Pentru Alex Filip si Bogdan Iancu, Raliul Sibiului s-a terminat mai repede cu 20 kilometri decat era prevazut. Singurul care a avut de suferit a fost „Dinamobilul” care a iesit cam sifonat din aceasta experienta.
Raliul Sibiului a fost etapa pe care Alex Filip si Bogdan Iancu au asteptat-o inca de la inceputul sezonului. Pentru ca Alex prefera sa concureze pe macadam. Pentru ca Bogdan, copilotul echipajului 79, este la el acasa. Pentru ca Raliul Sibiului este cea mai dura si spectaculoasa etapa din calendar. Si nu doar pentru asta. „Am upgradat C2 R2-ul meu cu kitul de Max special pentru aceasta etapa. Transformarea masinii a fost un adevarat maraton, insa profesionalismul celor de la Colina Motors a facut ca masina sa fie gata pana la startul raliului”, a spus Alex Filip.
Primele 3 probe speciale din raliu au fsot extrem de utile pentru teste, dupa care echipajul 79 a trecut la atac. Prima zi s-a terminat cu o victorie pe cea mai spectaculoasa proba speciala din campionat, Santa pe noapte, in fata a mii de spectatori. „Suntem pe locul 2 la grupa A si cred ca aici avem o sansa sa ne luptam pentru prima pozitie. Urmeaza o zi grea, dar vom face totul sa plecam de aici cu maximum de puncte”, a spus Alex Filip, dupa prima zi din raliu.
Ziua a doua a insemnat „maximum attack” pana la prima trecere pe Santa Max unde o pana de cauciuc a insemnat ratarea oricarei sanse de a termina pe podium. „Aici am pierdut orice sansa la un rezultat bun, dar acestea sunt capacanele unei etape ca Raliul Sibiului. Incercam sa obtinem cat mai multe puncte acum si sa ajungem la sosire”, a spus Bogdan Iancu, copilotul echipajului, in primul parc de service al zilei a doua.
Din pacate, cu 20 kilometri inainte de final pe un palier de viteza, la peste 150 km/h pivotul rotii dreapta fata s-a rupt iar ceea ce a urmat a fost un zbor de 120 metri. „Masina a virat brusc, iar marginea drumului ne-a catapultat intr-un copac pe care l-am lovit la peste 3 metri inaltime de nivelul drumului. Masina s-a rostogolit pe toate partile inca 120 metri. Din fericire am scapat teferi, atat eu cat si copilotul meu, cu doar cateva leziuni care se vor rezolva in urmatoarele zile. Masina este insa complet distrusa si acum incerc sa gasesc solutii pentru a putea continua acest sezon”, a spus Alex Filip.
In Raliul Sibiului echipajul 79 a parcurs 117,3 kilometri ceea ce inseamna ca in contul campaniei „Race and Help” prin care Alex Filip si Bogdan Iancu aduna fonduri pentru Fundatia Hospice „Casa Sperantei” Brasov, au mai intrat acum 586,5 Euro. In total, in contul „Race an Help” s-au strans, dupa primele cinci etape din CNR, 2.058 Euro. Banii stransi la Raliul Sibiului in cadrul acestei campanii vor fi donati de Orange Romania.
Raliul Tara Barsei, urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri, este programat in perioada 27 – 29 august. „Vreau sa lupt in continuare cu secundele chiar daca obstacolele cae mi-au stat in cale au fost destul de obositoare. Vreau sa le multumesc tuturor celor care ne-au sunat, ne-au dat mesaje sau au comentat de blogul meu. Am realizat, inca o data, ca uneori chiar daca ne tachinam in calitate de adversari, atunci cand unul dintre noi e la necaz, suntem uniti. Acesta este de fapt spiritul sportivitatii si al fair play-ului. Acum voi face tot ce imi sta in putinta pentru a concura in urmatorul raliu care va avea startul si prima proba speciala chiar in Bucuresti. Pur si simplu nu am cum sa ma opresc acum”, a spus Alex Filip.
In 2010, echipajul Alex Filip/Bogdan Iancu este sustinut de: Orange Romania, Michelin Romania, Computerland, Baumax Romania, Radcom, Citroën Romania, FC Dinamo Bucuresti, Converse, Colina Motors si sustine Fundatia Hospice „Casa Sperantei” Brasov.
* single lansat de formatia Queen in 1978 si inclus pe albumul Jazz
Berti Panaiot