Marţi, 14 ianuarie 2014, a avut loc la sediul F.R.A.S. şedinţa extraordinară a Consiliului Federal al F.R.A.S., convocată pentru a dezbate solicitările A.C.S. Scorpion Rally Team referitoare la organizarea Raliului Sibiului. La şedinţă au participat reprezentanţii clubului, domnii Sorin Itu şi Albert Panaiot, precum şi domnii Ion Olaru şi Marius Stoian din partea A.C.R. – convocaţi pentru a prezenta situaţia reală şi completă a raliului şi pentru clarificarea aspectelor incerte în privinţa competiţiei anunţate de organizatori a se desfăşura luna viitoare.
Raliul Sibiului nu este în acest moment înscris la F.I.A., situaţie care, au asigurat organizatorii, se va rezolva în viitorul apropiat, reprezentanţii A.S.N. fiind de acord pe baza acestor angajamente exprimate în acest cadru tripartit, să facă toate demersurile necesare pentru validarea acestui raliu de către F.I.A. şi de asemenea să asigure organizatorului întreg cadrul legal al derulării competiţiei.
În privinţa solicitării înaintate Consiliului Federal de către organizatori, F.R.A.S. a fost de acord să pună la dispoziţia organizatorilor cu titlu gratuit aparatura de cronometraj necesară, organizatorul urmând să-şi aleagă în colaborare cu Comisia Centrală de Arbitri a F.R.A.S., personalul necesar bunei desfăşurări a raliului, inclusiv comisari tehnici. În legătură cu obligaţiile financiare corespunzătoare ediţiei de anul trecut a Raliului Sibiului, A.C.S. Scorpion Rally Team s-a angajat ferm, în acelaşi cadru tripartit, să-şi achite integral restanţele către F.R.A.S. până la data de 31 ianuarie 2014.
S-a clarificat şi s-a înţeles de către toţi participanţii la această discuţie faptul că neincluderea Raliului Sibiului în calendarul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2014 se datorează întârzierilor în stabilirea traseului, totodată exprimându-se dorinţa comună ca pe viitor, printr-o mai bună comunicare şi prin consultări încă dinaintea adoptării unor modificări importante ale formatului raliului, să continue colaborarea dintre F.R.A.S. şi organizatorii Raliului Sibiului, în conditii corespunzătoare şi acceptabile pentru piloţii participanţi în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.