Tag Archives: nani roma

Prima victorie de etapa a lui Nani Roma in Dakar 2015, Mani Gyenes pe locul 24

Joan “Nani” Roma şi navigatorul Michel Périn, câştigătorii competiţiei în 2014, au obţinut victoria în etapa a noua a Raliului Dakar, primul lor succes la ediţia din acest an. Echipajul Roma/Périn, care anterior a obţinut două clasări pe podium şi alte cinci în Top 10 după un start dificil de raliu, şi-a demonstrat aptitudinile de navigaţie pe parcursul etapei cu o lungime de 451 de kilometri şi a încheiat cu un avans de 6’27” faţă de restul plutonului.

Nani Roma

A fost un podium monopolizat integral de MINI în cea de-a 11-a zi a Dakarului: Nasser Al-Attiyah (Qatar) – Mathieu Baumel (Franţa) a reuşit al doilea timp de marţi, iar echipajul rus Vladimir Vasilyev – Konstantin Zhiltsov, aflat la comenzile unui alt MINI ALL4 Racing, a urmat pe locul al treilea. Al-Attiyah şi Baumel şi-au extins avansul în ierarhia generală a competiţiei cu aproximativ 16 minute. Acum, cei doi se află la adăpostul celor 23 de minute şi 58 de secunde care îi separă de cei mai apropiaţi rivali, Giniel de Villiers – Dirk von Zitzewitz (Toyota), care au fost la aproape 22 de minute la finalul etapei de marţi.

Nasser Al Attiyah

În etapa a noua, care a dus concurenţii de la Iquique (Chile) la Calama (Chile), piloţii s-au confruntat din nou cu dune înalte şi foarte dificile. Apoi, ei au avut de parcurs drumuri montane foarte denivelate, cu macadam dur şi multe gropi. Terenul înşelător a supus anvelopele la un test serios. Astfel, multe echipaje au fost obligate să-şi schimbe roţile pe parcursul zilei.

 

După parcurgerea ultimelor dune din deșertul Atacama, Emanuel Gyenes ocupă locul 24 în clasamentul general și este pe doi la clasa Maraton.

Mani Gyenes Dakar 2015

Etapa cu numărul nouă din această ediție a Dakar-ului nu a fost una de loc ușoară pentru riderul sătmărean, Mani pierzând foarte mult timp din pricina unei greșeli de navigație.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:A fost o specială foarte lungă de 450 de km. Am avut dune și multă piatră, dar a fost dificil și la capitolul navigație. La un moment dat nu găseam un WP (punct de trecere ce trebuie marcat obligatoriu de GPS – în acel loc se ajunge după indicațiile din roadbook, iar când ești în raza lui GPS-ul îți înregistrează trecerea) și eram șase motociclete care ne chinuiam să marcăm acel punct. Dar acum totul e bine, sunt la finiș am mai terminat o etapă și motocicleta este în regulă. Miercuri revenim în Argentina și va fi iarăsi o zi foarte lungă cu traversarea Anzilor pe la 4.970 m altitudine.

Clasament PS 9 Moto – 450 km:

  1. Helder Rodrigues – 5h06min14sec
    …………………………………………………..
    24. Emanuel Gyenes – 6h39min40sec
    ……………………………………………..

 

Clasament general Moto după 9 din 13 PS:

  1. Marc Coma– 34h05min00sec
    …………………………………………………..
    24. Emanuel Gyenes –  +5h48min05sec
    ……………………………………………..

 

Astazi, Dakarul traverseaza din nou Anzii, în drum spre Argentina. Încă o dată, aerul va fi foarte rarefiat, pentru că maşinile ajung la altitudini de aproape 5.000 de metri pe traseul de la Calama (Chile) la Salta (Argentina). Etapa a zecea se va desfăşura pe drumuri aflate şi la 4.400 de metri deasupra nivelului mării, astfel că echipajele şi maşinile vor avea de trecut o provocare majoră.

AUTO - DAKAR 2015 PART 2

Clasament general Auto după etapa 9 (Top 5)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI) 31h29:38
2. De Villiers – Von Zitzewitz (Toyota) 31h53:36
3. Al Rajhi – Gottschalk (Toyota) 32h09:07
4. Holowczyc – Panseri (MINI) 32h47:19
5. Van Loon – Rosegaar (MINI) 33h31:24

 

Ce urmează…
Ziua a 11-a (14 ianuarie 2015)
Start/sosire: Calama – Salta (etapa 10)
Distanţă totală: 860 km, probă specială: 359 km, traseu de legătură: 501 km

8 MINI ALL4 Racing pentru Raliul Dakar 2015

Cu mai puţin de două luni înainte de începerea ediţiei 2015 a Raliului Dakar (3-17 ianuarie), echipa X-raid, susţinută de MINI, şi-a prezentat formulele de echipaje pentru a 37-a ediţie a celui mai faimos rally-raid din lume. Opt modele MINI ALL4 Racing şi sportivi din zece ţări vor participa la aventura supremă în motorsport, Raliul Dakar. Campionii en-titre ai Dakarului – Joan “Nani” Roma (Spania) şi navigatorul Michel Périn (Franţa) – vor conduce Monster Energy Rally Raid Team, în timp ce echipajele experimentate formate din Orlando Terranova (Argentina) şi Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina), respectiv din Krzysztof Holowczyc (Polonia) şi Xavier Panseri (Franţa) completează formula. De asemenea, la start vor fi prezente şi cinci echipaje private cu modele MINI ALL4 Racing construite de compania germană X-raid GmbH.

MINI ALL 4 Racing

Pentru marca MINI, Raliul Dakar 2015 va fi următorul capitol al poveştii unice de succes, care a culminat cu trei victorii consecutive în Dakar, precum şi cu trei titluri consecutive în Cupa Mondială FIA pentru raliuri cross-country, din 2012 în 2014. Ediţia 2015 a Raliului Dakar promite să fie cea mai dificilă de când Dakarul s-a mutat din Africa în America de Sud, în 2009.

MINI ALL 4 Racing Nani Roma

Cu traseul său foarte dificil şi condiţiile extrem de provocatoare de cursă, Raliul Dakar este nu doar un raliu off-road palpitant pentru milioanele de fani ai motorsportului. Competiţia este şi testul suprem pentru piloţi, echipe şi maşini“, a declarat Jochen Goller, vicepreşedinte executiv MINI. “Chiar şi cu cea mai remarcabilă pregătire, Dakarul rămâne o aventură teribilă, cu provocări greu de anticipat şi cu sarcini extrem de dificile pe care toţi concurenţii trebuie să le treacă pentru a reuşi. Cu acest obiectiv în gând, suntem foarte încântaţi să participă la Raliul Dakar 2015 cu o echipă profesionistă şi experimentată – partenerii noştri strategici X-raid Team -, cu o formulă de piloţi extrem de competitivă şi cu un câştigător dovedit, precum MINI ALL4 Racing. La ultimele trei ediţii ale Raliului Dakar, MINI ALL4 Racing a fost epitomul anduranţei, performanţelor, fiabilităţii, agilităţii şi – nu în ultimul rând – al succesului. Prin urmare, milioane de fani de pretutindeni sunt pregătiţi să privească Raliul Dakar 2015, iar imensa notorietate internaţională reprezintă scena perfectă de extindere a audienţei globale a mărcii MINI.

MINI ALL 4 Racing 1

Cu numeroase probe speciale noi sau readuse în program, Dakar va fi o nouă aventură pentru piloţi şi echipe. De la nemiloasele tronsoane de macadam până la înălţimile Anzilor, de la căldura infernală a deşertului Atacama până la dunele cu nisip fin, sportivii îşi croiesc deseori drum spre necunoscut, având de trecut obstacole greu de prevăzut. Toate acestea transformă Raliul Dakar în provocarea supremă din motorsport. Pornind din Buenos Aires (Argentina) şi traversând continentul sud-american într-o buclă imensă, prin Chile şi Bolivia, pentru a reveni în Argentina, cei peste 9000 de kilometri reprezintă provocarea pe care o au de trecut concurenţii.

Nani Roma

În 2015, Nani Roma şi experimentatul navigator Michel Périn (Franţa), de patru ori câştigător al Dakarului, vor să-şi apere titlul, alături de modelul MINI ALL4 Racing pictat în negru şi verde. “Câştigarea Raliului Dakar 2014 cu MINI ALL4 Racing a fost o experienţă specială pentru mine pentru că a venit la exact zece ani de la prima mea victorie în Dakar“, a declarat Roma, care în 2004 a triumfat în Raliul Dakar, dar la categoria moto. “MINI ALL4 Racing a fost puternic de la început la sfârşit. MINI a fost aşa cum îl ştim întotdeauna: puternic, fiabil şi rapid. A fost un factor important prin care am obţinut cea mai recentă victorie a mea în Dakar. Va fi o plăcere să mă aflu din nou în MINI şi privesc cu încredere spre Raliul Dakar 2015 pentru a-mi apăra titlul.

MINI ALL 4 Racing 2

Terranova, care a încheiat Dakar 2014 pe locul al cincilea cu modelul MINI ALL4 Racing vopsit în negru şi roşu: “Obiectivul meu este să câştig Dakarul, dar şi să fiu primul sportiv cu vârsta sub 40 de ani care îl câştigă. Este o provocare majoră, dar MINI ALL4 Racing este foarte puternic. Aşa că sunt încrezător că voi reuşi să-mi ating obiectivele“. Holowczyc, câştigător al ediţiei 2013 a Cupei Mondiale FIA pentru raliuri cross-country cu MINI ALL4 Racing, va pilota modelul negru-albastru. Holowczyc spune: “Voi face tot ce este posibil pentru a fi pe podium când se va încheia Dakarul. Traseul este mult mai dificil decât în 2014, aşa că următorul Dakar va fi o nouă provocare pe care o accept cu mare plăcere“.

MINI ALL 4 Racing team

Nu mai puţin de cinci MINI ALL4 Racing suplimentare, construite de X-raid, vor fi pilotat de echipaje de client şi vor completa grupul MINI în Raliul Dakar 2015.

 

Echipajele MINI ALL4 Racing pentru Raliul Dakar 2015:

 

Monster Energy Rally Raid Team.

#300 Nani Roma (Spania) – Michel Périn (Franţa)
#305 Orlando Terranova (Argentina) – Bernardo “Ronnie” Graue (Argentina)
#306 Krzysztof Holowczyc (Polonia) – Xavier Panseri (Franţa)

Echipajele X-raid MINI ALL4 Racing.

#310 Vladimir Vasilyev (Rusia) – Konstantin Zhiltsov (Rusia)
#314 Erik van Loon(Olanda) – Wouter Rosegaar (Olanda)
#319 Boris Garafulic (Chile) – Filipe Palmeiro (Portugalia)
#329 Aidyn Rakhimbayev (Kazahstan) – Anton Nikolaev (Rusia)
#334 Stephan Schott (Germania) – Holm Schmidt (Germania)

Joan “Nani” Roma a castigat Raliul Dakar 2014

Joan “Nani” Roma (Spania), aflat la comenzile modelului MINI ALL4 Racing de culoare galbenă, a câştigat Raliul Dakar 2014. Pilotul Monster Energy X-raid Team a terminat cel mai dur rally-raid din lume cu un avans de 5’32” în faţa coechipierului Stéphane Peterhansel (Franţa), aflat la volanul MINI ALL4 Racing de culoare neagră. Nasser Al-Attiyah (Qatar), pilotul MINI ALL4 Racing predominant alb, a încheiat pe locul al treilea. Podiumul a fost dominat de maşinile MINI, care au dovedit – încă o dată – că au fost cele mai rapide şi cele mai fiabile pe toată durata competiţiei.

Nani_Podium_47916

A fost prima victorie obţinută de Nani Roma cu o maşină în Raliul Dakar. Anterior, în 2004, spaniolul îşi trecuse numele pe lista câştigătorilor la categoria moto, pe când celebrul rally-raid era organizat în nordul Africii. “Obiectivul meu a fost să câştig Raliul Dakar nu doar la motociclete, ci şi la categoria auto. Pentru mine este un vis devenit realitate şi vreau să mulţumesc întregii echipe X-raid şi celor de la MINI pentru efortul deosebit pe care l-au depus!”  a declarat Roma.

 

Lider al clasamentului general pe parcursul a nouă zile şi câştigător în două etape, Roma a mai spus: “MINI ALL4 Racing este o maşină deosebită şi s-a dovedit foarte fiabilă şi rapidă pe întregul parcurs al raliului. A fost o plăcere să o pilotez! De asemenea, mulţumirile mele trebuie să i le adresez şi navigatorului Michel Périn, care a fost şi de această dată la înălţime când a fost vorba de orientare pe traseu! Un rezultat mare pentru MINI, acum este vremea să sărbătorim!

stephane_26564

Raliul Dakar 2014 a fost unul dintre cele mai dure din întreaga istorie a competiţiei. Traseul, cu o lungime de 9.374 km, a pornit de la Rosario (Argentina), a traversat peste Munţii Anzi şi Deşertul Atacama, punctul terminus fiind la Valparaíso (Chile), pe coasta Pacificului. Piloţii s-au confruntat cu numeroase schimbări ale condiţiilor meteo şi ale solului. De la macadamul din Anzi până la interminabilul nisip fin din toridul Atacama. MINI a trecut cu bine peste toate aceste provocări şi a triumfat în 11 din cele 13 etape. A fost a treia victorie consecutivă de când MINI şi-a făcut debutul în Raliul Dakar în 2011.

 

Fiabilitatea deosebită a modelului MINI ALL4 Racing, care este bazat pe MINI John Cooper Works Countryman, a fost subliniată şi de faptul că toate cele 11 maşini care au luat startul în competiţie au ajuns la linia de sosire din Valparaíso. Şapte dintre acestea s-au clasat în Top 10, inclusiv cele Monster Energy X-raid Team pilotate de echipajele Orlando Terranova (Argentina) – Paulo Fiúza (Portugalia), care a ocupat locul al cincilea, respectiv de Krzysztof Holowczyc (Polonia) – Konstantin Zhiltsov (Rusia), clasat al şaselea. Acesta este cel de-al treilea titlu consecutiv obținut de MINI la Dakar.

Nasser_16781

MINI la Raliul Dakar 2014.

În total, 11 MINI ALL4 Racing au luat parte la Raliul Dakar 2014. Toate au fost bazate pe MINI John Cooper Works Countryman, modificările fiind realizate de echipa X-raid Team – susţinută de uzină – pentru a îndeplini cerinţele deosebite ale Raliului Dakar, cel mai important concurs din lumea off-roadului. Prin combinaţia de putere, fiabilitate şi eficienţă, MINI ALL4 Racing s-a dovedit competitiv încă de la prima participare la Dakar, în 2011, reuşind imediat să atragă atenţia fanilor.

 

La doar a doua apariţie în Dakar, MINI ALL4 Racing a reuşit să dea lovitura şi să câştige ediţia 2012 a competiţiei. În 2013, marca MINI a demonstrat că succesul din Dakar nu a fost o simplă întâmplare şi şi-a apărat titlul la prima încercare. Anul acesta, când caravana s-a pus în mişcare la Rosario, echipa X-raid şi brandul MINI au vrut să obţină al treilea succes. Misiune îndeplinită!

 

Raliul Dakar 2014, clasamentul general final

1. N. Roma (ESP) / M. Périn (FRA) MINI ALL4 Racing – 50h 44m 58s
2. S. Peterhansel (FRA) / J.-P. Cottret (FRA) MINI ALL4 Racing – 50h 50m 36s
3. N. Al-Attiyah (QAT) / L. Cruz (ESP) MINI ALL4 Racing – 51h 41m 50s
4. G. de Villiers (ZAF) / D. von Zitzewitz (GER) Toyota – 52h 04m 05s
5. O. Terranova (ARG) / P. Fiúza (POR) MINI ALL4 Racing – 52h 12m 42s