Vali Porcisteanu si Dan Dobre si-au dorit o prestatie buna la Raliul Argesului, cu atat mai mult cu cat aceasta reprezinta intrecerea de casa, si, in mod evident, pe probele derulate pe Transfagarasan au fost incurajati de o multime de suporteri. In primele doua treceri insa, masina a fost greu de stapanit, astfel ca singurul rezultat notabil a fost pozitia secunda la prima urcare pe proba Capra. “Nu am avut cum sa fortam, pentru ca au fost o multime de momente in care simteam ca nu pot tine masina pe drum. Am preferat sa adoptam un ritm care sa ne permita sa ramanem aproape de zona podiumului si sa cautam sa terminam raliul cu cat mai multe puncte in cont”, marturiseste Vali.
Lucrurile s-au schimbat pe ultimele patru probe, derulate in urcare. “Am discutat cu Gergo si am preluat din setarile sale. Astfel, am putut obtine timpi mult mai buni. N-am reusit sa recuperam prea mult din handicapul pe care il aveam si a trebuit sa ne multumim cu locul 5. Ma bucur insa ca am terminat intrecerea si ca am obtinut puncte pretioase, care ne premit sa ocupam locul 3 in clasamentul absolut dupa primele doua runde. Campionatul este lung si avem nevoie de constanta pentru a obtine o clasare in zona superioara a ierarhiei”, spune Vali.
Dupa ce si-a incantat fanii in Pitesti Rally Show, Valentin Porcisteanu, alaturi de colegul sau, Dan Dobre, si-au indreptat atentia catre urmatoarea runda a campionatului, care se va disputa la Tg. Mures, in start de iunie. “Raliul Argesului e istorie, ne gandim deja la Tg.Mures! Pregatim masina si vom face si cateva sesiuni de antrenamente, astfel incat urmatoarea runda sa ne gaseasca pregatiti pentru a obtine un rezultat bun. Speram, in egala masura, sa mai gasim cativa parteneri, astfel incat sa beneficiem de un buget care sa ne ofere linistea necesara pentru restul sezonului. Daca ni se va implini si acest deziderat, chiar daca multi dintre rivalii nostri au o sustinere mai buna, sunt convins ca putem sa ne batem de la egal la egal cu acestia”, a declarat Vali.
Rezultate Raliul Argesului 2010
Vidraru 1 (4,40 km): 1. Szabo 2:42.6; 2. Savu 2:44.3; 3. Spitzmuller 2:44.6; 4. Porcisteanu 2:45.0; 5. Gartofan 2:45.1; 6. Mihalache 2:45.7; 7. Marisca 2:46.7; 8. Tempesta 2:48.3; 9. Raspopa 2:50.8; 10. Aur 2:52.3
Vidraru Lac 1 (12 km): 1. Szabo 6:58.8; 2. Gartofan 7:03.1; 3. Marisca 7:05.8; 4.Savu 7:05.8; 5. Tempesta 7:06.5; 6. Mihalache 7:09.9; 7. Porcisteanu 7:11.1; 8. Aur 7:20.5; 9. Keleti 7:24.3; 10. Mitroi 7:30.3
Piscu Negru 1 (11,70 km): 1. Szabo 5:22.0; 2. Marisca 5:24.4; 3. Tempesta 5:29.9; 4. Mihalache 5:30.4; 5. Savu 5:30.8; 6. Girtofan 5:31.2; 7. Porcisteanu 5:35.3; 8. Raspopa 5:37.1; 9. Aur 5:42.8; 10. Keleti 5:47.5
Capra 1 (4, 30 km): 1. Szabo 2:49.3; 2. Porcisteanu 2:51.1; 3. Tempesta 2:52.3; 4. Marisca 2:53.2; 5. Mihalache 2:54.5; 6. Gartofan 2:55.3; 7. Savu 2:55.6; 8. Raspopa 2:56.5; 9. Aur 2:56.6; 10. Keleti 3:00.6
Capra 2 (4.40 km): 1. Tempesta 2:19.9; 2. Szabo 2:21.0; 3. Marisca 2:21.1; 4. Gartofan 2:22.6; 5. Porcisteanu 2:22.9; 6. Savu 2:23.0; 7. Mihalache 2:27. 3; 8. Raspopa + 2:27.4; 9. Aur 2:28.1; 10. Danny 2:28.3.
Piscu Negru 2 (11,80 km): 1. Szabo 5:12.0; 2. Marisca 5:15.6; 3. Mihalache 5:16.4; 4. Tempesta 5:18.9; 5. Gartofan 5:19.3; 6. Porcisteanu 5:22.9; 7. Savu 5:27.2; 8. Raspopa 5:31.1; 9. Danny 5:38.5; 10. Tatu 5:41.5.
Vidraru Lac 2 (12,00 km): 1. Gartofan 6:47.2; 2. Szabo 6:49.1; 3. Marisca 6:50.5; 4. Tempesta 6:50.7; 5. Porcisteanu 6:52.4; 6. Mihalache 6:54.0; 7. Savu 7:03.8; 8. Keleti 7:04.4; 9. Raspopa 7:07.7, 10. Tatu 7:12.4.
Vidraru 2 (4,40 km): 1. Marisca 2:39.9; 2. Gartofan 2:40.9; 3. Szabo 2:41.4; 4.Porcisteanu 2:41.7; 5. Tempesta 2:41.9; 6. Mihalache 2:44.3; 7. Savu 2:46.1; 8. Cosma 2:49.4; 9. Aur 2:51.3; 10. Keleti 2:51.4
Vidraru Lac 3 (12,00 km): 1. Tempesta 6:56.2; 2. Gartofan 6:56.3; 3. Szabo 6:56.2; 4. Porcisteanu 6:58.2; 5. Marisca 7:01.5; 6. Mihalache 7:04.4; 7. Savu 7:13.8; 8. Keleti 7:18.9; 9. Aur 7:23.3; 10. Raspopa 7:27.6
Piscu Negru 3 (11, 70 km): 1. Marisca 5:21.3; 2. Gartofan 5:23.4; 3. Szabo 5:23.9; 4. Porcisteanu 5:28.2; 5. Mihalache 5:28.8; 6. Tempesta 5:30.3; 7. Savu 5:44.8; 8. Raspopa 5:44.8; 9. Berari 5: 48.0; 10. Aur 5:48.5.
Capra 3 (4, 30 km): 1. Tempesta 2:52.0; 2. Porcisteanu 2:52.2; 3. Gartofan 2:25.4; 4. Marisca 2:52.5; 5. Szabo 2:53.1; 6. Mihalache 2:54.3; 7. Aur 2:56.7; 8. Raspopa 2:57.2; 9. Savu 3:00.4; 10. Keleti 3:00.7
Clasament final provizoriu
1.Szabo 50:09.7; 2. Gartofan +27.1; 3. Marisca +32.8; 4. Tempesta +36.9; 5. Porcisteanu +51.3; 6. Mihalache 1:00.3; 7. Savu +1:45.9; 8. Raspopa +2:46.5; 9. Keleti 3:14.9; 10. Aur 3:17.2