WTCC: Goodbye Ford


Arena International Motorsport, cunoscuta mai bine drept echipa AON care in 2012 a aliniat la start in WTCC doua Ford Focus, isi va inceta total activitatea. Echipa face parte dintr-o companie mai mare, Capsicum Motorsport Group, care mai detine si echipa Carlin Motorsport dedicata competitiilor pentru monoposturi. Compania este detinuta de Grahame Chilton, tatal lui Tom Chilton, unul dintre pilotii care se afla la volanul unuia dintre cele doua Ford Focus WTCC, dar si tatal lui Max Chilton pilotul care in acest an va debuta pentru echipa Marrusia in Formula 1. Acest lucru va fi posibil datorita pachetului de sponsorizare al celor de la AON. 

Ford Focus WTCC

James Nash, cel de-al doilea pilot al celor de la Arena, a plecat inca de la sfarsitul anului trecut la echipa Bamboo Engineering unde va pilota un Chevrolet Cruze. Arena International Motorsport s-a infiintat in la sfarsitul anului 1997, debutand in BTCC in 1999 cu un model Renault Laguna. Dupa o scurta pauza echipa a revenit in BTCC in 2002 cu doua Honda Civic, una fiind pilotata de Andy Priaulx. In 2009 Ford Focus Mk II a fost modelul pe care echipa a ales sa concureze. In 2011 a venit randul Focus-ului Mk III sa fie pregatit de echipa pentru BTCC, iar un an mai tarziu Arena International Motorsport facea pasul in WTCC.

Comentarii

comentarii