2011 este anul lui Vali Porcisteanu! Dupa cele doua victorii de la Brasov si Cluj, obtinute pe “terenul de joaca” al adversarilor sai directi, Vallino isi trece in cont un nou succes. Intr-un clasament Open al campionatelor din Romania si Ungaria, Porcisteanu ocupa locul cinci, la o distanta de peste doua minute fata de lider, dar acest lucru nu conteaza in nicio ierarhie.
Bogdan Marisca reuseste din nou o clasare pe podium si incheie Raliul Aradului pe pozitia secunda. Autor al unor scurte iesiri in decor de-a lungul zilei, Marisca si-a continuat parcursul in ultima bucla in urma unui gest de fair play venit din partea lui Porcisteanu care i-a oferit pilotului clujean ventilatoarele pentru radiator.
Ultima pozitie pe podium este obtinuta de multiplul campion national, Titi Aur. Desi la finalul ultimei probe speciale pe locul trei se afla Marco Tempestini, acesta nu a reusit sa ajunga in parcul de service la timpul prevazut. Tempestini si copilotul sau Dorin Pulpea au legat roata dreapta fata cu chingi in incercarea de limitare a timpului pierdut pe drumul catre parcul de service, dar se pare ca aceasta solutie nu a fost suficienta, cei doi aflandu-se in situatia de a pleca fara niciun punct de la Arad.
Invingator in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice si ocupant al locului patru in clasamentul general FIA este din George Grigorescu. Pilotul bucurestean revenit in CNR dupa o pauza de cinci ani si pare ca s-a acomodat destul de repede cu Renault-ul Clio R3, evoluand la Arad alaturi de un nou copilot. Vor mai urca pe podium la 2RM Alexandru Filip ( locul 2) si Norbert Berezcki ( locul 3).
Vom reveni cu clasamentele oficiale si complete.