Tag Archives: MX2

George Căbăl a luat Bac-ul mai devreme pentru a putea alerga la motocross

Campion naţional şi est-european en-titre la clasa MX2, George Căbăl (Vectra Zărneşti) este pilotul care trebuie urmărit în această sâmbătă, pe circuitul de la Breghina-Zărneşti, în etapa trei a Dementor KTM Motocross Cup. Proaspătul bacalaureat al liceului Johannes Honterus, unul dintre cele mai vechi licee din ţară este considerat de către specialişti „produsul de vârf” al şcolii de motocross care gravitează în jurul circuitul de la Breghina-Zărneşti, la rândul său cel mai vechi circuit din acest gen din România. 

 

Mă simt perfect!”, spune George Căbăl: „Ca sportiv, am susţinut examenul de bacalaureat în doar două săptămâni, am rămas uimit de exigenţa comisiei, însă totul s-a încheiat cu bine, iar acum mă pot concentra pe antrenamente”, răsuflă George uşurat. Cu un stil de pilotaj foarte tehnic si spectaculos, cu sărituri abordate „în plin gaz”, tânărul braşovean îşi doreşte să fie cel mai rapid pilot pe circuitul de la Zărneşti, profitând de nenumăratele ore de antrenament petrecute în acest loc de referinţă pentru motocrosul românesc.

 

Încet-încet, încep şi la noi să intre bani şi premii în motocros. Este foarte greu ca sportiv doar să investeşti în acest sport. Trebuie să creştem ca număr de sportivi, pentru public e mult mai spectaculos să urmărească zece piloţi din care fiecare poate ajunge pe podium”, punctează George. În acest moment, după două etape desfăşurate în campionatul est-european, George este lider în clasamentul general provizoriu şi studiază oportunitatea participării la o etapă de campionat european de motocross. „Ţinta mea este să mă clasez în prima jumătate la o etapă de european, să mă antrenez cât mai mult în acest sezon, pentru a putea participa anul viitor cu rezultate bune la toate etapele europeanului de motocross”, a declarat George în timpul ultimelor pregătiri pentru etapa de sâmbătă 30 iunie, pe circuitul de la Breghina Zarnesti, incepand cu ora 10:00.

George Căbăl, eroul cursei de la Moreni

Deşi perioada în care nu are voie să practice motocrosul – impusă de la accidentarea de la ficat din Grecia –  nu a expirat încă, George Căbăl (Vectra Racing) a câştigat clasa MX2 a etapei cu numărul şase din Campionatul Naţional de Motocros, desfăşurată duminica, 20 iunie la Moreni.

Furtuna abătută deasupra circuitul în noaptea dinaintea cursei era să cauzeze anularea cursei, dar sportivii nu au vrut să renunţe, poate şi datorită  unui public extrem de numeros şi de inimos, astfel încât s-a alergat  pe un circuit cu porţiuni în care noroiul atingea şi de jumătate de metru! După o clasare pe locul trei în prima manşă, George a profitat de soarele care a mai uscat circuitul, reuşind hole-shotul (a ajuns primul în primul viraj) şi a câştigat manşa doi, reuşind să-l ţină în urmă câteva tururi, chiar şi pe campionul de la MX1, Adrian Răduţă. Pilotul Top Cross TCS a câştigat la clasa MX1, după o spectaculoasă cursă de urmărire în prima manşă, cauzată de un start ratat, în urma căruia a rămas ultimul.

Pe locurile doi şi trei la clasa MX1 s-au clasat Ionuţ Cojanu (Vectra Racing), respectiv Cristian Pătrăşcoiu (Moto Sport Maraton Tg. Jiu). La clasa MX2, campionul en-titre, Istvan Balasz a reuşit o evoluţie constantă, terminând ambele manşe pe locul doi, dar a trebuit să se mulţumească cu treapta a treia a podiumului, datorită victoriei lui Julian Răduţă în prima manşă, pilotul Top Cross TCS fiind un împătimit al curselor pe noroi. Echipa Top Cross TCS s-a întors acasă cu încă două medalii, aduse de Alin Grădinariu, câştigătorul clasei 65 şi Ionuţ Corbea, cel mai bun pilot de clasa 85.

Marc Sandu