Tag Archives: pilotul din Mangalia

Emil Ghinea va pilota un Renault Clio RS V6 Trophy

Campionul Clasei H3 in exercitiu, Emil Ghinea, si-a vazut visul indeplinit. In sezonul 2014, pilotul din Mangalia, v-a lua startul in Campionatul National de Viteza in Coasta, la volanul unui superb Renault Clio RS V6 Trophy.

 

Design-ul Renault Clio RS V6 Trophy vine la pachet cu un kit aerodinamic extrem de agresiv, compus din spoiler spate cu difuzor inclus si eleronul pentru plafon, spoiler fata cu priza de aer si aripi deflectoare, aerisiri uriase in zona laterala.

Emil_Ghinea.Renault Clio RS V6 Trophy (3)

Renault-ul Clio RS V6 Trophy are un propulsor de 3 litri, V6 24 valve, a carui performanta este sustinuta de un cuplu adecvat. Motorul este montat central, cu scopul de a optimiza atat distributia greutatii cat si manevrabilitatea acestei rachete. Bolidul are o cutie de viteze Sadev in 6 trepte, frane Brembo si suspensii Renault sport.

 

In prima decada a lunii martie, Emil Ghinea a desfasurat o sesiune de antrenamente si teste la Prejmer Circuit. “Antrenamentele si testele de la Prejmer Circuit mi-au adus aminte de cursele de viteza pe circuit stradal.  Imi doresc foarte mult sa readuc acest tip de curse in atentia pasionatilor, sa organizez o etapa si in statiunile din sudul litoralului,” a precizat Emil Ghinea.

 

Desi sunt un om determinat, am avut usoare emotii la primele ture. Tractiunea spate, sistemul de franare total diferit fata de masina precedenta, motorul deosebit de puternic, au fost provocari la care am reusit sa raspund cu bine. Sunt foarte multumit de materialul competitional. Sesiunea de teste a fost necesara si de bun augur, atat pentru mine cat si pentru echipa. Antrenamentul pe circuit mi-a aratat ca mai sunt aspecte pe care pot sa le imbunatatesc. Va fi un sezon frumos, un sezon in care sunt deschis oricarei colaborari reciproc avantajoase” a declarat campionul Clasei H3.

 

In sezonul competitional 2014, Emil Ghinea este sustinut de Speed Wash Team Mangalia, SC Kremsmueller Romania SRL, Edymax Motors Mangalia si Jean Pescaru Racing.