Mihai Marinescu locul 2 pe grila de la Nurburgring

În cea de a șaptea cursă a sezonului Mihai Marinescu a fost la un pas de a obține primul pole position din acest sezon. După ce înainte de schimbarea pneurilor avea al șaselea timp al sesiunii de calificări de la Nurburgring, a reușit ca în a doua parte să stabilească un timp de 1min48sec616 fiind cu doar 0,328 mai lent decât Mirko Bortolotti, ocupantul primului loc pe grilă.

 

Circuitul german este unul care îi place lui Mihai și cursa programată la ora României 14.40 va fi una în care pilotul Brașovean va lupta pentru podium. Înaintea primei curse de la Nurburgring  Mihai Marinescu ocupă locul șapte în clasamentul general al Formulei 2.

 

Din păcate organizatorii etapei din Germania nu pot urca transmisia pe satelit așa că această cursă nu va putea fi văzută la tv în România decât în săptămâna post eveniment.