Tag Archives: MINI ALL4 Racing

Nasser Al-Attiyah conduce Dakar 2015 inaintea ultimei etape

Orlando Terranova (Argentina) şi Bernardo Graue (Argentina) au sărbătorit încă o victorie de etapă, cea de-a patra a echipajului la ediţia din acest an a competiţiei.

Orlando Terranova

 

Echipajul rus Vladimir Vasilyev – Konstantin Zhiltsov a încheiat pe locul al doilea. Cei doi au completat a cincea dublă reuşită de MINI în Raliul Dakar din acest an şi au urcat încă un loc în clasamentul general, până pe poziţia a cincea. Până acum, modelele MINI ALL4 Racing au triumfat în 11 dintre cele 12 etape desfăşurate. Patru maşini MINI ALL4 Racing se află momentan în Top 5 din clasamentul general.

 

Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi navigatorul său Mathieu Baumel (Franţa) au încheiat ziua pe locul al patrulea şi şi-au mărit avansul în ierarhia generală. Acum, cei doi au un avantaj de 35 de minute şi 39 de secunde faţă de cei mai apropiaţi adversari.

Nasser Al Attiyah

Vineri, traseul Raliului Dakar a dus concurenţii de la Termas de Rio Hondo (Argentina) la Rosario (Argentina). Piloţii au avut de parcurs o probă specială de 298 de kilometri, foarte rapidă, care s-a desfăşurat pe drumuri virajate de macadam, deseori mărginite de tufişuri şi copaci. Piloţii au trebuit să fie foarte atenţi astfel încât să nu fie victimele unor accidente în penultima etapă a Raliului Dakar 2015.

 AUTO - DAKAR 2015 PART 2

Krzysztof Holowczyc (Polonia) şi Xavier Panseri (Franţa) au ocupat locul al optulea în etapa de vineri şi se menţin pe treapta a treia a podiumului provizoriu. Echipajul olandez Erik van Loon – Wouter Rosegaar a continuat să arate un ritm foarte bun. Batavii se află pe locul al patrulea în clasamentul general, o poziţie înaintea tandemului Vasilyev – Zhiltsov, cu o singură etapă rămasă în program.

307 HOLOWCZYC Krzysztof (Pol) PANSERI Xavier (Fra) Mini action during the Dakar 2015 Argentina Bolivia Chile, Stage 12 /  Etape 12, Termas de Rio Hondo to Rosario on January 16th 2015 at Termas de Rio Hondo, Argentina. Photo Frederic Le Floch / DPPI

 

Sâmbătă, Dakarul se va îndrepta spre Buenos Aires (Argentina), unde echipajele vor trece linia de sosire după mai bine de 9.000 de kilometri prin America de Sud. Ultima etapă va fi cea mai scurtă din programul Raliul Dakar. Piloţii vor trebui să se concentreze de-a lungul altor 174 de kilometri, înainte de a ajuns la finalul celei mai dificile provocări din motorsport.

 

Clasament general după etapa 12 (Top 5)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI) 40h18:30
2. De Villiers – Von Zitzewitz (Toyota) 40h54:09
3. Holowczyc – Panseri (MINI) 41h50:21
4. Van Loon – Rosegaar (MINI) 43h20:04
5. Vasilyev – Zhiltsov (MINI) 43h30:49

 

Ce urmează…
Ziua a 14-a (17 ianuarie 2015)
Start/sosire: Rosario – Buenos Aires (etapa 13)
Distanţă totală: 393 km, probă specială: 174 km, traseu de legătură: 219 km

Orlando Terranova este lider după prima zi a Raliului Dakar 2015

Orlando Terranova (Argentina) şi navigatorul său Bernardo Graue (Argentina), aflaţi la comenzile unui MINI ALL4 Racing, au câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2015, care se desfăşoară în America de Sud.

Orlando Terranova

Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi Mathieu Baumel (Franţa), echipajul unui alt MINI ALL4 Racing, au câştigat iniţial etapa, dar ulterior au fost penalizaţi cu două minute şi au coborât până pe locul al şaptelea al clasamentului general.

 

Echipajul MINI format din Joan “Nani” Roma (Spania) şi Michel Périn (Franţa), care a câştigat ediţia de anul trecut a Raliului Dakar, s-a oprit după zece kilometri de la începerea etapei şi a trebuit să fie tractat până la bivuac de un camion de asistenţă.

 

În prima zi, sportivii au avut de parcurs 833 de kilometri de la Buenos Aires (Argentina) la Villa Carlos Paz (Argentina). După festivitatea de deschidere ce a avut loc duminică în capitala Buenos Aires (Argentina), echipajele au concurat în prima probă specială. Startul etapei a fost în delta fluviului Rio de la Plata, chiar la marginea oraşului Buenos Aires. Etapa a fost o combinaţie de secţiuni cu macadam şi viraje strânse, la 90 de grade, în mediul rural argentinian.

Mini Dakar 2015

Potrivit rezultatelor provizorii Mani Gyenes are al 46-lea timp (1h31min25sec) în proba specială de 175 km din Etapa 1 Buenos Aires – Villa Carlos Paz, total km 838.


Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:A fost o probă cu foarte mult praf. Aș fi putut depăși mai mult, însă au fost zeci de km în care nu se vedea nimic. S-a mers foarte tare au fost zone în care am mers pe distanțe lungi cu 150 – 160 de km/h. A fost o specială în care m-am și acomodat cu pneurile Goldentyer, este prima dată când le folosesc în Dakar. Din punct de vedere al traseului se putea merge la maxim cu motorul însă eu trebuie să am grijă să țină până la final.

Mani Gyenes

Astazi, sportivii vor avea de trecut una din cele mai dificile provocări ale întregului Raliu Dakar. Etapa a doua (Villa Carlos Paz – San Juan) va include cea mai lungă probă specială din programul acestei ediţii – un total de 518 kilometri. Etapa se va desfăşura pe drumuri forestiere, urmate de secţiuni de macadam uscat, albii uscate, precum şi zone nisipoase cu dune înalte şi nisip foarte fin spre final.

 

Clasament general după prima etapă (Top 5)

  1. Terranova/Graue (MINI ALL4 Racing) 1h13:12
  2. Gordon/Campbell 1h13:54
  3. De Villiers/Von Zitzewitz 1h14:02
  4. Holowczyc/Panseri (MINI ALL4 Racing) 1h14:06
  5. Spataro/Lozada 1h14:08

 

Ce urmează…

Ziua a doua (5 ianuarie 2015).
Start/sosire: Villa Carlos Paz/San Juan (etapa 2)
Distanţă totală: 625 km. Probă specială: 518 km. Tronson de legătură: 107 km

Peter van Merksteijn Jr. va debuta in Dakar 2015 cu MINI All4 Racing

Juniorul calca pe urmele tatalui sau si dupa participarile in WRC, van Merksteijn Jr. se va alinia pentru prima oara la startul celebrei competitii Dakar. Primul pas in acest sens a si fost facut echipa sa Van Merksteijn Motorsport achizitionand un automobil MINI ALL4 Racing.

Van Merksteijn Jr. MINI

Pilotul olandez a gustat din competitiile de rally raid in 2013 in cadrul unei etape in Qatar. In ultimii doi ani Peter Jr. a putut urmari celebrul raliu Dakar chiar din prima linie, tatal sau participand atat anul trecut cat si in acest an cu un automobil Toyota Hilux, dar nereusind din pacate sa ajunga si la finalul competitiei. Dupa ce a castigat de doua ori Hellendoorn Rally, pilotul olandez a declarat ca “Dakar-ul este urmatoarea provocare pentru cariera mea.

Merksteijn_JR311

Din pacate tatal meu nu a reusit sa termine acest raliu in ambele editii in care a participat, dar acest lucru trebuie sa se schimbe.” declara van Merksteijn Jr. care are ca scop inscrierea unei echipe formata din el si tatal sau. “Acesta este obiectivul nostru si vom vedea daca vom reusi acest lucru. Cel putin eu voi lua startul sigur cu cel mai bun model disponibil la aceasta ora pentru Dakar.

 

Mini 4All Racing a castigat ultimele trei editii si in acest an din 11 modele participante, toate 11 au si terminat. Masina este construita de cei de la X-Raid si dispune de un motor diesel 3.0 litri twin turbo, 300cp si 700Nm, cu o masa proprie de 1900kg si o viteza maxima de 180km/h.

 

Pe parcursul acestui an pilotul olandez va efectua mai multe teste de acomodare si va participa la Raliul Marocului in luna octombrie avandu-l ca navigator pe Eddy Chevaillier.  

Joan “Nani” Roma a castigat Raliul Dakar 2014

Joan “Nani” Roma (Spania), aflat la comenzile modelului MINI ALL4 Racing de culoare galbenă, a câştigat Raliul Dakar 2014. Pilotul Monster Energy X-raid Team a terminat cel mai dur rally-raid din lume cu un avans de 5’32” în faţa coechipierului Stéphane Peterhansel (Franţa), aflat la volanul MINI ALL4 Racing de culoare neagră. Nasser Al-Attiyah (Qatar), pilotul MINI ALL4 Racing predominant alb, a încheiat pe locul al treilea. Podiumul a fost dominat de maşinile MINI, care au dovedit – încă o dată – că au fost cele mai rapide şi cele mai fiabile pe toată durata competiţiei.

Nani_Podium_47916

A fost prima victorie obţinută de Nani Roma cu o maşină în Raliul Dakar. Anterior, în 2004, spaniolul îşi trecuse numele pe lista câştigătorilor la categoria moto, pe când celebrul rally-raid era organizat în nordul Africii. “Obiectivul meu a fost să câştig Raliul Dakar nu doar la motociclete, ci şi la categoria auto. Pentru mine este un vis devenit realitate şi vreau să mulţumesc întregii echipe X-raid şi celor de la MINI pentru efortul deosebit pe care l-au depus!”  a declarat Roma.

 

Lider al clasamentului general pe parcursul a nouă zile şi câştigător în două etape, Roma a mai spus: “MINI ALL4 Racing este o maşină deosebită şi s-a dovedit foarte fiabilă şi rapidă pe întregul parcurs al raliului. A fost o plăcere să o pilotez! De asemenea, mulţumirile mele trebuie să i le adresez şi navigatorului Michel Périn, care a fost şi de această dată la înălţime când a fost vorba de orientare pe traseu! Un rezultat mare pentru MINI, acum este vremea să sărbătorim!

stephane_26564

Raliul Dakar 2014 a fost unul dintre cele mai dure din întreaga istorie a competiţiei. Traseul, cu o lungime de 9.374 km, a pornit de la Rosario (Argentina), a traversat peste Munţii Anzi şi Deşertul Atacama, punctul terminus fiind la Valparaíso (Chile), pe coasta Pacificului. Piloţii s-au confruntat cu numeroase schimbări ale condiţiilor meteo şi ale solului. De la macadamul din Anzi până la interminabilul nisip fin din toridul Atacama. MINI a trecut cu bine peste toate aceste provocări şi a triumfat în 11 din cele 13 etape. A fost a treia victorie consecutivă de când MINI şi-a făcut debutul în Raliul Dakar în 2011.

 

Fiabilitatea deosebită a modelului MINI ALL4 Racing, care este bazat pe MINI John Cooper Works Countryman, a fost subliniată şi de faptul că toate cele 11 maşini care au luat startul în competiţie au ajuns la linia de sosire din Valparaíso. Şapte dintre acestea s-au clasat în Top 10, inclusiv cele Monster Energy X-raid Team pilotate de echipajele Orlando Terranova (Argentina) – Paulo Fiúza (Portugalia), care a ocupat locul al cincilea, respectiv de Krzysztof Holowczyc (Polonia) – Konstantin Zhiltsov (Rusia), clasat al şaselea. Acesta este cel de-al treilea titlu consecutiv obținut de MINI la Dakar.

Nasser_16781

MINI la Raliul Dakar 2014.

În total, 11 MINI ALL4 Racing au luat parte la Raliul Dakar 2014. Toate au fost bazate pe MINI John Cooper Works Countryman, modificările fiind realizate de echipa X-raid Team – susţinută de uzină – pentru a îndeplini cerinţele deosebite ale Raliului Dakar, cel mai important concurs din lumea off-roadului. Prin combinaţia de putere, fiabilitate şi eficienţă, MINI ALL4 Racing s-a dovedit competitiv încă de la prima participare la Dakar, în 2011, reuşind imediat să atragă atenţia fanilor.

 

La doar a doua apariţie în Dakar, MINI ALL4 Racing a reuşit să dea lovitura şi să câştige ediţia 2012 a competiţiei. În 2013, marca MINI a demonstrat că succesul din Dakar nu a fost o simplă întâmplare şi şi-a apărat titlul la prima încercare. Anul acesta, când caravana s-a pus în mişcare la Rosario, echipa X-raid şi brandul MINI au vrut să obţină al treilea succes. Misiune îndeplinită!

 

Raliul Dakar 2014, clasamentul general final

1. N. Roma (ESP) / M. Périn (FRA) MINI ALL4 Racing – 50h 44m 58s
2. S. Peterhansel (FRA) / J.-P. Cottret (FRA) MINI ALL4 Racing – 50h 50m 36s
3. N. Al-Attiyah (QAT) / L. Cruz (ESP) MINI ALL4 Racing – 51h 41m 50s
4. G. de Villiers (ZAF) / D. von Zitzewitz (GER) Toyota – 52h 04m 05s
5. O. Terranova (ARG) / P. Fiúza (POR) MINI ALL4 Racing – 52h 12m 42s

Nasser Al-Attiyah va pilota un MINI ALL4 Racing in Dakar 2014

Cu doar o luna si ceva ramasa pana la startul editiei 2014 a Raliului Dakar (5 ianuarie) cei de la X-raid si-au intarit randurile prin cooptarea lui Nasser Al-Attiyah in cadrul echipei. Castigatorul editiei Dakar din 2011, Al-Attiyah va pilota modelul MINI All4 Racing alaturi de copilotul sau Lucas Cruz. Al-Attiyah nu alearga prima oara pentru cei de la X-raid el fiind prezent in cadrul echipei in perioada 2005-2009.

Dakar2014 Nasser

Sunt incantat ca revin alaturi de cei de la X-Raid dupa atatia ani. Cu victoriile obtinute in 2012 si 2013, X-raid a demonstrat ca modelul MINI All4 Racing este o masina fiabila si competitiva. A fost o decizie usoara si abia astept sa lucrez cu echipa in anii ce vor urma.” declara Al-Attiyah.

 

Mereu am fost cu ochii pe Al-Attiyah si atunci cand proiectul sau a intampinat dificultati am decis sa ii oferim sansa de a pilota un MINI All4 Racing. Dakar-ul devine din ce in ce mai competitiv cu fiecare an, in special pentru buggy-uri care au mai multe avantaje in privinta regulamentului. Sa poti sa te impui cu un model 4×4 ai nevoie de o echipa puternica. Si cu Stéphane (Peterhansel), Nani (Roma), Nasser, Orly, Krzysztof si Vladimir avem un line-up foarte bun.” incheia directorul echipei X-raid, Sven Quandt. 

MINI si BMW vor sa cucereasca Dakar 2012

Echipa X-Raid va alinia la startul editiei Dakar 2012 opt automobile, cinci MINI ALL4 Racing si trei BMW X3 CC. Modelul MINI ALL4 Racing a debutat la editia din acest an a Dakar-ului, doar 90 de zile fiind necesare celor de la X-Raid in asociere cu Magna Steyr si BMW Werk pentru a dezvolta o masina dedicata rally raid-urilor pe baza modelului MINI Countryman.

 

Anul 2012 va fi probabil anul in care probabil echipa X-raid va castiga Dakar-ul, mai ales ca Volkswagen s-a retras dupa editia din 2011 cand a monopolizat podiumul si dupa ce a dominat Dakar-ul trei ani de zile. Principalul candidat la victorie este Stephane Peterhansel alaturi de navigatorul sau Jean-Paul Cottret ce se vor afla la volanul unui automobil MINI ALL4 Racing alaturi de celelalte patru echipaje care vor alcatui echipa MINI-urilor: Krzysztof Holowczyc/Jean-Marc Fortin, Nani Roma/ Michel Perin, Ricardo Leal Dos Santo/ Paulo Fiuza si Leonid Novitski/ Andreas Schulz. In tabara BMW-urilor cele trei echipaje sunt compuse din Alexander Mironenko/ Sergey Lebedev, Boris Garafulic/ Gilles Picard si Stephan Schott/ Holm Schmidt.

 

Startul va avea loc pe data de 1 ianuarie 2012 din statiunea Mar Del Plata din Argentina, iar pe 31 decembrie 2011 publicul va putea admira concurentii in cadrul ceremoniei de prezentare desfasurate pe strazile aceleasi statiuni. 4192 km de proba speciala dintr-un total de aproximativ de 9000 km vor avea de strabatut concurentii in 14 zile, care vor trece prin trei tari, avand destinatia finala orasul Lima din Peru.   

 

Specificatii Tehnice

                       

                             MINI ALL4 Racing                                                            BMW X3 CC

 

Motor: 3.0L Diesel Twinturbo – 315cp , 700Nm, restrictor 38mm

Transmisie: cutie cu 6 trepte SADEV, ambreiaj AP Racing, diferentiale X-trac 

Frane: AP 320mm x 32mm, discuri ventilate fata si discuri ventilate si racite cu apa spate

Sasiu: Heggemann Autosport

Pneuri: BF Goodrich 245/80 R16

 

[nggallery id=246]