Tag Archives: pirelli all season

Pirelli își extinde gama de anvelope all season

Gama All Season de la Pirelli, ce poate fi folosită pe întreaga durată a anului, a fost dezvoltată pentru a răspunde în mod direct la cererea crescută, venită din partea șoferilor. Anvelopele All Season sunt destinate persoanelor care nu sunt în căutarea de performanțe extreme și nu parcurg distanțe mari în fiecare an. În schimb, sunt ideale pentru șoferii a căror prioritate principală este siguranța, atât iarna, cât și vara. Acestea sunt anvelopele care permit șoferilor să se deplaseze fără griji –  aceștia nu trebuie să se gândească la schimbările sezoniere și, de acum, grație tehnologiei “seal inside”, pot să uite și de riscul perforării.  

NOI DIMENSIUNI DISPONIBILE PENTRU TOATE ANVELOPELE ALL SEASON, PE O PIAȚĂ ÎN CREȘTERE

În ultimii trei ani, interesul consumatorilor din întreaga Europă pentru anvelopele All Season a crescut în mod semnificativ, piața acestora dublându-se în perioada 2016 – 2019. Pirelli extinde gama acestor anvelope, adăugând 22 de noi dimensiuni – între 16 și 19 inci – în cadrul familiilor de pneuri Cinturato All Season Plus și Scorpion Verde All Season SF. Acestea sunt disponibile și în varianta aftermarket, cu aceeași tehnologie Seal Inside: un sistem realizat de Pirelli care permite șoferilor să continue să conducă chiar și cu o anvelopă perforată. Datorită acestor noi dimensiuni, Pirelli va putea acoperi aproximativ 90% din piața potențială pentru All Season.

 

ANVELOPELE ALL SEASON VERSUS ANVELOPELE TRADIȚIONALE DE IARNĂ ȘI DE VARĂ

Anvelopele de iarnă sunt în continuare recomandate pentru mașinile mai puternice și pentru condiții extreme, însă gama All Season de la Pirelli este concepută pentru a întruni așteptările persoanelor care preferă să utilizeze un singur set de anvelope pe tot parcursul anului, fără a fi nevoie să le schimbe vara și iarna, datorită stilului de condus și a modului în care își folosesc mașinile. Cererea pentru anvelopele All Season a crescut foarte mult în întreaga Europă, deoarece acestea oferă un echilibru excelent între caracteristicile unei anvelope de vară și specializarea unei anvelope de iarnă.

 

CINTURATO ALL SEASON PLUS

Cinturato All Season Plus, pentru mașini cu roți de 15-20 inci, este conceput pentru persoanele care conduc în principal în orașe și care nu trebuie să își facă griji cu privire la vreme sau la reglementările care impun anvelopele de iarnă. Această evoluție a gamei originale Cinturato All Season beneficiază de un design special al benzii de rulare direcționale care optimizează expulzarea apei prin două canale largi longitudinale și laterale, reducând acvaplanarea. Designul inovator înseamnă, de asemenea, zgomot redus, atât în ​​interior, cât și în exterior, sporind plăcerea de a conduce. O altă caracteristică distinctivă a noului Cinturato All Season Plus este reprezentată de lamele sale 3D. Modelul este conceput pentru a optimiza mișcarea blocurilor benzii de rulare pentru a garanta o performanță mai bună la frânare și în viraje. Acest lucru face, de asemenea, ca profilul de uzură al anvelopei să fie mai uniform, prelungind în același timp durata de viață a anvelopei. Atunci când ninge, blocurile se deschid și captează zăpada, oferind o protecție excelentă. De aceea, All Season Plus este marcat cu simbolul M+S, precum și cu simbolul fulgului de nea, Three Peak Mountain with Snowflake: semnul distinctiv al siguranței totale în condiții de iarnă.

 

SCORPION VERDE ALL SEASON SF

Pirelli oferă anvelopa Scorpion Verde All Season SF pentru șoferii de SUV-uri sau crossover-uri: o anvelopă potrivită atât pentru vară, cât și pentru iarnă, marcată cu simbolul M+S, precum și cu cel al fulgului de nea, Three Peak Mountain with Snowflake, ce garantează siguranța pe vreme rece. Designul specific modelului și blocurilor benzii de rulare oferă o manevrabilitate excelentă, atât atunci când ninge, cât și în condiții de umezeală, cu o tracțiune perfectă și stabilitate laterală, având un zgomot redus. Alte caracteristice ale acestei anvelope sunt: o durată lungă de viață și o rezistență redusă la rulare ce contribuie la reducerea costurilor pentru combustibil.

 

CARRIER ALL SEASON

Gama All Season este completată de Carrier All Season pentru autoutilitare și vehicule comerciale ușoare. Cu această anvelopă, condusul este foarte ușor, caracteristicile acesteia fiind o durată lungă de viață, rezistență redusă la rulare și performanțe excelente în toate condițiile. În plus, Carrier All Season este lider de clasă în condiții de umezeală și este echipat cu simbolurile M+S și fulg de nea, Three Peak Mountain with Snowflake, pentru a garanta performanța în condiții de iarnă moderate.

 

TEHNOLOGIA SEAL INSIDE: NU TREBUIE SĂ VĂ MAI FACEȚI GRIJI PENTRU PERFORARE

Cinturato All Season Plus și Scorpion Verde All Season sunt disponibile, de asemenea, cu tehnologia Seal Inside, care permite șoferilor să circule fără a avea pierderi de presiune în anvelope, în cazul unei perforări de până la patru milimetri. Tehnologia funcționează datorită unei spume speciale aflată în interiorul anvelopei, care se mulează instantaneu pe orice obiect străin care perforează anvelopa, prevenind astfel pierderea presiunii aerului. Odată ce obiectul este îndepărtat, spuma se extinde pentru a acoperi mai mult din spațiu. La rândul său, această spumă este acoperită cu un strat special care o protejează, înainte ca anvelopa să fie montată pe roată. Opțiunea Seal Inside garantează performanța în toate condițiile extreme și protejează împotriva perforărilor.

 

TEHNOLOGIA RUN FLAT

Anvelopele Scorpion Verde All Season sunt, de asemenea, disponibile cu opțiunea Pirelli Self-Supporting Run Flat, ce garantează siguranța fără a compromite plăcerea de a conduce. Aceste anvelope sunt special concepute pentru a menține mașina stabilă în cazul unei perforări, permițând șoferilor să conducă, în siguranță, încă 80 de kilometri, cu o viteză maximă de 80 km/h. Acestea funcționează datorită întăriturilor încorporate pe peretele lateral al anvelopei, care sunt capabile să susțină greutatea mașinii, precum și toate forțele care acționează asupra ei: chiar și fără o presiune internă a anvelopelor.