Campionatul National de Drift ajunge la Iasi in acest weekend


Orasul Iasi, considerat capitala Moldovei, va gazdui la sfarsitul acestei saptamani cea de-a doua etapa a Campionatului National de Drift. Locul de desfasurare al competitiei va fi deja binecunoscuta parcare din cadrul complexului ERA Shooping Park, dar in acest an organizatorul, GTT Racing, pune la dispozitia pilotilor o suprafata dubla de concurs de circa 36.000 mp. Astfel circuitul amenajat in acest an va diferi fata de cel de anul trecut, fiind mult mai spectaculos pentru fani si mai solicitant pentru concurenti.

Pe parcursul celor doua zile de concurs, 28 si 29 aprilie, cei care vor trece pragul evenimentului se vor putea bucura pe langa etapa de drift si de o zona de tuning show precum si de alte activitati dedicate fenomenului, evenimentul fiind gandit ca o sarbatoare a pasionatilor de automobile. Nu va lipsi nici sesiunea de Taxi Drift atat de asteptata de fani, acestia putand pe parcursul a trei ture sa simta senzatiile pilotilor in concurs.

 

Intre timp a fost publicat pe site-ul frdrift.ro calendarul complet 2012 al Campionatului National de Drift care cuprinde si in acest an 6 runde si runda finala in care se va  puncta dublu fata de restul etapelor.

 

Peste 30 de piloti s-au inscris pentru etapa de la Iasi. Calin Ciortan si Ravan Fratianu vin dupa participarea in Polonia pe circuitul Poznan in prima runda care a contat in campionatul de drift King of Europe, unde ambii au reusit o clasare in top 32. Sorin Ene, George Cristi, Iulian Jumuga si Radu Moise sunt si ei incalziti dupa ce au facut demonstratii weekend-ul trecut la Tulcea, in cadrul curselor de drag organizate acolo. Echipa Audio Class, formata din Catalin Trifan si Iliarion Grigorici, nu s-a culcat pe o ureche ambii piloti antrenandu-se in poligonul din Piatra Neamt, acestora alaturandu-se Iulian Gherasim, Maxim Mihai si Filip Dobrescu. Radu Moise a schimbat motorul pentru etapa de la Iasi, dupa ce acesta a cedat in prima runda de la Bucuresti.      

 

Vremea se anunta frumoasa cu temperaturi cuprinse intre 26 si 28 de grade cu soare, inca un motiv in plus pentru a fi prezenti la evenimentul din acest weekend de la Iasi.

 

 

Comentarii

comentarii