Calendarul competitional al Campionatului National de Raliuri se deschide, la fel ca in fiecare an, la poalele Tampei, cu Tess Rally – Raliul Brasovului, cel mai vechi raliu din tara. Oficialitatile locale si clubul organizator, Auto Blic Brasov, au depus eforturi pentru gasirea celor mai bune solutii pentru ca intrecerea programata in ultimul weekend din martie sa reediteze succesul editiilor anterioare si sa se bucure de cele mai bune locatii din Brasov.
Cu un traseu de 139 de km competitivi raliul de la Brasov va avea in 2015 noua probe speciale, incepand si incheindu-se cu una din cele mai celebre sectiuni de drum ale raliurilor autohtone, legendara “Poiana Brasov”. Drumul dintre Brasov si statiunea turistica va reprezenta debutul raliului, vineri, 27 martie, dar va gazdui si batalia de final de raliu, cand va fi folosita o configuratie de 20 de km, cea mai lunga din ultimii ani, cu startul la Rasnov si sosirea in Brasov, in zona Livada Postei.
Proba inaugurala, care masoara putin peste 10 km, il va omagia pe Ludovic Balint, unul din cei mai valorosi piloti pe care i-a dat Brasovul, disparut in urma cu 20 de ani, intr-un accident rutier. Urcarea spre Poiana Brasov va primi numele campionului brasovean, iar un premiu special va fi oferit de organizatori echipajului care pune “acceleratia la planseu”, in stilul regretatului pilot, inca de la inceputul intrecerii si reuseste cel mai bun rezultat.
Din programul raliului nu lipsesc nici celelalte probe clasice, Babarunca, Paraul Rece, sau Rasnov, configuratia fiind una foarte compacta, mai ales avand in vedere lungimea intrecerii incadrata in Campionatul National de Raliuri cu un coeficient de 1.2, gratie punctajului bun obtinut in urma cu un an. Intrecerea este incadrata din nou in doar patru zile, cu primele doua dedicate recunoasterilor si beneficiaza de o noua locatie pentru shakedown – testele oficiale dinaintea startului – la Predeal, sesiunea fiind programata vineri, 27 martie, incepand cu ora 9.
Prezentarea oficiala, un succes al editiei precedente, va ramane in Piata Sfatului, una din cele mai cunoscute carti de vizita ale Brasovului, in timp ce Sala Sporturilor va fi punctul nevralgic al intrecerii, cu spatiile dedicate asistentei tehnice, a regruparilor si a alimentarilor cu carburant. Hotelul Aro Palace ramane, in mod traditional, gazda intrecerii, sediul administrativ al competitiei fiind adapostit de selectul hotel din centrul vechi al Brasovului.
Program: Joi 26.03.2015 19:30 – Start festiv/prezentarea concurentilor – Piata Sfatului Vineri 27.03.2015 Sâmbătă 28.03.2015 |
Date Tehnice: Probe speciale: 9
|