Joan “Nani” Roma şi navigatorul Michel Périn, câştigătorii competiţiei în 2014, au obţinut victoria în etapa a noua a Raliului Dakar, primul lor succes la ediţia din acest an. Echipajul Roma/Périn, care anterior a obţinut două clasări pe podium şi alte cinci în Top 10 după un start dificil de raliu, şi-a demonstrat aptitudinile de navigaţie pe parcursul etapei cu o lungime de 451 de kilometri şi a încheiat cu un avans de 6’27” faţă de restul plutonului.
A fost un podium monopolizat integral de MINI în cea de-a 11-a zi a Dakarului: Nasser Al-Attiyah (Qatar) – Mathieu Baumel (Franţa) a reuşit al doilea timp de marţi, iar echipajul rus Vladimir Vasilyev – Konstantin Zhiltsov, aflat la comenzile unui alt MINI ALL4 Racing, a urmat pe locul al treilea. Al-Attiyah şi Baumel şi-au extins avansul în ierarhia generală a competiţiei cu aproximativ 16 minute. Acum, cei doi se află la adăpostul celor 23 de minute şi 58 de secunde care îi separă de cei mai apropiaţi rivali, Giniel de Villiers – Dirk von Zitzewitz (Toyota), care au fost la aproape 22 de minute la finalul etapei de marţi.
În etapa a noua, care a dus concurenţii de la Iquique (Chile) la Calama (Chile), piloţii s-au confruntat din nou cu dune înalte şi foarte dificile. Apoi, ei au avut de parcurs drumuri montane foarte denivelate, cu macadam dur şi multe gropi. Terenul înşelător a supus anvelopele la un test serios. Astfel, multe echipaje au fost obligate să-şi schimbe roţile pe parcursul zilei.
După parcurgerea ultimelor dune din deșertul Atacama, Emanuel Gyenes ocupă locul 24 în clasamentul general și este pe doi la clasa Maraton.
Etapa cu numărul nouă din această ediție a Dakar-ului nu a fost una de loc ușoară pentru riderul sătmărean, Mani pierzând foarte mult timp din pricina unei greșeli de navigație.
Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:”A fost o specială foarte lungă de 450 de km. Am avut dune și multă piatră, dar a fost dificil și la capitolul navigație. La un moment dat nu găseam un WP (punct de trecere ce trebuie marcat obligatoriu de GPS – în acel loc se ajunge după indicațiile din roadbook, iar când ești în raza lui GPS-ul îți înregistrează trecerea) și eram șase motociclete care ne chinuiam să marcăm acel punct. Dar acum totul e bine, sunt la finiș am mai terminat o etapă și motocicleta este în regulă. Miercuri revenim în Argentina și va fi iarăsi o zi foarte lungă cu traversarea Anzilor pe la 4.970 m altitudine.”
Clasament PS 9 Moto – 450 km:
- Helder Rodrigues – 5h06min14sec
…………………………………………………..
24. Emanuel Gyenes – 6h39min40sec
……………………………………………..
Clasament general Moto după 9 din 13 PS:
- Marc Coma– 34h05min00sec
…………………………………………………..
24. Emanuel Gyenes – +5h48min05sec
……………………………………………..
Astazi, Dakarul traverseaza din nou Anzii, în drum spre Argentina. Încă o dată, aerul va fi foarte rarefiat, pentru că maşinile ajung la altitudini de aproape 5.000 de metri pe traseul de la Calama (Chile) la Salta (Argentina). Etapa a zecea se va desfăşura pe drumuri aflate şi la 4.400 de metri deasupra nivelului mării, astfel că echipajele şi maşinile vor avea de trecut o provocare majoră.
Clasament general Auto după etapa 9 (Top 5)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI) 31h29:38
2. De Villiers – Von Zitzewitz (Toyota) 31h53:36
3. Al Rajhi – Gottschalk (Toyota) 32h09:07
4. Holowczyc – Panseri (MINI) 32h47:19
5. Van Loon – Rosegaar (MINI) 33h31:24
Ce urmează…
Ziua a 11-a (14 ianuarie 2015)
Start/sosire: Calama – Salta (etapa 10)
Distanţă totală: 860 km, probă specială: 359 km, traseu de legătură: 501 km