Legenda revine: MINI ia startul în Campionatul Mondial de raliuri 2011

Numărătoarea inversă până la revenirea MINI pe scena internaţională a sporturilor cu motor se apropie de final. Sezonul acesta, noua grupare MINI WRC Team va concura în anumite etape din Campionatul Mondial de raliuri (WRC). Obiectivul este acumularea experienţei necesare, astfel încât echipa să fie pregătită la cel mai înalt nivel pentru sezonul 2012 din Campionatul Mondial. MINI John Cooper Works WRC a fost dezvoltat de Prodrive, pe baza modelului MINI Countryman. Maşina este echipată cu un motor turbo de 1,6 litri, derivat din versiunile de serie MINI, care a fost dezvoltat de BMW Motorsport pentru utilizare în campionate în conformitate cu regulamentul FIA Super2000, inclusiv în World Touring Car Championship (Campionatul Mondial rezervat turismelor). Pe lângă implicarea în proiectul MINI John Cooper Works WRC, Prodrive furnizează maşini de client şi unor echipe private de raliuri.

 

În momentul în care va răspunde, pentru prima dată în 2011, provocării Campiontului Mondial de raliuri, toată încrederea MINI WRC Team va sta în mâinile a doi piloţi experimentaţi. Kris Meeke (Marea Briatnie) şi navigatorul Paul Nagle (Irlanda) şi-au demonstrat capacitatea în cel mai impresionant mod, în palmaresul lor figurând, printre altele, câştigarea titlului din 2009 în Intercontinental Rally Challenge (IRC). Daniel “Dani” Sordo (Spania), care – în 2011 – va concura alături de noul său copilot Carlos del Barrio (Spania), are o experienţă acumulată în mai mulţi ani petrecuţi în Campionatul Mondial. 29 de clasări pe podium, dintr-un total de 84 de starturi în WRC, demonstrează că fostul pilot oficial Citroën are tot ce-i trebuie pentru a se lupta pentru locurile fruntaşe.

 

Cu greu se poate spune că raliurile reprezintă un teritoriu neexplorat de MINI. În trecut, această disciplină din motorsport a jucat un rol primordial în definirea imaginii mărcii. MINI Cooper S a devenit o adevărată legendă prin cele teri victorii reuşite în Raliul Monte Carlo în anii ’60. De asemenea, Mini a concurat şi în Campionatul European de raliuri, acolo unde a obţinut numeroase victorii. “MINI poate privi retrospectiv la tradiţia succeselor pe care o are în raliuri“, a declarat Dr. Wolfgang Armbrecht, vicepreşedinte executiv pentru managementul mărcii MINI. “Chiar şi astăzi, există un grup principal în cadrul comunităţii MINI pentru care MINI şi motorsportul reprezintă un tot unitar. Campionatul Mondial de raliuri oferă o excelentă platformă de comunicare pentru MINI Countryman, model pe baza căruia s-a realizat MINI John Cooper Works WRC.

 

 

Prodrive, o companie cu experienţă în motorsport, a fost aleasă ca partener în căutarea unei continuări a poveştii de succes a mărcii MINI. Compania, fondată de David Richards, este privită ca una dintre cele mai de succes şi cele mai respectate în lumea raliurilor. “Acest proiect reprezintă o şansă în care pasiunea este extrem de importantă“, consideră Richards. “MINI este un brand de cultură care a lăsat o impresie de durată în precedentele participări în motorsport. Suntem deopotrivă fericiţi şi mândri că ne numărăm printre partenerii care vor contribui la revenirea MINI în raliuri. Avem intenţia de a utiliza sezonul 2011 ca an de pregătire, în care să acumulăm experienţă pentru a ne asigura că vom fi pe deplin competitivi la începutul stagiunii următoare. Dar, fără a subestima misiunea pe care o avem de îndeplinit sau concurenţa acerbă pe care va trebui să o înfruntăm, obiectivul pe care ni l-am propus este, categoric, câştigarea Campionatului Mondial alături de MINI.”

 

Prodrive a fost fondată în 1984 şi a devenit una dintre echipele independente de top în lumea sporturilor cu motor. Având peste 500 de angajaţi în prezent, societatea are sediul la Banbury (Marea Britanie). Printre succesele repurtate, Prodrive se poate lăuda cu şase titluri mondiale în raliuri, cinci trofee în Campionatul de Turisme al Marii Britanii (BTCC) şi trei succese la clasă în prestigioasa cursă de 24 de ore de la Le Mans (Franţa).

 

MINI Countryman este cel mai recent model din gama MINI şi de asemenea primul care va fi echipat cu sistem de tracţiune integrală. De aceea, acest model a oferit baza logică pentru dezvoltarea unei maşini de raliuri care să fie competitivă. Nava-amiral MINI Cooper S Countryman este propulsată de un motor cu patru cilindri, pe benzină, capacitate 1,6 litri, completat nu doar de un turbocompresor cu dublă elice şi de injecţie directă, ci şi de gestiune complet variabilă a supapelor – astfel oferă, de departe, cel mai bun raport din categoria lui între puterea motorului şi consumul de combustibil. Motorul produce o putere impresionantă – 135 kW / 184 CP – şi accelerează MINI Cooper S Countryman de la 0 la 100 km/h în 7,6 secunde.

 

 

Opţional, toate versiunile MINI Cooper S Countryman şi MINI Cooper D Countryman sunt disponibile cu sistemul de tracţiune integrală permanentă MINI ALL4, cu diferenţial electrohidraulic poziţionat chiar înaintea raportului final, care variază distribuţia puterii între puntea faţă şi cea spate într-un proces continuu. În condiţii de condus normal, până la 50 de procente din puterea de transmisie este direcţionată către puntea spate, iar în situaţii extreme aceasta poate ajunge până la 100%, ceea ce oferă o interpretare nouă, cu tracţiune ridicată, a comportamentului agil atât de specific mărcii MINI.

 

“MINI powered by BMW Motorsport”: sufletul noului MINI John Cooper Works WRC este motorul Di turbo de 1,6 litri, cu patru cilindri, care este disponibil şi la modelele de serie MINI. Propulsorul de serie a fost dezvoltat suplimentar de BMW Motorsport pentru a fi utilizat în diferite campionate care se desfăşoară după regulamentul Super2000. Transmisia puterii se face prin intermediul unei cutii de viteze Xtrac secvenţială, cu şase trepte. Pentru evoluţiile sale în probele speciale din raliuri, şasiul MINI Countryman a fost echipat cu rollbar dezvoltat de Prodrive, care îndeplineşte standardele stricte de securitate ale Federaţiei Internaţionale a Automobilismului (FIA).