Tag Archives: etapa a doua

Promo Rally Brasov, etapa a doua


Proiectul Promo Rally, intrecerea brasoveana destinata pilotilor amatori, ajunge la etapa a doua, programata sa se desfasoare in aceeasi locatie, de pe fostul Stadion Municipal din Brasov, in data de 13 decembrie. In urma succesului intrecerii pilot, la care au participat 36 de concurenti si care a starnit un interes remarcabil, organizatorii seriei cauta sa mareasca numarul de etape al mini-campionatului la cinci, dar si sa extinda posibilitatile formatului pentru a primi mai multi piloti la start si a oferi mai multe ture pe circuit pentru fiecare concurent.

Afis Promo Rally 2

Dupa ce prima intrecere din seria Promo Rally, lansata la sfarsitul lunii noiembrie, a intrecut asteptarile organizatorilor brasoveni, care au primit inscrieri din toata tara, precum si multe solicitari de suplimentare a locurilor disponibile, acestia au adus mici modificari etapei secunde, programata in 13 decembrie. In primul rand, pentru a putea primi la start un numar mai mare de concurenti, traseul a fost usor modificat, urmarindu-se o desfasurare mai compacta, care sa permita suprapunerea evolutiei a doi concurenti. In acelasi timp, pentru a nu crea un avantaj concurentilor locali si a evita creerea de neplaceri pentru locuitorii din zona, schita noului traseu nu va mai fi publicata, urmand sa fie primita de fiecare concurent la verificarile administrative, in dimineata cursei.

 

Noul format va oferi si o mansa in plus, de antrenament cronometrat, chiar daca numarul maxim de inscrisi a fost marit la 45, concurentii avand posibilitatea de a se obisnui cu traseul la viteza de concurs, inaintea celor doua manse de clasament. O alta noutate este introducerea unei scurte etape de legatura, cu viteza impusa, pentru masinile inmatriculate, un plus in complexitate, care apropie competitia mai mult de o proba speciala de raliu.

 

In privinta inscrierilor, pentru a putea beneficia de o planificare precisa, data limita este joia din saptamana cursei, 10 decembrie, iar plata taxei de inscriere poate fi facuta pana vineri, o zi mai tarziu.

 

Promo Rally este sustinut de ProX, partenerul oficial Auto Blic in sezonul 2016, de partenerul tehnic Cyclon Motorsport si organizat cu sprijinul Clubului Sportiv Scolar Brasovia, al Gruparii de Jandarmi Mobila Brasov, al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, al firmei de ambulanta privata Apel One Med Brasov, al Serviciului Rutier al Politiei Brasov si al Politiei Locale Brasov. Competitia se desfasoara sub egida Asociatiei Judetene de Automobilism Sportiv Brasov si sub tutela Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Regulament Promo Rally 2

Program Promo Rally 2

Declaratie_utilizare_auto

formular_inscriere (1)

Spectacol pe circuitul de la Prundu in Campionatul National de Motocross


Etapa a doua din Campionatul National de Motocross a fost un succes total. Pilotii de la clasele MX65, MX50, Amatori, Veterani, MX85, MX Fete, MX2 Juniori, MX2 si MX1 s-au luptat pentru un loc pe podium in fata a peste 1.500 de spectatori.

Etapa a doua a Campionatului National de Motocross, programata in acest weekend pe circuitul de la Prundu, s-a desfasurat in conditii excelente. Organizata de cluburile Top Cross TC si Dual Racing Team, etapa s-a remarcat prin curse spectaculoase la toate clasele. „Am avut parte de un weekend extrem de spectaculos si din fericire, duminica in ziua cursei, vremea a fost destul de buna. In aceste conditii au fost curse interesante la toate clasele si cred ca toti pilotii au fost multumiti de conditiile de la Prundu”, a spus Ciprian Popescu, reprezentatul clubului Dual Racing, castigatorul cursei de la clasa Veterani.

Inaugurat in septembrie 2010, circuitul de la Prundu (Giurgiu) a fost omologat imediat de FRM, iar in 2011 gazduieste deja o etapa din Campionatul National de Motocross. Organizata de cluburile Dual Racing Team si Top Cross TCS, etapa de la Prundu este programata in acest sfarsit de saptamana. „Prima cursa desfasurata aici a fost un real succes. Acum urmeaza primul test important: o etapa de Campionat National. Sunt sigur insa ca la cum arata acest circuit si la ce posibilitati de dezvoltare sunt in zona putem organiza aici si etape internationale”, a spus Ciprian Popescu, reprezentatul clubului Dual Racing, unul dintre organizatori.

La startul etapei de la Prundu s-au prezentat cei mai buni piloti din competitia interna. Sambata, 26 martie, au fost programate calificarile, iar duminica, 27 martie, incepand cu ora 11:00 cursele de la clasele  MX65, MX 50, MX Fete, Amatori, Veterani, MX 85, MX 2 Juniori, MX2 si MX1. „Traseul a rezistat excelent la cele doua manse si nu am avut nicio problema pe parcursul celor doua zile. Sunt foarte bucuros ca intr-un timp atat de scurt, de la inaugurarea oficiala din septembrie 2010, am reusit sa organizam o etapa de Campionat National de acest nivel. Acum ne gandim si la o etapa internationala dar pentru acest lucru trebuie sa muncim si mai mult. Important este insa faptul ca avem sustinerea Primariei Prundu pentru acest proiect si sunt sigur ca vom reusi sa crestem in fiecare an nivelul etapei de aici”, a spus Adrian Raduta, reprezentatul clubului Top Cross TCS, castigatorul clasei MX1.

Castigatorii etapei de la Prundu sunt: Horia Strejut (MX50), Alexandru Gradinaru (MX65), Rienk Jan Tuinstra (Amatori), Ciprian Popescu (Veterani), Robert Tompa (MX85), Virgil Corbea (MX2 Juniori), George Cabal (MX2) si Adrian Raduta (MX1).

Multumiri speciale lui  Catalin Stoia – Simcat.ro pentru ampla galerie foto pe care o puteti vizualiza mai jos.

[nggallery id=140]

 

Etapa a doua a Campionatului National de Motocross are loc in acest weekend la Prundu


Etapa a doua din Campionatul National de Motocross, programata in acest weekend, se va desfasura pe circuitul de la Prundu. La mai putin de un an de la inaugurarea oficiala a circuitului, aici vor lua startul cei mai buni piloti din intrecerea interna.

 

Inaugurat in septembrie 2010, circuitul de la Prundu (Giurgiu) a fost omologat imediat de FRM, iar in 2011 gazduieste deja o etapa din Campionatul National de Motocross. Organizata de cluburile Dual Racing Team si Top Cross TCS, etapa de la Prundu este programata in acest sfarsit de saptamana. „Prima cursa desfasurata aici a fost un real succes. Acum urmeaza primul test important: o etapa de Campionat National. Sunt sigur insa ca la cum arata acest circuit si la ce posibilitati de dezvoltare sunt in zona putem organiza aici si etape internationale”, a spus Ciprian Popescu, reprezentatul clubului Dual Racing, unul dintre organizatori.

Programata sambata si duminica, 26 – 27 martie, etapa de la Prundu ii va aduna la start pe cei mai buni piloti din competitia interna. Sambata, incepand cu ora 10:00, sunt programate antrenamentele libere, iar duminica, incepand cu ora 09:30, sunt programate cursele la clasele MX50, MX 65, MX Fete, Amatori, Veterani, MX 85, MX 2 si MX1. „Am adus multe modificari traseului fata de cursa din septembrie. Sunt sigur ca toti piloti vor aprecia acest traseu si ma astept sa vedem curse spectaculoase la fiecare clasa”, a spus si Adrian Raduta, reprezentatul Top Cross TCS.

Intrarea pentru spectatori, in cele doua zile de competitie, este libera.

Catalin Stoia va fi si el prezent la eveniment, astfel ca in cursul saptamanii viitoare veti putea regasi pe Motorsportnews.ro o galerie foto de la etapa a doua a Campionatului National de Motocross.

Credit foto: Catalin Stoia