dakar 2017 va incepe pentru Mani si colegii sai din echipa de asistenta tehnica, Laszlo Olah si Szabolcs Racz, pe 26 decembrie cand vor decola din Bucuresti urmand sa aterizeze dupa aproximativ 24 de ore in Buenos Aires. Din portul argentinian, unde vor merge sa recupereze masina de asistenta si motocicleta transportate de catre organizatori, au de facut o calatorie de 1.000 de km pana in Asuncion, capitala Paraguayului. Ultimele detalii vor trebui puse la punct foarte repede, avand in vedere ca sunt programati la verificarile administrative si tehnice pe 30 decembrie.

 

Nota:  Potrivit unei statistici data publicitatii de catre Amaury Sport Organisation, organizatorul Dakarului, raliul este a doua competitie de motorsport din lume la capitolul notorietate. Pe primul loc se afla Formula 1, iar pe trei se afla WRC – Campionatul Mondial de Raliu.

Emanuel Gyenes a obținut cea de a doua victorie in Dakar

Riderul sătmărean Emanuel Gyenes a obținut cea de a doua victorie a sa în Raliul Dakar după ce s-a impus la clasa Maraton și în ediția 2015. La revenirea după o absență de doi ani, Mani a izbutit și locul 21 în clasamentul general al raliului.

Mani Gyenes Dakar 2015 1

Sâmbătă, 17 ianuarie, s-au parcurs ultimii kilometri ai celei de a 37-a ediții a competiției, privită de mulți ca aventura supremă în motorsport.  S-a rulat în etapa care i-a dus pe concurenți din Rosario în Buenos Aires, locul de unde în urmă cu două săptămâni s-a dat startul. După un parcurs de 9.295 de km, traversarea de două ori a Munților Anzi pe la altitudini ce au depășit în ambele situații 4.500 m, sute de km în Atacama -cel mai arid deșert din lume – și zecii de km prin campia de sare de la Uyuni (peste 3.500 m altitudine), s-a pus punct celei de a șaptea ediții sud-americane a raliului. Riderii care au avut de îndurat de la temperaturi de aproape 50 de grade Celsius la temperaturi de -10 grade Celsius, de la nisip și ploaie la zăpadă  și-au văzut visul împlinit ieri când au urcat pe podium.

Mani Gyenes Dakar 2015 2

Printre ei s-a numărat și Emanuel Gyenes care deși s-a bucurat de o nouă victorie la clasa Maraton nu a avut un raliu ferit de probleme. Dacă în prima etapa s-a dat startul în ordinea numerelor de concurs, iar pentru că a concurat cu numărul 49 a fost nevoit să ia startul destul de în spate, nici etapa a doua nu a fost una prea avantajoasă în ceea ce privește poziția de start. Aceasta a fost însă cea mai dificilă pentru că din pricina unor probleme tehnice a pierdut aproape tot uleiul din motor chiar în prima parte a probei. Primind ulei de la spectatori a izbutit să termine proba, însă zecile de minute pierdute în această etapă aveau să îl coste, misiunea sa din acel moment fiind doar să recupereze.  La sosirea în San Juan, finișul etapei a doua, Mani avea al 50-lea timp la general și încă două etape din acel moment avea să fie forțat să ia startul destul de în spate, astfel încât mereu întâlnea pe traseu quaduri care îl încetineau, acestea neputând fi depășite pe secțiunile cu mult praf. Ajuns în Atacama riderul sătmărean a dovedit că se descurcă bine în deșert și a început să recupereze, înainte de ziua de odihnă fiind deja pe locul 32 la general. Traversarea câmpiei de sare de la Uyuni, Bolivia, transformată de ploaie într-un adevărat lac i-a creat, ca multor alți rideri, probleme tehnice însă a izbutit să termine etapa maraton (fără asistență tehnică) și să continuie. Cel mai bun timp al său pe probă a fost stabilit însă în ultima specială Rosario – Buenos Aires, când a înregistrat al 13-lea timp.

Mani Gyenes Dakar 2015 - 3

Revenirea în Argentina a însemnat și începutul consolidării poziției de lider la clasa Maraton – de-a lungul celor 2 săptămâni de raliu, la această clasă nu este permisă schimbarea unor componente ale motocicletei, iar printre ele se află și motorul.

 

Victoria din 2015 este a doua pe care Emanuel Gyenes o înregistrează în Dakar după ce în 2011 s-a mai impus la aceeași categorie, doar că pe atunci a făcut acest lucru cu o altă motocicletă – KTM 690 Rally Replica. În Dakar, 2015 riderul sătmărean a concurat cu o motocicletă KTM 450 Rally Replica produsă în 2011.

Mani Gyenes Dakar 2015

Pe lângă victoria de la Maraton după această evoluție în Dakar, Mani și-a mai adăugat în palmares un loc 9 la categoria amatori (în această categorie intră toți riderii care nu reprezintă în mod oficial un constructor de motociclete) și 21 la general.

 

Emanuel Gyenes a debutat în Dakar în 2007, la aproape 23 de ani și s-a clasat pe locul 46 la general și 9 la debutanți. Ediția din 2015 a reprezentat a cincea sa participare în raliu și a patra din America de Sud.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle TeamAm ajuns la finișul Dakar-ului din 2015. Sunt foarte fericit că am ajuns aici și că am câștigat la clasa Maraton. La general am terminat pe 21. Este un loc bun, însă nu sunt chiar foarte mulțumit, puteam să vin ceva mai în față dacă nu aveam probleme tehnice, dar este important că am ajuns la finiș. Le mulțumesc lui Romeo Duicu și Liviu Butuza pentru asitența tehnică din aceste două săptămâni, fără ei și fără ajutorul celor care au contribuit la strângerea bugetului nu aș fi fost astăzi aici.

 

Revenirea în România

Mani va ajunge în România, marți 20 ianuarie ora 23.00 – Aeroportul Otopeni, cu o cursa Air France din direcția Paris.

 

Clasament PS 13 – 101 km:

  1. Ivan Jakes – 52min06sec
    ……………………………………………..
    13. Emanuel Gyenes – 1h00min41sec
    ……………………………………………..

    Clasament general clasa Maraton:

1. Emanuel Gyenes – 52h42min58sec
2. Thomas Berglund – +14min22sec
3. Jurgen Van Den Goorbergh – +4h06min54sec
……………………………………………………………………….

 

Clasament general final:

  1. Marc Coma– 46h03min49sec
  2. Paulo Goncalves +16min53sec
  3. Toby Price +23min14sec

……………………………………………..

21. Emanuel Gyenes –  +6h39min09sec

……………………………………………..

Gala Campionilor Federației Române de Motociclism

Federația Română de Motociclism își va premia campionii în cadrul unei gale în care vor fi înmânate și titlurile pentru campionii est-europeni. Evenimentul va avea loc în această sâmbătă, începând cu ora 18:00, în clubul Vision din Olimp, printre sportivii laureați aflându-se Emanuel Gyenes, câștigător al Raliului Dakar, clasa Marathon, Robert Mureșan, primul român care a punctat în Campionatul Mondial de SuperSport,  George Cabăl, campion est-european de motocross MX2, Sorina Sandu, ocupantă a locului 10 în Campionatul Mondial de Enduro.

 

La finalul unui an în care sportivii români au reușit să obțină performanțe atât pe plan european, cât și pe plan mondial, Federația Română de Motociclism vă invită la Gala Campionilor. Ceremonia va începe la ora 18.00, în club Vision din Olimp, și va fi transmisă live pe media fațada Cocor din București. La Gala F.R.M., pe lista invitaților de onoare se află domnii Vicenzo Mazzi, președintele Uniunii Europene de Motociclism, Wolgang Srb, directorul Comisiei de Motocros al Federației Internaționale de Motociclism, și Bogdan Nikolov, președintele Uniunii Balcanice de Motociclism.

 

La eveniment pot participa și fani ai sportului cu motor, accesul făcându-se pe baza unui bilet de intrare a cărui valoare este de 11 euro (în această sumă intră și prezența la cocktailul programat la ora 20:30 și la accesul la cabaret programat la ora 22:00). Dress cod – black tie.

Mani Gyenes pe podium la Abu Dhabi Desert Challenge

Pilotul Vectra Racing a terminat prima etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid, Abu Dhabi Desert Challenge pe locul trei la clasa Open. Aflat la debutul în rally-raid, Adrian Răduță a avut o evoluție foarte bună încheind competiția pe locul 4 la Open. Pe locul 7 la clasa Open (motoare peste 450 cmc) a terminat raliul Alex Gârbacea.

Pe ansamblu, Abu Dhabi Desert Challenge, prima etapă din actualul sezon al Campionatului Mondial de Rally-Raid (FIM), a fost un raliu în care toți cei trei piloți Vectra Racing înscriși au avut o evoluție constantă. Emanuel Gyenes a avut de dus o luptă grea la clasa Open, el fiind nevoit să se impună în fața lui Tim Trenker, campionul mondial en titre al clasei unde sunt înscrise motoare peste 450 cmc. Pe lângă pilotul german, pentru care Emiratele Arabe Unite au devenit a doua casă, Mani a mai avut un adversar puternic în persoana polonezului Marek Dabrowski și el o prezență constantă în rally-raidurile sezoanelor precedente. Totuși, chiar dacă în cea mai grea zi a raliului Mani s-a clasat în fața celor doi, fiind cel mai rapid pilot care utilizează o motocicletă cu motor mai mare de 450 cmc, în clasamentul final al raliului sătmăreanul ocupă locul 3. După ce a căzut foarte rău în penultima specială (unde a fost cel mai rapid la Open), lui Mani i-a fost foarte greu să continuie în același ritm și în ultima zi acuzând dureri de claviculă.

 

Rezultatul lui Mani Gyenes de la Abu Dhabi Desert Challenge este trecut în istoria sportului cu motor din România ca cel de al patrulea podium obținut de un sportiv român în Mondialul de Rally-Raid. Două din clasările pe podium în acest campionat îi aparțin lui Marcel Butuza (cea mai recentă – locul 3 clasa Producție în Raliul Tunisiei 2010) și una tot lui Mani, care în 2009 a câștigat Raliul Marocului la clasa Producție.

 

Marea surpriză de la Abu Dhabi a fost Adrian Răduță. Dublu campion est-european de motocross MX1 și multiplu campion național, Adi a debutat în rally-raid cu ocazia acestei etape din Emiratele Arabe Unite și s-a acomodat foarte repede cu motocicleta și navigația. După ce a învățat ce înseamnă un road-book de rally-raid de la colegii săi Mani Gyenes, Alex Gârbacea și Romeo Duicu și s-a obișnuit cu motocicleta (200 kg), Adi a făcut un raliu bun terminând în patru din cele cinci probe speciale în primii 30. Pilotul bucureștean a avut parte la debut și de un ”botez al prafului”. În ultima probă specială rula în spatele unui alt concurent și când a ieșit din praful acestuia pentru a-l depăși a intrat direct într-o movilă. Din cauza vitezei, a fost proiectat peste motocicletă și s-a lovit destul de tare la spate. A reușit însă să ajungă până la punctul de asitență, unde au fost remediate problemele tehnice apărute la motocicletă în urma căzăturii și unde a decis împreună cu medicii că poate continua. La final raliului Adi s-a clasat al patrulea la Open și pe 16 la general.

După ce a absentat de la Dakar 2011, Alex Gârbacea a revenit în rally-raid cu ocazia Desert Challenge și a reușit să se reacomodeze destul de greu cu aceste competiții din cauza temperaturilor extrem de ridicate din deșertul Liwa (parte a Marelui Deșert al Arabiei). În final, Alex a ocupat locul 7 în clasamentul Open și 24 la general.

 

Abu Dhabi Desert Challenge pe scurt:

–              1-7 aprilie

–              a 21-a ediție

–              o probă super specială în Abu Dhabi

–              5 probe specilă care au însumat aproximativ 1500 de km

–              Locația bivouacului: lângă resortul de cinci stele Qasr Al Sarab Desert Resort by Anantara din deșertul Liwa

–              cartierul general al raliului cât s-a stat în Abu Dhabi (șase zile) a fost pe circuitul Yas Marina unde se desfășoară Marele Premiu de Formula 1 al Emiratelor Arabe Unite

–              89 de concurenți la clasa moto

Clasament general Abu Dhabi Desert Challenge

1.            Marc Coma  (KTM – 450)                             18h28`00

2.            Helder Rodrigues  (Yamaha – 450)          +5`21

3.            Jakub Przygonski   (KTM – 450)                 +12`43

………………………………………………………………………..

12. Emanuel Gyenes  (KTM – 690)                   +1h42`37

……………………………………………………………………

16.  Adrian Răduță    (KTM – 690)                       +2h53`26

……………………………………………………………………

24. Alex Gârbacea    (KTM – 690)                       +4h55`25

………………………………………………………………………..

 

Clasament Open Abu Dhabi Desert Challenge

1.            Marek Dabrowski

2.            Tim Trenker

3.            Emanuel Gyenes

4.            Adrian Răduță

…………………………………………

7.   Alex Gârbacea

………………………………………..

Echipa Vectra Racing va reveni de la Abu Dhabi Desert Challenge sâmbătă 9 aprilie. Piloții alături de echipa de asistență vor ateriza la ora 13.20 pe aeroportul Otopeni – cursa Lufthansa din direcția Frankfurt.