Tag Archives: aeroport baneasa

Drifterii de pe aeroport

Abia dezmeticiti din scurta vacanta, prilejuita de sarbatorile Pascale, pilotii din Campionatul National de Drift au revenit pe traseul de concurs in weekend-ul care tocmai s-a incheiat. Cea de-a doua etapa a campionatului s-a desfasurat in Bucuresti intr-o locatie absolut noua, aeroportul Baneasa.

 

Traseul de concurs a luat un pic prin surprindere pilotii si si-a cerut tributul, care a fost platit de concurenti printr-un numar mare de anvelope folosite. Suprafata de beton, extrem de abraziva, a dat peste cap planurile de acasa ale pilotilor care s-au vazut nevoiti sa dubleze numarul de pneuri folosite. Spatiul generos de concurs, pus la dispozitie de organizatori, a dat ocazia unor frumoase dueluri, initieri la viteze de peste 100 de km/h si a unor unghiuri agresive care au facut deliciul fanilor.

 

Marco Blasutta
Marco Blasutta

Din lista pilotilor romani am putut remarca revenirea in campionat a lui Dobre Niculae si Marius “KNS” Mitrache cei doi absentand in prima etapa de la Iasi. Gabriel Onofrei a reusit sa vina la Bucuresti cu masina sa de concurs Nissan Silvia S15. Din pacate problemele tehnice, care se pare ca se tin scai de brasovean, nu l-au iertat nici de aceasta data. Razvan “DOI” Tica a bifat inca o prezenta la etapa de la Bucuresti, dupa ce initial se parea ca el va absenta din campionat. Masina sa BMW E30 echipata cu un motor V12 a functionat perfect si rezultatul obtinut de Razvan putea fi unul mai bun el fiind eliminat in Top 8 pe fondul unor greseli personale. Audio Class Drift Team a venit si de aceasta data sa atace podiumul prin Catalin Trifan. Ambreiajul BMW-ului E30 folosit atat de Catalin cat si de Alin Botis a cedat si Catalin s-a vazut nevoit sa foloseasca masina lui Razvan LKN Fratianu. In Top 16 masina lui Razvan a cedat si ea Diego Quaranta fiind beneficiarul direct, calificandu-se in Top 8. Italienii au venit din nou in Romania de aceasta data intr-o echipa marita. Marco Blasutta si Diego Quaranta au declarat inca de la inceputul sezonului ca vor fi prezenti in acest campionat etapa de etapa, iar celor doi li s-au alaturat la Bucuresti Jean Pierre Penaroli si Monica Alessandrini cea de-a doua prezenta feminina la aceasta etapa alaturi de romanca Ramona Rusu. Iulian Gherasim a parasit competitia in Top 16 retragandu-se dupa problemele tehnice aparute in duelul cu Bogdan Padurariu. 

 

Bogdan Padurariu a reusit locul patru, un rezultat execelent tinand cont ca acesta a fost obtinut la volanul masinii BMW E36 a lui Maxim Mihai, Audi-ul Quattro cedand in dimineata zilei de duminica pinionul treptei a treia a cutiei de viteze spargandu-se.

Calin Bucuresti 2013
Calin Ciortan

 

Calin Ciortan s-a aliniat la etapa de casa cu Nissan-ul Silvia S14 echipat cu un motor AMG Mercedes – Benz de 5.5 litri care dezvolta aproximativ 500cp. Considerat unul dintre principalii favoriti la locul 1, Calin a fost eliminat de Marco Blassutta care avea sa il intalneasca in finala pe Sorin “HAI” Ene.

 

Pentru Sorin Ene weekend-ul de la Bucuresti a fost unul perfect. Sorin si-a mentinut forma buna si constanta afisata la etapa precedenta. Dupa un “One More Time”, dictat de arbitri, Sorin a reusit sa se impuna in fata italianului Blasutta si sa urce pe treapta cea mai inalta a podiumului, reusind victoria acasa.

Haiu Bucuresti 2013
Sorin “HAI” Ene

 

Cu doua podiumuri consecutive, locul 2 la Iasi si locul 1 la Bucuresti, Sorin Ene devine unul dintre principalii pretendenti la titlul de campion in acest an.

 

Fair Play-ul este cuvantul care a caracterizat si de aceasta data o etapa din Campionatul National de Drift – Gtt Drift Championship. Concurentii si-au imprumutat din nou masinile unora altora si in final festivitatea de premiere a fost asemenea unei atmosfere pe care o intalnesti intr-o familie care sarbatoreste un eveniment special. 

 Podium CND Bucuresti 2013

Urmatoarea etapa din Campionatul National de Drift va avea loc la sfarsitul lunii iunie in perioada 28-29 iunie pe circuitul Prejmer din Brasov. Totodata in aceasi perioada va avea loc la Brasov cea de-a patra etapa care va conta in campionatul international de drift KOE Pro Series.  

 

Credit Foto: Laurentiu Isaila – EvLSkillZ