Andronic se impune dupa ce Hora a fost invins de ploaie

A doua runda de la Teliu a reprezentat prima victorie a lui Paul Andronic in acest sezon al Campionatului National de Coasta al Romaniei, competitie organizata de Federatia Romana de Automobilism Sportiv. Ce-i drept, Andronic a beneficiat de abandonul lui Lucien Hora, care a iesit violent in decor, pe asfaltul ud, chiar dupa primele viraje. Din fericire, pilotul resitean a fost ok, iar monopostul sau, cel putin la prima vedere, parea a fi in regula. Podiumul a fost completat de Catalin Cismaru si deja abonatul la „bronz”, Christian Nistoran.

 

 

La o mansa de o surpriza colosala


Ziua a inceput pe coasta de la Teliu normal, cu o vreme placuta, cu asfalt uscat si multa incredere in randul pilotilor. La un moment dat, dupa „cronometrate”, „Michael” Campeanu a propus ca mansa de recunoasteri de dupa pauza sa nu se mai tina. Dar, demersul sau a fost zadarnic, intrucat majoritatea pilotilor nu a fost de acord cu acest lucru. Si, pe o vreme splendida, care nu anunta nimic, a inceput concursul adevarat, cel in care conteaza lupta cu secundele pentru un loc  cat mai bun pe podium. Si, cand toata lumea se astepta sa se  termine mansa, in conditii normale (mai erau vreo 15 concurenti), timid, a inceput sa ploua. Inca nu erau probleme, dar, in cateva minute, „timida” s-a transformat intr-o „torentiala”, care a transformat radical desfasurarea ostilitatilor. Pilotii prinsi pe traseu s-au trezit, cu „gumele” de uscat plutind pe apa ce se revarsa cu generozitate pe asfalt. Cand mai erau 7 concurenti, s-a oprit cursa pentru schimburile de cauciucuri. Dar, mansa era deja compromisa pentru ei, spre bucuria debutantilor si juniorilor care au ajuns sus pe uscat, cu timpi foarte buni in comparatie cu ce a fost pe ploaie. Astfel, dupa prima mansa, neverosimil, pe primul loc era debutantul Bogdan Cuzma, urmat de Andrei Serban si Sorin iliescu. Era un podium pe care absolut nimeni nu l-ar fi anticipat…

 

 

Hora a riscat si… Andronic a castigat


In aceste conditii, mansa a doua a inceput sub semnul unei surprize de mari proportii, care era pe punctul de a se intampla. Cursa a inceput pe ploaie, iar primii timpi inregistrati erau departe de performanta lui Cuzma. Abia dupa jumatate din treceri, Christian Nistoran a reusit sa-l detroneze pe Cuzma.  Surpriza a fost „Robotul”, numit Catalin Cismaru, care, pe asfaltul ud, a inregistrat cel mai bun timp al sau din runda a doua, urcand pe primul loc al clasamentului intermediar. Evident, Paul Andronic nu a avut probleme, l-a batut pe Cismaru si toata lumea astepta evolutia lui Lucien Hora, care, in mod normal, trebuia sa isi mai treaca in palmares o victorie – a sasea consecutiva. Dar, in statii s-a auzit o voce agitata: „Concurentul numarul 1 a iesit in decor dupa postul 1. Pilotul este in regula, iar masina, langa drum”. Asa s-a incheiat evolutia marelui favorit, care a „esuat” in liziera de langa drum, dupa ce a „pus gaz” la iesirea din viraj si a pierdut spatele. Astfel, Paul Andronic si-a trecut in palmares prima victorie din acest sezon, in conditii pe care, in mod sigur nu si le-ar fi dorit. „Imi pare sincer rau pentru Lucien Hora. As fi preferat sa nu sa castig in urma iesirii in decor a lui Hora”, a spus Andronic.

 

 

Surpriza de proportii la A


Cum juniorii si debutantii apucasera sa urce pe „uscat”, nu a surprins pe nimeni ca la grupa A s-a impus Mihai Avram, urmat de Andrei Mitrasca si Ciprian Ciobotaru. „Balenele” grupei au trebui sa se multumeasca doar cu pozitiile dinspre coada punctelor. La debutanti, primul a fost Bogdan Cuzma, ocupantul unui onorant loc patru in clasamentul open. Podiumul a fost completat de Mihai Avram si Radu Necula.

 

 

Nistoran, prima infrangere la N


Cum era de asteptat, Chirstian Nistoran a castigat intrecerea juniorilor, podiumul fiind completat de Bogdan Cuzma si Mihai Avram. Dar, resiteanul a fost invins la N, acolo unde nu pierduse nici macar un punct in 5 etape, de catre Catalin Cismaru, care, astfel, pleaca acasa pentru prima data in acest sezon cu o cupa destinata castigatorului. „Bronzul” la N i-a revenit lui Ciprian Radut, care a terminat pe 5 la open. Paul Andronic s-a impus la H, fiind urmat, pe locurile 2, respectiv 3, de Bogdan Cuzma si Andrei Serban.

 

 

Teliu nu i-a purta noroc lui „Gugu”


Intrecerea istoricelor a fost lipsita de sare si piper, intrucat Horatiu Ionescu Cristea a abandonat dupa „cronometrate”, dar nu de surprize. Astfel, „Gugu” Graef s-a rasucit pe traseu, inainte de ploaie si a fost batut de Horia Popescu. Se parea ca nimic nu este pierdut pentru pilotul brasovean, dar a venit ploaia si nici o „istorica” nu a mai „calcat” pe traseu. Astfel, victoria i-a revenit lui Horia Popescu (Alpine A110), Graef fiind sa se multumeasca, din nou la teliu, cu „argintul”. Ultima treapta a podiumului a fost ocupata de Christian Biernatek (BMW 2002ti).

 

 

Hora, rege coastei la Teliu


Trofeul „King of the Hill”, pentru cel mai bun timp inregistrat in cele doua zile de coasta de la Teliu, i-a revenit resiteanului Lucien Hora, care, in prima zi, a acoperi cei 4 kilometri de coasta in 1.54:890.

 

 

DESCARCA  REZULTATE COMPLETE

 

 

credit foto 1 : Rallyphoto.ro