Mai bine de o luna si ceva a fost liniste si pace in Campionatul National de Drift. Dupa etapa de la Bucuresti, o premiera bine primita de piloti si fani, o noua importanta etapa se apropie cu pasi repezi. Cea de-a treia etapa a campionatului “GTT Drift Championship”, dar totodata si cea de-a cincea etapa din campionatul international King Of Europe PRO Series anunta un festival dedicat driftului.
In perioada 28-30 iunie, la Brasov, pe circuitul Prejmer cei mai buni piloti de drift din intreaga Europa vor incanta publicul cu evolutii la cel mai inalt nivel. Atat evenimentele King of Europe, cat si cele organizate de Asociatia Romana de Drift au reputatia de a fi “mai mult decat o cursa, un eveniment social”. Publicul numeros prezent la etapele acestor campionate este atras de spectaculozitatea driftului si de faptul ca aceste evenimente au formatul de festival, ideal pentru petrecerea timpului liber. Astfel, brasovenii sunt invitati in vinerea premergatoare weekendului competitional sa admire parada formata din echipele inscrise in cele doua campionate de drift. La ora 17:30, caravana masinilor sosite din intreaga Europa, va parasi circuitul de la Prejmer escortata de echipajele Politiei si va rula pe strazile Brasovului, oprindu-se in Centrul Civic Acolo, publicul va putea admira de aproape masinile pregatite special pentru disciplina driftului.
Intre orele 18:00 si 19:00 va avea loc prezentarea pilotilor. Seara va contiunua cu demonstratii de drift si demonstratii de supermoto. Intreg evenimentul se bucura de sustinerea Primariei Municipiului Brasov. Autoritatile sprijina inca o data continuarea traditiei sporturilor cu motor, care face de altfel parte din istoria orasului Brasov. Si, nu in cele din urma, Festivalul de Drift de la Brasov este inca o ocazie prin care Asociatia Romana de Drift va promova siguranta in trafic si practicarea sporturilor cu motor intr-un cadru organizat.
Vineri 28 Iunie
09:00 – 17:00 Inscrieri King of Europe / GTT
11:00 – 17:00 Antrenamente King of Europe / GTT
17:00 – 17:30 Pregatiri pentru parada
17:30 Plecarea spre Brasov de la circuit
18:00 – 22:00 Drift Fest in Brasov ( zona Centrul Civic )
Sambata 29 Iunie
08:30 – 09:00 Briefing
09:00 – 12:00 Antrenamente King of Europe / GTT
12:00 – 16:00 Calificari King of Europe / GTT
16:00 – 18:00 Drift Battle TOP16 GTT
18:00 – Ceremonie premiere Runda 3 GTT
22:00 – Drift Party Club GOHA
Duminica 30 Iunie
10:00 – 14:00 Antrenamente King of Europe
14:00 – 15:00 Supermoto Show
15:00 – 18:30 Drift battle TOP32
18:30 Ceremonie premiere Runda 5 King Of Europe
Pret bilet:
Vineri: 28 Iunie / 10 Ron
Sambata: 29 Iunie / 15 Ron
Duminica: 30 Iunie / 20 Ron
* Copii sub 12 ani beneficiaza de intrare gratuita