Tag Archives: Edsel & Eleanor Ford

85 de ani de Design GM

În timp ce departamentul de design al GM sărbătoreşte luna aceasta aniversarea a 85 de ani de la înfiinţare, cei 1900 de angajaţi din cele 10 centre de design GM la nivel internaţional se concentrează asupra viitorului, având aceeaşi viziune: să îi determine pe clienţi să se îndrăgostească de autovehicule pe care le creează.   

 

Membrii echipei noastre globale au în comun pasiunea de a proiecta autovehicule astfel încât clienţii să dezvolte o legătură emoţională cu acestea”, a susţinut Ed Welburn, Vice-preşedintele departamentului internaţional de design al GM. „Ceea ce a fost valabil acum 85 de ani este valabil şi în prezent:  Rolul unui proiectant este de a crea un exterior atrăgător cu proporţii bine echilibrate şi o ambianţă interioară care să îmbie la construirea unei relaţii ce se dezvoltă şi creşte.

 

Welburn, al şaselea coordonator de design din istoria de 104 ani a GM şi primul cu responsabilităţi de coordonare a designului autovehiculelor la nivel internaţional, va fi preşedintele de onoare al unui nou grup vizionar ce urmează să participe la cea de-a 25-a ediţie a Expoziţiei anuale de design auto EyesOn Design, duminică, 17 iunie. Fondurile obţinute vor fi donate Institutului de Oftalmologie din Detroit, pentru a sprijini eforturile de cercetare întreprinse de această instituţie cu scopul de a ajuta persoanele ce au suferit pierderi severe ale vederii.

 

Sub coordonarea strategică a lui Welburn, fiecare dintre mărcile GM de autoturisme  se distinge prin formă şi limbaj de celelalte, precum şi de alte mărci de pe piaţă. Modelele Cadillac şi Buick au cunoscut o reînnoire în materie de design, iar Chevrolet a devenit o marcă globală cu un limbaj de design recunoscut la nivel internaţional.   Noile autovehicule care au contribuit la impulsionarea renaşterii companiei GM includ modelul sport Chevrolet Camaro, varianta sedan de dimensiuni medii Malibu şi autovehiculul compact Cruze; modelele Cadillac CTS Coupe, GMC Terrain, Buick Enclave şi LaCrosse.

 

Autovehiculul electric cu autonomie extinsă, câştigător a numeroase premii, Chevrolet Volt a început să fie produs în serie la doar 3 ani de la lansarea acestuia ca prototip. Modelul Volt a primit titlul „Autovehiculul anului în America de Nord” şi, împreună cu modelul european înrudit, Opel Ampera, premiul „Autovehiculul european al anului”. Printre celelalte mărci globale premiate ale GM se numără şi Holden în Australia şi Wuling şi Baojun în China.

 

Welburn şi echipa sa internaţională de design susţin că cea mai bună lucrare a lor se va contura în viitor. Autovehiculele revoluţionare de mâine, a continuat acesta, se regăsesc în albumele de schiţe şi în computerele proiectanţilor de astăzi. Departamentul de design al GM are un rol esenţial în reînnoirea continuă a ofertei internaţionale de produse, care va avea drept rezultat înlocuirea a 70% dintre modelele din portofoliul actual în următorii trei ani.

 

Structura internaţională a companiei ne permite să proiectăm mai multe autovehicule noi şi să alocăm mai multe resurse umane, împreună cu tehnologie şi echipamente de ultimă generaţie”, a declarat Welburn. „Diversitatea pe care o promovăm aici, în materie de idei, experienţă, cultură şi perspectivă, este de neegalat şi alimentează procesul nostru de creaţie.  Chiar dacă avem mai multe centre de design, misiunea noastră este una clară:  fiecare produs nou pe care îl dezvoltăm trebuie să aibă succes; fiecare autovehicul trebuie să fie extraordinar.

 

GM a fost primul producător de autovehicule care a pus accentul pe designul auto.  Pe data de 23 iunie 1927, Comitetul Executiv al General Motors a aprobat înfiinţarea unui nou departament pentru a „studia problema artei şi combinaţiilor de culori în ceea ce priveşte produsele General Motors”, angajându-l pe Harley Earl, un producător de caroserii la comandă, din Hollywood şi creatorul modelului LaSalle din 1927, în calitate de director al departamentului.

 

Printre numeroasele realizări ale lui Earl se numără: dezvoltarea prototipurilor, schimbarea anuală a modelelor, aripile spate ale autovehiculelor din anii ’50, Salonul auto itinerant Motorama şi dezvoltarea modelului legendar Corvette. Alt merit al lui Earl a constat în angajarea primelor femei în calitate de proiectanţi auto. 

 

De asemenea, Earl l-a angajat pe arhitectul Eero Saarinen pentru proiectarea campusului Centrului Tehnic GM, care se regăseşte în Registrul Naţional al Locurilor Istorice şi este renumit în întreaga lume pentru stilul său arhitectural specific jumătăţii secolului 20.

 

În timp ce alte corporaţii şi-au relocat operaţiunile din clădirile construite în stilul modernist de la jumătatea secolului 20 sau le-au renovat în întregime, GM şi departamentul său de design au impus un echilibru între funcţionalitate şi estetica designului, adaptându-se tehnologiilor şi necesităţilor moderne şi totodată menţinând şi conservând capodoperele arhitecturale. Rezistenţa îndelungată a legendarului Dom de Design, a studiourilor adiacente şi a clădirii administrative sunt o dovadă vie a planului flexibil şi inovator al arhitectului Saarinen, dar şi a angajamentului companiei în ceea ce priveşte designul practic.

 

Vice-preşedinţii departamentului de design al GM care i-au urmat lui Earl au fost William Mitchell (1958-1977), Irving Rybicki (1977-1986), Charles Jordan (1986-1992), Wayne Cherry (1992-2003) şi Welburn (2003-prezent).

 

În anul 2005, Welburn a fost numit în noua funcţie de Vice-preşedinte al Departamentului Internaţional de Design al GM, fiind primul care a creat şi a condus o reţea compusă din centrele internaţionale de design ale companiei. Welburn este, de asemenea, membru al Comitetului Executiv al GM. Centrele de design sunt amplasate în Statele Unite ale Americii, Germania, Coreea, China, Australia, Brazilia şi India.

 

Despre EyesOn Design

 

Cea de a 25-a ediţie a Expoziţiei anuale de design auto EyesOn Design va avea loc duminică, 17 iunie 2012, la Casa Edsel & Eleanor Ford din oraşul Grosse Pointe Shores, statul Michigan. Evenimentul reprezintă o excelentă oportunitate de a sărbători design-urile neobişnuite, semnificative, spectaculoase şi legendare din trecut, prezent şi viitor, care au adus autovehiculele de la stadiul de simple mijloace de transport la cel de obiecte sculpturale ale dorinţei, aflate în mişcare.