Tag Archives: serial

Ratacesti fara rost

Una din greselile in care persistam este ca ne dorim posesia lucrurilor care ne plac. Lucram ani si ani ca sa ne cumparam o casa doar ca sa prindem radacini, sa nu mai plecam niciunde, sa ne stabilim acolo. Dar un castel, un palat nu avem cum sa-l cumparam. Si in cel mai bun caz il vizitam in plimbare, civilizat, vorbind in soapta si zambind la alti vizitatori.

 

 

Intr-o zi vine cineva la tine si iti spune “Ma duc in lume. Vreau sa-mi vad castelele, palatele, muntii si oamenii care ma asteapta de atata vreme sa-i cunosc.” Il iei de nebun. Iti spui ca e un vagabond, un ratacit in propria minte. Nu ai cum sa-l crezi pentru ca nimeni nu are atatea posesii. Si cum ar putea sa-l astepte oamenii pe care inca nu i-a cunoscut? Suna bine dar realitatea ii penalizeaza pe poeti, pe visatori. Au apus vremurile romantice in care se scria sub o lumanare, intr-o bojdeuca intr-un sat in care “s-a nascut eternitatea”. Azi nu ai voie sa visezi mai mult de 15 minute. Daca pierzi un email, un telefon, o reducere, un pont, o intalnire, ce te faci? Totusi…

 

 

…cu toate ca ai toate dovezile de partea ta, certitudinile cotidianului nu mai sunt atat de reconfortante cum iti sunt de obicei. Pentru ca o indoiala si-a facut loc in sufletul tau. “Si nebunul asta stie ceva? daca e chiar asa cum spune? Daca in lume il asteapta oameni deosebiti, il asteapta eroi care au facut lucruri inimaginabile si ii vor povesti despre cum au reusit? Daca toate experientele lor il vor imbogatii atat de mult incat nu mai are nevoie de nimic altceva?

 

 

Interesant este ca nu te gandesti la cei pe care ii va intalni si nici la locurile pe care le va vedea sau le-a vazut. Ci la el. Cum a ajuns atat de usor la ele? Cum de a renuntat la radacini? In mintea ta el e eroul.  Si ca sa te scuture si mai tare iti dai seama ca el fost cel care a venit la compania la care lucrezi tu si i-a convins pe sefii tai sa-l sustina in proiecte la care tu nici nu ai avut curajul sa visezi.

 

 

Pe Ovidiu Jelea l-am intalnit vineri seara, cand ne-a spus despre cum a ajuns el un vagabond cu un aparat de fotografiat si cu o masina veche de 20 ani careia i se spune “legenda”. Ovidiu Jelea ne-a aratat un film despre Claudiu David si ne-a spus ca vor urma si alti eroi pe care ii va filma si ii va arata lumii ca se se bucure cat mai multa lume de povestile lor. Lumea va savura aceste povesti dar eroul tuturor povestilor va ramane Ovidiu. Cel care a reusit sa-si dea examele si sa fie primit in clubul foarte select al unei profesii exclusiviste. Probabil cea mai ravnita profesie din lume. Cea de vagabond.

 

 

Ca sa stii ce ai pierdut cand te-ai facut contabil, profesor, om de marketing sau inginer intra pe vagabond-tv.ro sau borntoexplore.ro. Ne-am ratat, fratilor, e oficial!

Claudiu David este subiectul principal al primului episod din serialul Vagabond

“Vagabond” este un proiect original, care pleacă de la o idee inedită: un om, o maşină, o rulotă şi un aparat foto într-o călătorie prin lume în căutare de eroi adevăraţi.

 

 

Serialul este realizat integral cu un singur aparat foto, fiind prima dată în România când un aparat foto este folosit pentru productie video într-un proiect de anvergură. Inedit este şi faptul ca întreg serialul este realizat de un singur om, de la filmari, până la montaj şi subtitrare.

 

 

Automobilul folosit este un BMW fabricat în 1990 care a fost folosit anul trecut într-o expediţie de 13.000 km facută iarna prin 15 ţări din Europa până la Cercul Arctic şi apoi până în Munţii Caucaz. Autorul expeditiei, Ovidiu Jelea, a declarat  intr-un interviu pentru siteul bmwblog.ro despre masina utilizata : “Nu este o masina, este o legenda. A fost distractiva, pentru mine, partea de dinaintea expeditiei, cand trebuia sa decidem cu ce ne deplasam. Ideea de a pleca iarna spre Cercul Arctic, apoi sa traversam Rusia pana in Caucaz intr-un automobil in varsta de “doar” 20 de ani, cu propulsie (tractiune spate) era incantatoare pentru o singura persoana: pentru mine. Pe cat de ingrijorati erau partenerii la expeditie si cunoscutii, pe atat de linistit eram eu. BMW-ul E34 este prima mea masina, cumparata cand aveam 19 ani.”. Intregul interviu il puteti citi pe blogul celor de la BMW.

 

La lansare va fi vizionat primul episod, care îl are ca subiect pe pilotul de raliu Claudiu David. Următoarele episoade vor face cunoscuţi publicului sportivi, exploratori, medici, artişti, oameni care sunt adevărate exemple pentru cei din jur. Proiectul este interactiv, fanii putând sugera personaje pentru următoarele episoade prin intermediul website-ului. Evenimentul va avea loc la Garage Hall, strada George Enescu 25, sectorul 1,vineri, 17 iunie la ora 19.30.

 

 

La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi oficiali BMW şi NIKON, reprezentanţi ai comunitaţilor BMW şi NIKON din România, membrii formaţiei URMA, a cărei muzică formează coloana sonoră a filmului, pilotul Claudiu David, eroul primului episod şi exploratorul David Neacşu, organizatorul primei expediţii româneşti pe Everest,  protagonistul celui de-al doilea episod. Evenimentul va fi prezentat de Ruxandra Solovăstru.

 

Serialul va putea fi vizionat online pe www.vagabond-tv.ro