Sibienii Gabriel Cotârlea și Darius Borș au câștigat Transylvania Classic 2020

După două zile extrem de disputate, echipajul sibian Gabriel Cotârlea și Darius Borș a reușit să câștige, cu un VW 1300 din 1970, competiția de regularitate dedicată vehiculelor istorice și mașinilor electrice Transylvania Classic.

Timp de trei zile cele 63 de echipaje înscrise la Transylvania Classic 2020 au descoperit un traseu spectaculos și plin de provocări în competiția care pune acum orașul Sibiu și pe harta celor mai importante evenimente internaționale dedicate mașinillor istorice și mașinilor electrice.

 

Astfel, după startul festiv programat joi seara, 20 august, în Piața Mică din Sibiu, vineri echipajele înscrise în competiția de regularitate au descoperit Mărginimea Sibiului (Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoș, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilișca, Săliște, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Rășinari), iar sâmbătă, 22 august, participanții au descoperit cealaltă jumătate a județului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărășan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri, trecând apoi prin localitățile Săsăuș, Chirpăr, Nocrich, Alțâna, Bârghiș, Pelișor, Richiș, Biertan, Mediaș, Șeica Mare, Slimnic și Șura Mare.

 

După peste 400 de kilometri parcurși pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, echipajul sibian Gabriel Cotârlea și Darius Borș a câștigat în premieră Transylvania Classic, o competiție de regularitate înscrisă în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA). Cei doi au luat startul cu un VW 1300 din 1970 și au adunat în total 215,7 puncte de penalizare. Victoria de la Sibiu le-a adus și premiul special, un ceas Tissot, oferit de Albini Prasa.

 

După cele trei zile de competiție, pe locul secund s-a clasat tot un echipaj sibian. Bogdan Iancu și Cristina Iancu au participat cu un VW Golf Cabrio din 1991 și au adunat 264,8 puncte de penalizare.

 

Echipajul Cristian Hiver și Aurelia Hiver, pe un Austin Healey 3000 MKII BT7 din 1961, a terminat pe locul 3 cu 303,6 puncte de penalizare, aceasta fiind cea mai bună performanță a lor de când participă la competiția din Sibiu.

 

În Cupa Dacia cel mai bun echipaj a fost cel format din Caius Tomiță și Georgeta Tomiță care au concurat pe o Dacia 1310 din 1986. Pe podium au mai urcat echipajele Magdiei Balteș/ Adrian Duca (Dacia 1310 – 1989) și Cătălin Oancea/ Alex Petraru (Dacia 1300 – 1983).

 

Dan Siminie/Stelian Bădilă (Ford A – 1929) la categoria C, Jurgen Faff (Alfa Romeo 6C 2500 – 1943) la categoria D, Ovidiu Dulăcioiu (Osca Barchetta – 1956) la categoria E, Gabriel Cotârlea / Darius Borș (VW Karmann Ghia – 1970) la categoria F, Andrei Mitre / Georgiana Gologan (Volkswagen Scirocco – 1985) la categoria G, Caius Tomiță/ Georgeta Tomiță (Dacia 1310 – 1986) la categoria H, au fost echipajele care s-au impus la categoria specifică anului de fabricație al mașinii cu care au luat startul.

 

În clasamentul pe echipe s-a impus echipa pefoc.ro, iar la categoria YOUNGTIMER victoria i-a revenit echipajului Bogdan Iancu și Cristina Iancu.

 

La ediția din acest an a competiției de regularitate Transylvania Classic s-au acordat și o serie de premii speciale. Astfel, Emil Mitranovici a primit premiul special pentru cea mai veche mașină din concurs, un Renault Torpedo din 1920, mașina cu cea mai mică cilindree a fost un Rover Mini din 1995 cu 1.275 cmc, iar bulgarii Georgi Andonov și Ana-Maria Andonova a fost echipajul care a câștigat proba specială de pe cel mai spectaculos drum din lume, Transfăgărășan.

 

Transylvania Classic a rămas în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice și în 2020, iar Laszlo Tomcsanyi a fost observatorul oficial FIVA la acest eveniment remarcând organizarea foarte bună într-o perioadă marcată de pandemia de coronavirus.

 

Este un an dificil, marcat de această pandemiei, și tocmai de aceea apreciez și mai mult efortul organizatoric făcut la Sibiu. A fost un eveniment reușit și mă bucur că au fost unele modele cu adevărat speciale la start. Doar prin astfel de evenimente putem promova spiritul Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice care are ca scop protejarea, conservarea și promovarea vehiculelor istorice la nivel mondial. Sloganul nostru este să păstrăm vehiculele de ieri pe drumurile de mâine și asta s-a reușit aici la Sibiu”, a spus Laszlo Tomcsanyi, observatorul FIVA la Transylvania Classic 2020.

 

Ediția din 2021 a competiției de regularitate dedicată vehiculelor istorice și electrice se va desfășura în perioada 20 – 22 august.

 

Transylvania Classic 2020 s-a desfășurat în perioada 20 – 22 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.
Transylvania Classic 2020 este o competiție dedicată mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.

 

Parteneri tehnici: Automobile Bavaria, Tissot, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, e-twow.ro, Tămâian, Conacul Maria Theresa, 0-100.ro, Asociația pentru Electromobilitate – AERO, Magic FM și Zile și Nopți.