Tag Archives: Circuitul Istanbul Park

Marele premiu al Turciei din punct de vedere al pneurilor

În acest weekend, anvelopele Pirelli folosite în Formula 1 ajung acasă. Toate pneurile utilizate în acest sezon sunt produse la fabrica din Izmit, Turcia, una dintre cele mai performante unităţi de acest gen din lume. Operaţiunile de cercetare şi dezvoltare se desfăşoară la centrul din Milano, unde se folosesc, ca puncte de plecare, modele matematice şi diferite analize chimice de laborator. Pneurile prototip sunt produse apoi la Izmit, după care intră în procesul de testare. Abia după ce au trecut de toate testele şi se dă aprobarea finală, anvelopele intră în producţie.

Pentru început, intră pe linia de producţie „patul” anvelopei (partea care intră în contact cu janta). O anvelopă de Formula 1 este compusă din aproximativ 100 de ingrediente chimice diferite, împărţtie în 18 componente majore.

 

Centura anvelopei este produsă pe o linie de producţie separată, unde se defineşte forma pneului şi rigiditatea structurală generală.

 

Pe cea de-a treia linie de producţie se desfăşoară cea mai importantă parte a acestui proces. „Patul” şi centura sunt modelate împreună, pentru a se transforma într-o anvelopă. Tot aici se definitivează şi profilul pneului şi se adaugă codul de bare (paşaportul fiecărei anvelope).

 

Urmează etapa de vulcanizare, în care se „coace” anvelopa. Acest procedeu determină caracteristicile definitive ale compoziţiei şi structurii.

Ultimul pas este cel al controlului calităţii. Anvelopa este măsurată şi scanată, printr-un procedeu similar cu cel al razelor X, pentru a se verifica integritatea şi uniformitatea structurii. În total, anul acesta se vor produce aproximativ 50.000 de pneuri de Formula 1 în fabrica de la Izmit, amplasată la mai puţin de o oră de mers cu maşina de circuitul Istanbul Park.

 

CIRCUITUL

 

Circuitul Istanbul Park, lung de 5,338 kilometri, este, în mod normal, caracterizat de temperaturi mari ale asfaltului. Însă prognozele meteo din acest an indică ploi până sâmbătă inclusiv, ceea ce înseamnă ca temperaturile se vor păstra destul de scăzute şi duminică. În aceste condiţii, sunt şanse mari ca pneurile intermediare şi de ploaie furnizate de Pirelli să fie folosite aici pentru prima dată. Istanbul Park este unul dintre cele mai solicitante circuite pentru pneuri din calendarul Formulei 1.

 

Sunt unele zone cu frânări violente, cum este primul viraj, unde pilotul schimbă din treapta a saptea a cutiei de viteze pana in treapta a treia. Acest lucru poate duce la blocarea pneului stânga faţă, o problemă care poate fi redusă sau chiar eliminată dacă aderenţa este mai bună, ceea ce se întamplă cand se folosesc pneurile de compoziţie soft.

 

Urmează apoi cea mai tehnică secţiune a circuitului, virajele trei până la şase, unde pilotul trebuie să menţină o viteză cât mai mare păstrând trasa ideală în toate virajele, ceea ce nu este tocmai uşor.

 

La jumătatea turului se află legendarul viraj Opt, care are reputaţia de a fi cel mai tehnic din Campionatul Mondial de Formula 1, cu trei apexuri şi o viteză de intrare ce ajunge la aproximativ 260 km/h. În acest viraj, care se abordează cu viteză foarte mare, monopostul şi pneurile trebuie să suporte forţe de până la 4,6 G şi o încărcătură verticală de aproximativ 950 kilograme. Cu cât este mai mare aderenţa pneurilor de compoziţie moale, cu atât direcţia este mai precisă şi pilotul poate aborda cu mai multă siguranţă acest viraj la viteze mari.

 

Dupa o scurtă linie dreaptă, se reduce viteza până la 150 km/h, pentru o şicană strânsă (virajele 9 si 10), urmată de o alta linie dreaptă, unde se va folosi toată puterea motorului. Pe această secţiune, tracţiunea maşinii joaca un rol foarte important.

Virajul 11 se abordează la viteza maximă, aproximativ 300 km/h, şi, împreună cu forţa de apăsare, solicită pneurile foarte mult.

Ultimul viraj trebuie abordat precis, iar accelerarea trebuie să fie progresivă, pentru a evita rotirea roţilor la intrarea pe linia dreaptă de start – sosire.

 

Paul Hembery directorul Pirelli Motorsport:În acest moment se pare că va ploua, ceea ce nu este carcteristic pentru vremea din Turcia în această perioadă a anului. Totuşi, când am venit aici la teste cu Pedro de la Rosa şi monopostul Toyota TF109, în luna aprilie a anului trecut, am găsit exact aceleaşi condiţii, aproximativ 15 grade Celsius şi ploaie, deci ştim cum să reacţionăm. În timpul acelor teste am constatat că pneurile intermediare s-au comportat excelent şi cred că, dacă vremea va ramâne aşa, sunt şanse mari ca piloţii să folosească aceste anvelope în acest sfârşit de săptămână. Sper să nu plouă vineri, pentru ca am adus o evoluţie a pneurilor de compoziţie dură şi am vrea ca echipele să le testeze şi să putem, astfel, să adunăm cât mai multe informaţii utile. Oricum, indiferent de ceea ce se va întâmpla din punct de vedere meteorologic, sunt sigur că vom avea parte de un weekend fascinant.

Pneuri intermediare

 

Acest tip de pneuri are un profil adânc de trei milimetri, pentru a dispersa eficient apa (până la 20 litri de apă pe secundă la viteza de 300 km/h), însă acest lucru reduce suprafaţa de contact cu asfaltul, ceea ce înseamnă o aderenţă mai scazută. În cazul unor ploi mai puternice, pilotul va trebui să schimbe pe anvelope de ploaie. Aceste anvelope sunt marcate pe flanc cu un logo Pirelli de culoare albastră.

 

Pneuri de ploaie

 

Acest tip de pneuri are un profil adânc de cinci milimetri, similar cu cel al unei anvelope pentru o maşină de serie, şi este conceput să disperseze peste 60 litri de apă pe secundă la viteza de 300 km/h. În comparaţie, o anvelopă pentru o maşină de serie poate dispersa aproximativ 10 litri de apă pe secundă la o viteza mult mai mică. Logo-ul Pirelli marcat pe flancul acestor anvelope este portocaliu.