Tag Archives: art car

Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2015 – 70’s style – the jetset is back

Automobilele rare care vor fi înscrise în această ediţie a Concorso d’Eleganza Villa d’Este sunt deseori considerate ca fiind “opere de artă pe roţi”. Anul acesta, vizitatorii concursului de frumuseţe pentru automobile şi motociclete de epocă, găzduit de BMW Group Classic şi Grand Hotel Villa d’Este, îşi vor aminti cum, în urmă cu 40 de ani, această descriere a căpătat un nou înţeles. În iunie 1975, un BMW 3.0 CSL pictat de artistul american Alexander Calder a concurat în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Acesta a fost automobilul care a lansat tradiţia Art Car iniţiată de BMW şi care rămâne şi în prezent un reprezentant fascinant al unei ere strălucitoare – una în care arta senzaţională şi stilul de viaţă exclusivist au pătruns şi în lumea auto. La Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2015, strălucirea şi ambianţa glamour a anilor ’70 vor reveni la viaţă. “Seventies style – the jetset is back” este motto-ul week-endului clasic de pe malurile Lacului Como, care va reuni – între 22 şi 24 mai 2015 – proprietari şi pasionaţi ai automobilelor şi motocicletelor clasice într-un decor exclusivist. Concorso di Motociclette se va regăsi în program pentru a cincea oară, alături de alte puncte de atracţie printre care se numără şi o retrospectivă “90 de ani de Rolls-Royce Phantom”.

 Hervé Poulain, Godfather of the Art Car Collection in front of the 17th BMW Art Car with a miniature of the first BMW Art Car by Alexander Calder in his hands (05/2010)

Şi în acest an, piesa de rezistenţă a evenimentului de trei zile, care este găzduit de domeniul Villa Erba din Cernobbio, va fi concursul de frumuseţe, în care automobilele şi motocicletele de epocă – cu o clasă remarcabilă şi cu un trecut fascinant – se vor lupta în diferitele categorii ale competiţiei. Cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a modelului, modele Rolls-Royce Phantom din diferite perioade vor concura într-o categorie specială pentru favorurile juriului şi pentru râvnitele trofee Concorso d’Eleganza Villa d’Este. Pe lângă aprecierea specialiştilor, concurenţii vor lupta şi pentru cea a publicului, voturile spectatorilor fiind cele care determină câştigătorii numeroaselor premii speciale.

 Concorso di Mottociclete

O formulă rafinată de modele îi aşteaptă şi pe fanii motocicletelor clasice. Concorso di Motociclette s-a impus ca unul din punctele de atracţie ale celei de-a doua zile. Ca şi anul trecut, caravana de motociclete rare va face o escală la Parada Automobilelor de Epocă de la Villa d’Este, în drumul lor de la Como spre grădina Villa Erba din Cernobbio. Odată ce motocicletele şi-au încheiat călătoria, privirile vigilente ale juraţilor vor analiza întregul platou de concurs.

 31_Poster_2015_210 x 240 mm.indd

Programul de susţinere pentru vizitatori, concurenţi şi oaspeţii de onoare va reda cu exactitate atmosfera zgomotoasă a anilor ’70. Tradiţionala sărbătoare a frumuseţilor pe două şi pe patru roţi va începe vineri seară, cu un eveniment special în aer liber. Domeniul Villa Erba va fi deschis publicului şi în zilele de sâmbătă şi duminică. Expoziţia specială din acest an din rotonda de la Villa Erba este dedicată Art Cars, care au captat imaginaţia fanilor artei şi motorsportului în anii ’70. Doar în acest deceniu au fost produse patru opere de artă cu motoare puternice, Frank Stella, Roy Lichtenstein şi Andy Warhol urmând traseul deschis de Alexander Calder şi lăsându-şi amprenta artistică pe o maşină de curse BMW. Cel mai recent membru al acestei colecţii este BMW M3 GT2 Art Car creat de Jeff Koons.

 Jeff Koons and the 17th BMW Art Car at Tour Eiffel in Paris, 2010 (05/2010)

Concorso d’Eleganza Villa d’Este este considerat una dintre cele mai exclusiviste scene ale lumii pentru automobile şi motociclete de epocă, care totodată se bucură de o tradiţie foarte bogată. Evenimentul organizat la Cernobbio, oraş aflat în nordul Italiei, a fost organizat pentru prima dată în 1929 ca expoziţie pentru noile creaţii din industria auto, pentru ca din anii ’80 să se specializeze pe istoria automobilului. În 1999, BMW Group a preluat patronajul acestui omagiu adus rarităţilor auto – din 2005, BMW Group Classic şi Grand Hotel Villa d’Este sunt coorganizatori. Pe lângă automobilele clasice cu estetică remarcabilă şi semnificaţie istorică, Concorso d’Eleganza Villa d’Este prezintă studii de design şi prototipuri din diferite perioade pe care vizitatorii să le admire.