Motorsportnews.ro: Pentru ca d-abia s-a terminat perioada “bilanturilor” cum a decurs sezonul 2010 pentru tine ?
Alex Mirea: Dupa un sezon de VTM 99% complet in 2009 unde am obtinut maximul posibil, 2010 cred ca putea fi la fel daca luam deciziile corecte de la inceput iar pentru asta aveam nevoie de sprijin financiar . . .In 2010 am pornit mai tarziu, fara o strategie clara. Mai mult dintr-o joaca, ne-am hotarat cu o saptamana inainte de etapa a II a, Raliul Argesului, insa dupa scurt timp ne-am dat seama ca am gresit masina, folosind un Renault Clio Cup, o masina pregatita pentru circuit/ VTM.
Apoi, evident “drogul” si-a facut efectul pana la urmatorul raliu si ne-am inscris la Cupa DACIA, cand am inceput sa punctam practic din a III a etapa. In continuare, fara o strategie clara.
Mai departe totul a mers bine, cu doze echilibrate de noroc, greseli, ghinioane, bucurii. Per total eu consider ca a fost un an mai mult decat bun. Desi nu a fost complet, e primul an in care am mers sapte etape consecutive pe parcursul carora am incercat sa transformam totul in cunostinte, am incercat diverse tipuri de dictare, abordari diferite atat psihic cat si din punct de vederea al stilului de pilotaj. Abia la finalul sezonului ne-am dat seama cat de mult ne-a costat acea “joaca” de la inceput, avand in vedere cat de stransa a fost lupta de la Cupa DACIA.
Motorsportnews.ro: Ce parere ai despre motorsportul romanesc in ansamblu? A crescut numarul de practicanti, este mediatizat mai mult? Ce puncte forte sau slabe are acesta si cum pot fi acestea imbunatatite sau eliminate ?
Alex Mirea: Mi-am pus si eu o parte din intrebarile astea cu ceva timp in urma si concluzia mea e ca nu avem cultura de motorsport si nici nu cred ca vom avea prea curand. Pana la urma e simplu si logic, canalele media pentru a castiga bani, ofera consumatorilor ceea ce se cere iar daca la noi se cer manele, ”folbal”, sex, moarte, e normal ca orice post de televiziune/ revista/ portal sa nu se complice inutil. Nu?
Legat de crestere, cred ca singura crestere este la capitolul performanta unde un mare plus l-au adus pilotii straini si participarile (putine din pacate) in raliuri internationale ale pilotilor romani, fiind practic singura cale prin a lua pulsul sau a compara nivelul nostru cu ceea ce se-ntampla in alte tari.
Din punct de vedere al mediatizarii, nu am nici un dubiu, cu exceptia Raliului Argesului si Raliul Sibiului n-am vazut nimic deosebit fata de alti ani. Puncte forte cred ca avem datorita oamenilor pasionati si devotati acestui sport insa marele minus e ca ne punem piedici unii altora, pentru ca nu gandim constructiv, toti cei cu care am avut contact in acest domeniu au incercat din rasputeri sa castige cat mai mult de pe urma unor oameni pasionati. In mare cred ca aceasta gandire ne tine foarte mult pe loc.
Ca si imbunatatiri, cred ca singura varianta este sa se investeasca in tineri. Cand spun sa se investeasca, nu ma refer la sute de mii de euro cheltuiti pe cursuri/ masini etc., e clar ca asta este imposibil in acest moment, dar macar sa arate cineva ca ii pasa prin anularea taxelor de inscriere pentru juniori, cazare sau macar 50%, un echipament, o manusa, un curs, ORICEEE.
Motorsportnews.ro: De unde provine pasiunea pentru sporturile auto, cum a decurs debutul tau si unde crezi ca te vei afla peste ani de zile ?
Alex Mirea: M-am tot gandit la acest aspect si cred ca am preluat pasiunea pentru masini de la tatal meu care era doar pasionat si atat, nu avea/ are nici o legatura cu motorsportul. Din pacate nimeni din preajma mea sau din familia mea nu a avut nici o legatura cu acest sport si de aici au venit si cele mai multe piedici in ceea ce priveste ”cariera” mea din motorsport.
Am condus din bratele tatalui mei inca de la 4-5 ani si prima data singur la 9 ani. Din acea zi, am numarat fiecare zi (spre disperarea familiei) pana in ziua in care am facut 18 ani si am putut sa-mi iau permisul de conducere. Am inceput ca orice tanar pasionat de fiare/ curse prin curse de strada sau ”liniute” prin oras sau la marginea lui, printre masini sau oameni. Din fericire sunt unul dintre cei care au avut sansa sa poata scrie acum despre lucrurile astea probabil si datorita faptului ca mi-am dorit si am reusit sa fac pasul urmator, cursele organizate (circuit, VTM, rally).
De multe ori trec prin oras pe anumite strazi cu 60-70 Km/h in timp ce ma gandesc, avand un gol in stomac, cum in urma cu 3-4 ani treceam cu 180-200 printre masini si credeam ca nimic nu mi se poate intampla. Desi a trecut foarte putin timp, cand ma gandesc la acele zile, la ”liniute”, sincer ma bufneste rasul insa abia dupa ce-mi dau seama ca sunt intreg (fizic), psihic e clar ca nu 🙂 :).
La curse, am debutat in 2008 in Cupa DACIA, dupa multi ani de chin si incercari esuate. Am debutat alaturi de Adrian Grigore la Brasov unde datorita lipsei de experienta (in primul rand psihica) am lovit un parapet si am abandonat cu 500 m inainte de finishul ultimei probe. Dupa atata chin, acel declin, a fost cel mai dezamagitor moment din viata mea. Tot timpul a fost si este o presiune in plus faptul ca nu am sustinere celor de acasa, ba chiar din contra. Legat de viitor, nu stiu unde ma voi afla insa imi doresc sa am sansa de a pleca din tara.
Motorsportnews.ro: Avand in vedere faptul ca acest sport necesita resurse financiare importante iar posibilitatile actuale in Romania nu sunt asa de mari incat sa faci o profesie din asta, spune-ne cateva lucruri despre activitatile tale zilnice. Care este profesia, locul de munca/afacerea unde iti desfasori activitatea, in ce consta, asemanari cu motorsportul, etc.?
Alex Mirea: De la optsprezece ani, din 2004, lucrez in domeniul asigurarilor. In 2008 an reusit sa intrunesc conditiile necesare de a deveni broker de asigurari, astfel in acest moment conduc DINMAR BROKER DE ASIGURARE. Intermediez toate tipurile de asigurari cu 13 societati de asigurari din Romania precum Generali, Groupama, Asirom, BCR Asigurari, etc.
Din pacate datorita lipsei sponsorilor, niciodata nu ne-am permis (cum ar fi normal) o echipa, un manager care sa se ocupe de tot ce este necesar, lasandu-ne noua celor din masina de curse doar task-ul de a pilota. Sunt convins ca acesta este un maaaare minus la majoritatea participantilor din campionatul nostru. Eu de exemplu inainte de raliu sunt nevoit sa ma ocupt de tot: inscriere, cazare, revizie, piese, transport, du masina, ia masina, etc., lucruri care mananca al naibii de mult timp, timp in care evident lipsesc de la locul de munca, motiv pentru care pe langa banii cheltuiti in mod direct, apar si cheltuieli indirecte datorita timpului pierdut cu astfel de sarcini.
Motorsportnews.ro: Ce masina utilizezi in afara probelor speciale si de ce ai ales-o ? Cum este sa revii la ea dupa weekend-urile pline de adrenalina ? Daca ai avea un buget nelimitat ce masina (de strada sau de concurs) ti-ai cumpara si de ce ?
Alex Mirea: Un Subaru WRX STi GDB de aproximativ 300 CP si un Logan 1.5 dCi de 100 CP. Am ales Subaru pentru ca sunt fan Subaru, e ceva deosebit fata de orice alta masina de aceeasi clasa si pentru ca in acest moment pentru mine este exact tipul de masina care ma satisface. Revenirea la masina de strada de 300 CP dupa o etapa de raliu in Cupa DACIA este normala pentru ca utilizarile sunt diferite ( din pacate 🙂 ).
Daca as avea un buget nelimitat nu m-as opri la o masina de curse anume, mi-as lua mai multe, incepand cu cele care au facut istorie pana la ultimile modele insa inainte de generatiile noi pline de electronica. Oricum, prima ar fi exact masina cu care a castigat in 2005 Petter Solberg Camptionatul Mondial de Raliuri, Subaru Impreza WRX STi WRC iar a doua cred ca o japoneza de circuit Supra, Integra sau o Honda S2000 Amuse.
Ca si masina de strada, Subaru este masina care ma multumeste din toate punctele de vedere. Chiar nu am nevoie de mai mult decat mi se ofera. Insa probabil ca in momentul in care ai un buget nelimitat, vezi lucrurile diferit si lista ar fi cam asa: Integra NSX Type R, Civic Type R EP 3, Honda S2000, Ferrari ENZO, Subaru Impreza WRX STI 22B, Ford Mustang GT500 Elenanor ’64, pfff…ajunge acest exercitiu de imaginatie 🙂
Motorsportnews.ro: Ce parere au prietenii si familia despre sportul cu motor pe care-l practici ? Te sustin sau le e teama de eventuale accidente ? Ce se intampla cand esti nevoit sa “vii cu bani de acasa” ?
Alex Mirea: Neavand cunostinte, nu-si dau seama ca simplul drum de le Bucuresti la Ploiesti e mult mai riscant decat un raliu. Evident, le e teama de accidente. Daca la inceput securitatea a fost motivul principal pentru care cei de acasa se opuneau ideii de a participa la curse, dupa accidentul de la Hunedoara, care cred eu ca m-a pus cu picioarele pe pamant, nici macar n-am zgariat masinile in 2 ani de curse lucru care a aduse ceva liniste acasa insa acum problema e de ordin financiar si e ceva fondat.
Motorsportnews.ro: Excluzandu-te pe tine, pe cine ai nominaliza ca “ Pilotul anului 2010” in Campionatul National de Raliuri al Romaniei si de ce?
Alex Mirea: Oscilez intre Vali Porcisteanu si Vlad Cosma.
Motorsportnews.ro: Ce raliu ai alege ca fiind “Raliul Anului 2010” si de ce?
Alex Mirea: Fara sa ma gandesc, Raliul Tara Barsei pentru ca l-am castigat si pentru tot ce simti cand castigi un raliu cu truda. Ne propusesem sa fie ultimul nostru raliu in 2010, insa acea victorie ne-a injectat o doza de euforie (drog) pentru mult timp.
Motorsportnews.ro: Vorbind despre fani, ce parere ai despre cei din Romania? Daca ai fi spectator la care dintre raliuri ti-ar fi placut sa mergi si din ce motive? De ce crezi ca numarul fanilor sporturilor cu motor este mult mai mic fata de alte sporturi din tara, lipsa informatiilor sau lipsa interesului pentru motorsport in general? Cum crezi ca se pot aduce mai multi fani pe marginea probelor speciale?
Alex Mirea: Evident am fost si voi mai fi spectator la curse si cred ca in momentul de fata NIMENI atunci cand organizeaza o etapa de raliu, nu pune pe prim plan spectatorii. Asta cred ca este unul dintre motivele pentru care fanii vin in numar mic pe probe. Al doilea si poate cel mai important motiv este lipsa de cultura/ istorie pentru acest domeniu.
Cu siguranta se pot aduce mai multi fani insa nu e deloc usor. Este ca si cum m-ai pune sa-mi cumpar o pereche de cizme desi mie imi plac adidasii! Este greu si imposibil atat timp cat toti cei carora ar trebui sa le pese, nu s-ar mai gandi doar la bani.
Motorsportnews.ro: Care este cea mai memorabila cursa a ta de-a lungul timpului? Dar cea mai hazlie intamplare de-a lungul anilor de la vreo etapa ?
Alex Mirea: Cea mai memorabila, a fost mai exact ultima proba din Raliul Tara Barsei pe care inca nu-mi imaginez cum am mers.
Cea mai hazlie, la Resita in 2008 cand in drum spre PS4 navigatorul meu si-a dat seama ca a uitat caietul cu dictarea acelei probe acasa, s-a apucat sa copieze de la Florin Dorca insa mie nu mi-a spus ca n-a apucat sa scrie tot si m-am trezit intr-un moment cheie al probei cu el mut 🙂 🙂
Motorsportnews.ro: Daca ai avea posibilitatea, ca in jocurile pe calculator, sa dai restart care ar fi proba speciala pe care ai alege-o si de ce? Care proba speciala din raliurile din toata lumea iti place cel mai mult? De ce?
Alex Mirea: Tara Barsei: Sacele – Azuga, o proba foarte rapida de macadam pe care am castigat raliul in 2010 la Cupa DACIA. Din pacate nu am fost spectator pe nici o proba afara, iar de la TV e altceva. De la noi as nominaliza 3: Targu Mures – proba lunga (asfalt), Sacele – Azuga (macadam), Babarunca (asfalt).
Motorsportnews.ro: Daca nu ai fi participat in cadrul competitiilor auto de la noi care ar fi fost hobby-ul spre care crezi ca ti-ai fi indreptat atentia in aceasi masura ? Ce pasiuni in afara de motorsport mai ai?
Alex Mirea: M-am tot gandit la acest aspect, sa-mi placa un hobby in aceiasi masura sau pe aproape, nu exista. Ca si pasiuni: pescuit, downhill, fotografie, muntele si tot ce mai tine de masini.
Motorsportnews.ro: Ce iti propui in viitor sa faci vizavi de cariera personala ? Dar cea sportiva?
Alex Mirea: Avand in vedere ca mai e putin pana la inceputul campionatului si nu am nici o certitudine ca voi lua startul, despre ce cariera sportiva vorbim 🙂 ?
Motorsportnews.ro: Ce ti-ai propus pentru 2011 ? Vei fi prezent la debutul campionatului ? Cum crezi ca va arata acest sezon ?
Alex Mirea: Desi GREU, incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu am nicio sansa de a mai participa, insa tot timpul mai apar niste scantei care incearca sa aprinda focul…momentan e stins. Daca se aprinde cumva, mai sus de DACIA oricum nu putem tinti.
Motorsportnews.ro : In final ai cuvantul
Alex Mirea : Le urez tuturor participantilor un 2011 plin de rezultate bune.
10 intrebari/raspunsuri rapide :
Mancarea favorita: nu am
Bautura favorita: Dr. Pepper
Genul de muzica/interpretul favorit: desi nu sunt meloman, imi plac toate genurile
Filmul Favorit: Cast Away
Anotimpul favorit: Toate
Hobby-uri: muntele, fotografia, downhill, artele martiale
Pilotul favorit: Ari Vatanen, Juha Kankkunen
Asfalt/Macadam: Macadam
FWD/RWD/AWD: AWD
Sponsori : RCAperoti.ro