Tag Archives: mani Gyenes

Mani Gyenes a fost trădat de cutia de viteze

În cea de a patra etapă a Raliului Tunisiei, Nekrif – Ksar Ghilane, cutia de viteze a motocicletei pilotata de Mani Gyenes a cedat. Sătmăreanul a reuşit să ajungă la finiş, însă a pierdut victoria de la clasa Producţie. Marcel Butuza a terminat ziua pe locul 3 la clasa Producţie, iar Alex Gârbacea a fost al şaselea.

După furtuna din ziua precedentă, care a continuat până astăzi la răsăritul soarelui, Raliul Tunisiei a reuşit să îşi urmeze programul iniţial. Etapa a4-a a avut incluese treceri prin dune, ued-uri şi porţiuni extrem de rapide, însă pentru Mani Gyenes a fost cea mai difícilă de până acum. Sătmăreanul a ajuns cu greu la finişul probei speciale pentru că la kilometrul 200 cutia de viteze a motocicletei sale a cedat, fiind nevoit să ruleze doar în treapta a doua. Din păcate, acest incident l-a scos pe Mani din lupta pentru victoria de la clasa Producţie. Înainte de etapa a patra Mani se afla în poziţia de lider şi  era privit ca principal favorit după ce în octombrie 2009 a câştigat Raliul Marocului.

Chiar dacă în cele din urmă a înregistrat al 8-lea timp al zilei la această clasă şi în prezent se află pe locul 3, Mani este nevoit să schimbe întregul bloc motor şi astfel va primii o penalizare – cel mai probabil de 15 minute – şi va trece la clasa SuperProducţie.

Mani Gyenes: “Pentru mine raliul s-a terminat chiar dacă se schimbă motorul şi voi continua şi în următoarele două zile. Îmi doream să câştig pentru că am avut un ritm bun în toate etapele anterioare şi este prima dată când concurez în Raliul Tunisiei. Acum, aştept decizia reprezentanţilor FIM legată de minutele de penalizare pe care le voi primii pentru schimbarea clasei şi sper ca în etapele următoare să nu mai am probleme”.

 

Marcel Butuza: “Aş fi vrut să avem mai multe dune astăzi pentru că pe ansamblu proba a fost una rapidă, chiar dacă în cei 280 de km am întâlnit şi ueduri şi am rulat într-un erg. Îmi pare foarte rău pentru Mani pentru că merita să câştige acest raliu”.

Alex Gârbacea: “Am fost mai rapid astăzi şi mi-a plăcut proba doar că în zona de final am avut o mică problemă cu navigaţia”.

Raliul Tunisiei se apropie de final mai sunt două etape, iar mâine este prevăzută o probă specială de 180 km, fiind programată bucla Ksar Ghilane.

Clasament general etapa 4 – provizoriu

1. Marc Coma           KTM 690 Rally

2. Chalecoo Lopez    Aprilia 450

3. Jakub Przygonski   Yamaha 450

…………………………………

9. Marcel Butuza       KTM 690 Rally

…………………………………….

12. Alex Gârbacea    KTM 690 Rally

…………………………………….

15. Mani Gyenes       KTM 690 Rally

Clasament general după 4- etape

1. Chalecoo Lopez       Aprilia 450

2. Jakub Przygonski      KTM 690 Rally

3. Marc Coma              KTM 690 Rally

……………………………………….

9. Mani Gyenes            KTM 690 Rally

10. Marcel Butuza        KTM 690 Rally

……………………………………………………

13. Alex Gârbacea       KTM 690 Rally

credit foto: Vectra Racing

Renatta Stepanov

Media Relations Vectra Racing

Debut cu dreptul pentru Vectra Racing în Raliul Tunisiei

Campionatul Mondial de Rally-Raid – Raliul Tunisiei 1-7 Mai

Total km 1848

Etapa 1 : Tunis-Douz

586 km din care 180 km de probă specială

Cu un debut extrem de matinal, mai precis ora 5 am, prima etapă din Raliul Tunisiei a însemnat pentru Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea adaptarea cu succes la rulatul pe nisip. Mani a terminat ziua pe locul 1 la clasa Producţie şi pe 7 la general, în timp ce Marcel a ocupat locul 9 la clasa SuperProducţie şi 15 la general, iar Alex s-a clasat pe 8 la Producţie.

Spre deosebire de ceilalţi piloţi favoriţi la top 15, care au mai concurat în rally-raid atât în ianuarie la Dakar cât şi în urmă cu o lună la etapa din Emiratele Arabe Unite, piloţii Vectra Racing ruleaza în deşert după o absenţă de aproximativ şapte luni. În această situaţie se află Mani şi Marcel, însă Alex a revenit pe nisip după o absenţă de aproximativ doi ani. Pentru concurenţii de la categoria moto, cea mai lungă etapă din această ediţie a raliului a debutat la 5 dimineaţă, când s-au trezit pentru a se echipa având în vedere că prima motocicletă a pornit la ora 05:30 am. De la hotelul de pe malul Mediteranei până la startul în proba sepecială s-a mers în circulaţie deschisă pentru 241 de km. Au urmat apoi cei 180 de km de probă specială caracterizaţi prin numeroasele schimbări de direcţie, prezenţa vegetaţiei şi de posibilitatea de a rula la viteze de aproximativ 100 de km/h. După parcurgerea probei s-a mai mers pe o distanţă de 165 km pentru a ajunge la Douz, oraşul în care vor înopta tuaregii moderni.

Pe 3 mai se va concura în cea de a doua etapă a raliului. Sunt programaţi 294 de km din care 289 km sunt cei luaţi în calcul pentru proba specială.

Munţii întâlniţi în prima etapă dispar, iar nisipul îşi intră în drepturi. Dune mici, trase extrem de nisipoase în care este uşor să te înisipezi, dar şi un final specific mai degrabă unei probe de WRC, acestea sunt ingredientele etapei Douz-Nekrif.

Clasament General etapa 1 Tunis – Douz

1. Chaleco Lopez Aprilia 450

2. Jakub Przygonski KTM 690 Rally

3. Marc Coma KTM 690 Rally

……………………………………….

7. Mani Gyenes KTM 690 Rally

………………………………………

15. Marcel Butza KTM 690 Rally

……………………………………….

18. Alex Gârbacea KTM 690 Rally

Vectra Racing participă la Raliul Tunisiei

Vineri 30 aprilie, trei din piloţii Vectra Racing: Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea pornesc către Tunisia unde în perioada 1-7 mai vor concura în cea de a doua etapă a Campionatului Mondial de Rally-Raid.

Considerată a fi una din cele mai puternice echipe private din rally-raidul mondial ,Vectra Racing revine după o absenţă de aproximativ şase luni.

Din păcate, în 2010 nici un membru al echipei nu a putut participa la Dakar şi din acest motiv ultimul raliu internaţional la care echipa a fost prezentă a fost Raliul Marocului (octombrie 2009). În acel raliu, Mani Gyenes a reuşit o performanţă unică în sportul cu motor din România întorcându-se acasă cu victoria la clasa Producţie. În Tunisia, pilotul sătmărean porneşte cu şanse la podiumul categoriei şi atât el cât şi coechipierii săi sunt priviţi ca favoriţi la top 15-le clasamentului general.

Cei trei rideri Vectra Racing vor avea de parcurs în Raliul Tunisiei 1.848 de km, din care 1.331 de km sunt reprezentaţi de probele speciale şi vor avea de luptat cu dunele din sudul Tunisiei. Această zonă va fi extrem de dificilă în acest an, pentru că furtunile de nisip din ultima perioadă au transformat porţiunea în care se concurează în adevărate tranşee printre dune.

Raliul începe pentru Marcel Butuza, Mani Gyenes şi Alex Gârbacea în Tunis, pe 1 mai când au loc verificările tehnice şi administrative, ce vor fi urmate de o specială demonstrativă (are doar 6 km).

În acest an, Vectra Racing va oferi în timpul Raliului Tunisiei suport tehnic pentru un echipaj din România care concurează la categoria auto. Este vorba despre echipajul Eugen Banciu – Gunter Graef.

Pentru a vedea ce îi aşteaptă pe românii care vor concura în cea de a doua etapă a Campionatului Mondial de Rally-Raid accesaţi http://www.rallyraid.tv/

De-a lungul raliului, accesând www.vectraracing.com (începând cu 1 mai) găsiţi informaţii despre aventura africană a piloţilor care fac istroie la fiecare participare în Campionatul Mondial de Rally-Raid.

Renatta Stepanov

Media Relations Vectra Racing

Mani Gyenes a câştigat prima etapă din actualul sezon al Campionatului Naţional de Endurocros

În ciuda zăpezii şi a temperaturilor scăzute, sâmbătă 13 martie s-a desfăşurat la Zărneşti, în zona circuitului de motocros, prima etapă din Campionatul Naţional de Endurocros. Pilotul Vectra Racing, Mani Gyenes care are deja trei titluri naţionale la endurocros s-a impus fără probleme devansându-i pe George Cabăl şi Ionuţ Cojanu, piloţi din Campionatul Naţional de Motocros.

Chiar dacă vremea nu a fost proprice pentru endurocros, având în vedere că temperatura maximă a ajuns doar la 1 grad Celsius, peste 30 de sportivi s-au prezentat la Zărneşti pentru a concura în prima etapă din acest sezon. Pe un traseu în care s-a mers atât pe noroi cât şi pe zăpadă, Mani Gyenes a reuşit să se impună în faţa a doi din colegii de la Clubul Sportiv Vectra Zărneşti. Rezultatul din această cursă îi permite pilotului sătmărean să pornească cu un avantaj în sezonul 2010, când doreşte să obţină cel de al patrulea titlu naţional din carieră, în ciuda faptului că va fi nevoit să absenteze de la câteva etape pentru a concura în Campionatul Mondial de Rally Raid.

Mani Gyenes alături de colegii de la Vectra Racing Team Marcel Butuza, Alex Gârbacea şi  Romeo Duicu speră să poată participa la trei din cele şase etape ale sezonului 2010 din Campionatul Mondial de Rally-Raid. Prima din etapele înscrise în calendarul echipei pentru acest an este Raliul Tunisiei programat în perioada 1-7 mai.

Pe lângă raliurile din Africa, care vor fi practic o pregătire pentru Dakar 2011, o parte din membrii echipei vor concura în acest an şi la competiţii precum Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume, şi Romanian Extreme Adventure, cea mai lungă săptămână de off-road extrem din Europa .

Renatta Stepanov

Media Relations Vectra Racing Team

www.manigyenes.com

credit foto: Cătălin Stoia/Simcat