Echipajul #44 pleaca spre Timis Rally

Sibianul Cristi Toader va lua startul la Timis Rally, a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2012, alaturi de un nou copilot, Gheorghe Badea, dupa ce cei doi au mai concurat impreuna in perioada 2005-2007. Materialul de concurs va fi acelasi ca in sezonul trecut, incheiat cu Rally Show-ul de la Sibiu, Seat-ul Ibiza Cupra TDI suferind revizii pentru a fi complet pregatit pentru startul in caravana raliurilor.

Cristi Toader:Speram sa facem o figura cat mai buna la Timis deoarece in 2009 am abandonat alaturi de Horatiu Baltador, cand eu eram copilot. E un raliu frumos, care imi place, si plecam sa facem un rezultat bun si sa ocupam la final un loc cat mai bun in clasamentul general.”

 

Pentru echipajul #44 Toader/Badea, Timis Rally va fi un raliu de acomodare unde cei doi isi propun sa obtina un rezultat cat mai bun la clasa 5, dar si la clasa 2Roti Motrice.

 

Cristi Toader:Ne propunem sa luam startul la toate etapele in afara de Raliul Bacaului si sa ocupam o pozitie cat mai buna in clasament la final de an ca toata lumea sa fie multumita: sponsori, parteneri, echipa si nu in ultimul rand noi. Desi am inteles ca sunt cateva portiuni cu asfalt mai prost, sper ca organizatorul sa isi faca treaba si sa gasim conditii optime pentru desfasurarea unui raliu ca la carte. Ne vom lupta de la egal la egal cu ceilalti concurenti si speram ca vremea sa nu ne joace feste sau sa avem parte de evenimente nedorite.

 

Cristi Toader si Gheorghe Badea multumesc sponsorilor fara de care prezenta lor la Timis Rally nu ar fi fost posibila: Greiner Packing, Thrace Greiner, Sigemo, Avanti, Smart Tools, Market Impex, Enduro, Nik Autoservice, Pancar Sibiu, Big Print Sibiu si nu in ultimul rand partenerilor media Tribuna, Rallymax si Motorsportnews pentru imagine si promovare.