CUPA REŞIŢA 2011 – Înscrieri pentru Etapa a VIII-a CNVCD – Ordinea de start în antrenamente

Lista de înscrieri pentru etapa VIII-a a CNVCD – a doua întrecere a dublei de la Reşiţa – cuprinde tot numele a 33 de piloţi, la fel ca la etapa precedentă, desfăşurată vineri, 1 iulie, pe traseul din Valea Domanului. Pe Ştefan Giui jr. nu îl mai regăsim pe lista celor înscrişi – maşina lui suferind avarii serioase în urma incidentului din etapa a VII -a – în schimb, figurează printre competitorii din cursa de duminică Raul Badiu (447), pe Mitsubishi Colt, în Grupa H3. 

 

Prognoza meteo este mult mai optimistă decât cea de vineri, astfel încât şi piloţii aliniaţi la start speră într-o evoluţie mult mai bună decât cea din etapa a VII-a, evident marcată de capriciile vremii. Organizatorii, la rândul lor, speră să nu apară probleme pe traseu, în condiţiile în care este aşteptată şi o mai mare afluenţă de public spre Valea Domanului.

Întrecerea va debuta la ora 9:00 cu o manşă de recunoaşteri, urmată de doua manşe de antrenament, de la 10:00 şi, respectiv, 11:30. Urcările de concurs sunt programate pentru orele 14:00 şi 15:30.

Dedicată împlinirii a 240 de ani de industrie reşiţeană şi a 45 de ani de cercetare şi dezvoltare de echipamente hidroenergetice la Reşiţa, CUPA REŞIŢA 2011 este organizată de UCM Sport în parteneriat cu Primăria Municipiului Reşiţa şi inclusă în amplul program al „Zilelor Reşiţei“, ocazionate de prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai municipiului de pe Bârzava. 

Evenimentul este sponsorizat de HYDRO ENGINEERING, MIBAROM, UCM OxyGaz, RESITA REDUCTOARE, UCM Energy, VeloCity, GIA Security, UCM Hydro, A-CAR, BRD-GSG, PRO CAR – Dealer Autorizat Skoda, Neuromed.

Partenerii media ai evenimentului sunt KISS FM, Banat FM, JURNAL de CARAŞ-SEVERIN, Banat TV, AutoExpert, TVR Timişoara,  autorally.ro, motorsportnews.ro şi prorally.ro.

Competiţia are loc pe traseul situat pe DN58, pe sectorul cuprins între km 43 şi km 51, cu o lungime de 4,820 km şi o rampă maximă de 21,5%, considerat de către piloţi a fi unul dintre cele mai spectaculoase din ţară. Faţă de ediţia din 2010 a CUPEI REŞIŢA, traseul din acest an este mai lung cu 970 m, linia de start fiind amplasată pe DN58, la km 43+980.

Ordinea de start in antrenamente

 

Lista pilotilor

 

Lista echipelor

One thought on “CUPA REŞIŢA 2011 – Înscrieri pentru Etapa a VIII-a CNVCD – Ordinea de start în antrenamente”

  1. Si VTM-ul trebuie sa se dispute dupa niste reguli si grupe bine stabilite.Spre ex. eu il consider pe Paul Andronic invigator avand in vedere imbunatatirile de ordin tehnic aduse automobilului de concurs.Monopostul lui Hora are un CX evident mai bun prin configuratia monopostului ,centru de greutate mult mai jos,greutate mai mica etc toate concura la performantele "utilajului" de concurs.De aceia ar trebui constituite grupe separate pentru astfel "agregate".

Comments are closed.