Tag Archives: calendar national masini clasice

Sibiu Rally Romania a fost inclus în calendarul FIVA

Sibiu Rally Romania a rămas, după ediția spectaculoasă din 2017, în calendarul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), alăuturi de cele mai prestigioase competiții de mașini istorice din lume. În același timp, etapa de la Sibiu face parte și din calendarul Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice 2018, organizat de Retromobil Club România.

Credit foto: Marooni

 
Anul acesta Sibiu Rally Romania se va desfășura în perioada 16 – 18 august, iar traseul include cele mai spectaculoase drumuri și cele mai importante puncte turistice din județul Sibiu.

 
În 2017, la start au fost echipaje din 11 țări, iar pentru 2018 se anunță deja o participare din mai multe țări în urma colaborărilor demarate cu colecționari și cluburi de renume din Europa.

 
Ediția din 2018 va fi una cu și mai multe surprize, dar va păstra punctele importante de anul acesta. Transfăgărășan, cel mai spectaculos drum din România, va rămâne în program, și, în plus, vor fi introduse din nou probele de noapte și o serie de alte surprize care vor duce la atragerea unui număr și mai mare de echipaje.

 
Timp de trei zile, Sibiul va fi din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și a celor de competiție într-un spectacol dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor. “Sunt încântat că am reușit să rămânem în calendarul internațional FIVA și că Sibiu Rally Romania este pe aceeași listă cu celebra 1000 Miglia din Italia, dar și cu alte evenimente de top din întreagă Europă. La fel ca și până acum, vom încerca să atragem cât mai multe echipaje din afara României și să promovăm orașul și județul Sibiu la nivel internațional”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

 
Sibiu Rally Romania face parte pentru a treia oară consecutiv și din calendarul Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice 2018, organizat de Retromobil Club România.

Sibiu Rally Romania 2018 se va desfășura în perioada 16 – 18 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). Sibiu Rally Romania 2018 este susținut de Orange.
 
Parteneri tehnici: vinurile Gorgandin, Tissot, Tămâian, Conacul Maria Theresa, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, Mai Lounge.

CALENDARE

Calendar F.I.V.A. 2018 – Evenimente internaționale
Nr.   Denumirea Data Tara
1 1000 MIGLIA 2018 14-19 mai 2018 Italy
2 LESPA-FIPA INTERNATIONAL HISTORIC CAR RALLY 2018 19-20 mai 2018 Cyprus
3 SAAR-LOR-LUX CLASSIQUE 1-2 iun 2018 Germany
4 CLASSIC MARATHON 10-16 iun 2018 Greece
5 THE ROYAL AUTOMOBILE CLUB 1000 MILE TRIAL 8-13 iul 2018 UK
6 ADAC HEIDELBERG HISTORIC 12-14 iul 2018 Germany
7 SIBIU RALLY ROMANIA 16-18 aug 2018 Romania
8 FIVA WORLD RALLY – UK 28 aug-1 sep 2018 UK
9 IRISH TOURING RALLY – 2018 9-15 sep 2018 Ireland
10 AUSTRIA CLASSIC RALLYE 30 sep 2018 Austria
11 LA FESTA MILLE MIGLIA 2018 19-23 oct 2018 Japan
12 COPPA DELLE ALPI BY 1000 MIGLIA 4-9 dec 2018 Italy
13 LE JOG 2018 8-11 dec 2018 UK

 

Calendar RETROMOBIL CLUB ROMANIA – C.C.R.V.I. 2018
Nr.   Denumirea Data Judet
1 Old Cars Rally 27-29 apr 2018 Prahova
2 Castle Classics Rally 25-26 mai 2018 Târgu Mureș
3 Moldova Classic Rally 8-9 iunie 2018 Bacau
4 SIBIU RALLY ROMANIA 16-18 aug 2018 Sibiu
5 Raliul Carpati Retro 31 aug-2 sep 2018 Cluj
6 Kronstadt Classic Rally 14-16 sep 2018 Brașov
7 Raliul Memorial Giurgiu 1904 29 sep 2017 Giurgiu