Tag Archives: rauno aaltonen

50 de ani de la marea victorie: Rauno Aaltonen participă la Monte Carlo Rally Historique 2017


Finlandezul, supranumit “Rally Professor”, este principala atracţie a listei de start pentru cea de-a 20-a ediţie a competiţiei. El va concura prin Alpii Maritimi ai Franţei pe traseul spectaculoasei victorii obţinută în 1967.

Era una din cele mai mici maşini care a câştigat vreodată Raliul Monte Carlo, dar bucuria era imensă. Pilotul finlandez Rauno Aaltonen şi copilotul Liddon Front, la comenzile unui Mini Cooper S, treceau linia de sosire de a celei de-a 36-a ediţii a raliului Monte Carlo în data de 20 ianuarie a anului 1967. Era deja al treilea triumf pe care Mini îl reuşea în Monaco, după succesele din 1964 şi 1965. Totuşi victoria a avut o însemnătate specială. Cu un an înainte, pilotul micuţei maşini din Marea Britanie a crezut că şi-a asigurat victoria pentru al treilea an la rând, doar că Mini a fost descalificată de către comisarii de cursă pe baza unei decizii care piloţilor şi fanilor le este greu să o înţeleagă şi în prezent. Ca urmare a acestui lucru, empatia dovedită de spectatori la adresa lui David în lumea puternicilor Goliath a crescut şi mai mult. Şi, datorită calităţilor de pilot dovedite de Aaltonen, clasicul Mini a oferit riposta cea mai potrivită.

Până în prezent, cele trei victorii reuşite în clasamentul general al Raliului Monte Carlo au definit caracterul sportiv de care se bucură marca. Aceste succese au fost evidenţiate la aniversarea producţiei ce a avut loc la uzina MINI din Oxford şi la lansarea noului MINI John Cooper Works Countryman. Şi chiar dacă MINI John Cooper Works Rally ce a fost dezvoltat pentru Raliul Dakar – testul suprem de anduranţă în lumea modernă – continuă să reflecte gloria triplului câştigător din Principat.

 

Rauno Aaltonen a decis să sărbătorească aniversarea de 50 de ani a victoriei sale într-un mod care îi este drag. El va reveni în cockpitul clasicului Mini, acceptând provocările condusului spre Monaco pe o distanţă de aproape 1.250 de kilometri şi ducând micul automobil britanic pe serpentinele din Alpii Maritimi ai Franţei. Astfel, la doar câteva săptămâni după ce şi-a serbat a 79-a zi de naştere, Aaltonen va concura în Monte Carlo Rally Historique 2017. Şi se amuză la gândul ce frumos ar fi dacă ar câştiga competiţia din nou, la 50 de ani de la marele său succes, şi să urce pe podiumul din Port Hercule în Monaco.

Clasicul Mini este pregătit, echipa este gata pentru competiţie

Ambiţiile sportive ale lui Aaltonen au captat şi imaginaţia BMW Group Classic. Pentru participarea la cea de-a 20-a ediţie a tradiţionalei competiţii, el va fi susţinut de o echipă specială MINI CLASSIC Rallye, care va retrăi zilele de glorie de la Monte Carlo din anii ’50, ’60 şi ’70. Echipa a pregătit maşina ideală pentru pilotul finlandez – un Mini Cooper S care a concurat deja în Raliul Monte Carlo din 1965 şi care a fost complet reconstruit de compania suedeză Söderqvist Engineering. Aceasta l-a readus la standardul pentru competiţie. Directorul executiv al companiei, Hans-Åke Söderqvist, şi fiul său fac parte din echipa de service, alături de pilotul suedez Stig Blomqvist, campion mondial de raliuri în 1984, şi Phil Anning de la companie britanică Swiftune Engineering, care timp de peste 50 de ani a fost implicată în dezvoltarea şi producţia motoarelor de curse pentru modelul clasic Mini. Zece seturi de anvelope cu cuie se vor afla în caravană. Acestea au fost produse în Finlanda special pentru jantele de 10 ţoli ale clasicului Mini şi au fost finisate manual cu multă migală.

 

Asemenea echipei şi clasicului Mini, Aaltonen a făcut şi el pregătiri meticuloase. În decembrie, pilotul finlandez a parcurs întregul traseu cu un MINI Cooper S Clubman de cea mai nouă generaţie pentru a pregăti un road book complet. Amintirile evoluţiei câştigătoare din 1967 au ieşit la iveală cu fiecare viraj şi fiecare urcare. Dar un veteran experimentat nu se bazează doar pe amintiri. Abordarea sa meticuloase i-au adus supranumele de “Rally Professor” de acum câteva decenii, astfel că a înregistrat toate detaliile importante despre traseu. Alături de el, Aaltonen va avea un navigator experimentat. Suedezul Hans Sylvan (72 de ani) a preluat rolul copilotului care urmăreşte navigaţia şi cronometrajul. Sylvan a concurat şi el de mai multe ori la Monte Carlo şi de-a lungul anilor s-a bucurat de o carieră de succes alături de Stig Blomqvist.

 

De la Bad Homburg la Monaco – iar aceasta este doar încălzirea

Timp de mai multe decenii, Raliul Monte Carlo a fost considerat ca fiind cea mai spectaculoasă şi dură competiţie de acest gen. Există nenumărate poveşti legendare despre etapele-maraton dinainte cursei, drumurile îngheţate peste trecătorile montane, furtunile de zăpadă apărute din senin şi “Noaptea Cuţitelor Lungi” din celebra trecătoare Col de Turini. În 1998, organizatorii de la Automobile Club de Monaco au creat o ediţie nouă pentru automobile de epocă pentru a sărbători statutul legendar al evenimentului. De fiecare dată, raliul este organizat la două săptămâni după competiţia modernă şi imită formatul original al raliului. Anul acesta, şapte oraşe europene reprezintă punctele de pornire. Vineri, 27 ianuarie 2017, Aaltonen şi Sylvan vor porni din Bad Homburg spre Monaco. De acolo, ei vor parcurge prima etapă spre Valence. Apoi, cursa va continua cu returul la Monte Carlo, pentru ca întrecerea să se încheie la 31 ianuarie, cu proba de pilotaj pe noapte.

La startul competiţiei pot lua parte doar automobilele care erau omologate să participe la Raliul Monte Carlo între anii 1955 şi 1980. Nu există nici un fel de restricţii în ceea ce priveşte piloţii. Cu toate acestea, experienţa relevantă a raliului nu este un dezavantaj. Cu toate acestea, nimeni din actualul platou de concurs nu se poate bucura de cunoştinţe atât de vaste privind Raliul Monte Carlo precum Rauno Aaltonen.

 

Început cu pasiune, după care a urmat victoria la clasă

La finalul anului 1961, finlandezul tocmai devenise campion naţional de raliuri în ţara sa natală şi era în căutarea unei maşini cu care să abordeze provocarea “Monte”. Norocul i-a surâs din partea echipei oficiale a British Motor Corporation. Aaltonen a debutat alături de Mini Cooper, un model care se dovedea deosebit de competitiv. Cu toate acestea, legătura promiţătoare aproape că s-a încheiat cu o tragedie. Cu trei kilometri înainte de linia de sosire, maşina era pe locul al doilea, dar a ieşit de pe drum, s-a răsturnat şi a fost cuprinsă de flăcări. Aaltonen şi navigatorul Geoff Mabbs au putut ieşi din maşină în ultima clipă. După această deschidere dramatică, Aaltonen a revenit la start în 1963, la comenzile unui Mini Cooper. De această dată a încheia Raliul Monte Carlo cu o victorie la clasă şi cu locul al treilea în clasamentul general.

 

Anul următor, pilotul irlandez Paddy Hopkirk a dus clasicul Mini spre prima sa victorie în clasamentul general. Aaltonen a obţinut locul al şaptelea. A fost era celor “Trei Muschetari” a început la Monte Carlo în 1964 – alături de Aaltonen şi Hopkirk, trioul era completat de pilotul finlandez Timo Mäkinen.

 

În 1965, Mäkinen a obţinut a doua victorie în clasamentul general pentru clasicul Mini, după o evoluţie de-a lungul căreia nu a primit nici un punct de penalizare, în timp ce compatriotul său nu a fost inclus în clasament după ce a depăşit timpul limită. Acesta a fost un început de an pe care Aaltonen l-a considerat ca nesatisfăcător, chiar dacă el a reuşit să câştige încă o dată titlul naţional în Finlanda şi să devină campion european de raliuri.

Trio de succes: Cei Trei Muschetari

Cea mai redutabilă prestaţie a celor “Trei Muschetari” a fost la Raliul Monte Carlo din 1966. Timo Mäkinen, Rauno Aaltonen şi Paddy Hopkirk au dominat cursa încă de la început. La final, ei erau plasaţi pe primele trei locuri ale clasamentului general – în ordinea Mäkinen, Aaltonen, Hopkirk. Dar bucuria unui hat-trick pentru versiunea clasică Mini a fost extrem de scurtă. Cei trei piloţi au fost descalificaţi ulterior din cauza luminilor care se presupune că nu erau în conformitate cu regulamentul oficial conform oficialilor francezi de cursă.

 

Un an mai târziu, consternarea cu privire la această decizie s-a transformat în determinare totală. 1967 a fost momentul de glorie al celui de-a treilea “Muschetar” în Raliul Monte Carlo. Altonen şi navigatorul Henry Liddon, care fusese în maşina câştigătoare alături de Paddy Hopkirk în 1964, au fost cel mai rapid echipaj al echipei BMC şi se aflau pe o poziţie promiţătoare la începutul “Nopţii Cuţitelor Lungi”. Cursa a fost decisă pe celebrul Col de Turini, cu pilotaj pe zăpadă. Şi, aşa cum Aaltonen avea să declare doar după mulţi ani, virajele rapide aproape că au adus acelaşi rezultat ca debutul său în “Monte” cu cinci ani înainte. Aceasta pentru că Mini Cooper S a ieşit de pe traseu în timpul coborârii ca urmare a unei abordări mult prea aventuroase. Maşina s-a strecurat printre tufişuri şi, spre surprinderea echipajului, a revenit pe traseu. Aaltonen şi Liddon au respirat adânc şi şi-au reluat evoluţia spre sosire şi victorie.

 

Acum, la 50 de ani de la acel moment, Rauno Altonen vrea să aibă o abordare mult mai cerebrală a cursei. Monte Carlo Rally Historique este organizat ca o competiţie de regularitate. Aaltonen şi Sylvan iau startul şi în categoria “Viteză medie redusă”. Astfel, ei se bazează pe rutină şi precizie. Şi îşi doresc victoria, aşa cum indică un detaliu foarte special. Modelul clasic Mini pe care îl vor utiliza poartă numărul de concurs 177. Este exact acelaşi număr de pe maşina învingătoare din 1967.

Aaltonen – profesorul de raliuri


“Tanarul” de 73 de ani, Rauno Aaltonen nu si-a pierdut deloc entuziasmul pentru raliuri, sportul care l-a propulsat spre un succes international in anii ’50 si ’60. Finlandezul a castigat Campionatul de Raliuri din Finlanda in 1961 si 1965, cel din Europa in 1965 si celebrul Raliu de la Monte Carlo in 1967.

 

Desi Aaltonen si-a inceput cariera in competitiile cu barci de viteza, motorcross si curse de motociclete, raliurile i-au adus cel mai mare succes. Totusi talentul lui ca pilot de raliuri se extinde dincolo de colectia lui de titluri de campion; va fi cunoscut mereu pentru descoperirea anumitor tehnici de pilotaj care sunt folosite si in ziua de azi in forme mai evoluate.

 

In anii ’50 (cu mult inainte de aparitia Campionatului Mondial de Raliuri), Aaltonen a promovat masinile cu tractiune fata in  defavoarea celor cu tractiune spate. Fiecare dintre tehnicile lui inovatoare de pilotat, Scandinavian Flick si franarea cu piciorul stang, au fost descoperite pentru a inlatura (elimina posibilitatea aparitiei) efectelor subvirarii la masinile cu tractiune fata.

 

 

 

Aaltonen si-a perfectionat propriile tehnici pe durata carierei sale in timp ce pilota masini precum Saab sau MINI Cooper. “Aceste tehnici sunt esentiale pentru a evita subvirarea” spune carismaticul finlandez. “Inainte, singura modalitate de a opri o masina cu tractiune fata sa subvireze in conditii de aderenta scazuta era sa tragi frana de mana. Chiar daca frana de mana este aproape, un pilot tot trebuie sa ia mana de pe volan. Acest lucru ar incetini fie schimbarea vitezei, fie efectuarea virajului.”

 

 

Aaltonen si-a propus sa gaseasca si alte alternative mai eficiente. Prima oara a fost manevra denumita “Scandinavian Flick”, un exercitiu de pilotaj care consta in manvrarea masinii spre directia opusa a urmatorului viraj astfel incat miscarea rezultata permite automobilului o viteza mai mare la trecerea prin viraj. “Cand am inceput sa pilotez in Finlanda in anii ’50, nu aveam caiete cu notite pentru dictare, deci nu stiam probele speciale. Cand ajungeam intr-o curba, nu stiam cat de stransa este, asa ca masina incepea sa subvireze. Debutul meu s-a produs in competitiile cu barci de viteza unde trebuia sa derapezi in curbe,  nu prea mult, dar intr-o forma controlata. Am introdus acest stil de a derapa, deoarece am inteles ca numai un cauciuc cu un unghi care-i permite alunecarea poate crea forta laterala, forta care face masina sa abordeze cu viteza virajele stranse.”

 

 

 

Cei mai multi piloti exagerau cu utlizarea acestei metode, lucru care putea duce la ruperea puntii spate sau putea cauza pene rotilor. Eu foloseam flick-ul numai in curbe, unde stiam ca masina probabil va subvira, nu si in alte conditii.”

 

Dani Sordo, Rauno Aaltonen si Kris Meeke la lansarea noului MINI JCW WRC

 

Dupa un timp, Aaltonen a brevetat metoda franarii cu piciorul stang. Ca si metoda “Scandinavian Flick”, scopul ei era acela de a suprima subvirarea, dar era un pic mai sofisticat. Franarea cu piciorul stang presupune o apasare usoara a pedalei de frana cu stangul in timp ce piciorul drept accelereaza. Blocarea rotilor fata in momentul franarii este compensata de putere, dar datorita discurilor spate, puntea spate se blocheaza. Acest lucru va face masina sa derapeze, astfel incat sa existe un unghi potrivit pentru un drift bun fara flick si fara a folosi frana de mana.

 

 

In mijlocul curbei poti decide unghiul derapajului doar prin apasarea franei si prin accelerare. Majoritatea masinilor nu au suficienta forta de franare pe spate, asa ca obisnuiam sa marim etrierii pentru o franare mai eficienta. Prima data am aplicat asta pe un Saab, dar am folosit-o la toate masinile cu tractiune fata. Daca stii in teorie cum ar trebui sa functioneze, este mult mai usor pentru creier sa inteleaga cand trebuie sa o faci. Multi oameni o fac fara sa inteleaga, deci pentru ei este o metoda nefolositoare.”

 

Aaltonen la Raliul Germaniei 2011 alaturi de inginerii Prodrive

 

Desi fiecare din tehnicile lui Aaltonen implica derapajul, el insista ca unghiul de alunecare trebuie sa fie perfect  echilibrat. “Secretul victoriilor mele a constat in echilibru perfect dintre derapaje si mersul eficient.” Totodata, carismaticul finlandez sustine ca oricine ar fi aprofundat studierea dinamicii masinilor ar fi putut descoperi aceste tehnici. Modestia este caracteristica de baza a lui Aaltonen. “Nu ma simt mandru. Toti ar trebui sa gasim cate ceva nou mereu, ca sa ne simtim mandri. Am mult mai multe lucruri de care sunt mandru; de exemplu, sa le explic inginerilor cum sta treaba cu masinile cu tractiune integrala si sistemele de control al stabilitatii.”

 

 

Modestia remarcabila a lui Aaltonen se regaseste si cand vorbeste despre recordul sau, unul pe care multi piloti si-ar dori sa-l aiba; cea mai mare viteza medie pe o proba speciala. “Acest record a ramas in picioare doar pentru ca s-a schimbat regulamentul” explica el. “Nu e nimic de care sa ma simt mandru. Totul s-a intamplat pe un drum rapid langa Cercul Polar. Nu am avut caiet de dictare, asa ca singura problema erau crestele. Nu stiam daca urmeaza un viraj sau nu. Am concurat pe un MINI Cooper S care avea o viteza maxima de 185 km/h. Proba speciala avea  lungimea de 50km. Media mea a fost de 148 km/h. MINI-ul era foarte rapid deoarece avea un ampatament redus pe cand celelalte masini il aveau mai mare. O masina nu vireaza repede daca are ampatamentul mare. Motorul transversal a fost de asemenea revolutionar iar MINI-ul era foarte mic si usor. Aveam nevoie doar de jumatate din aderenta celorlalti piloti pentru a avea aceeasi viteza in curba, luand in calcul ca aveam doar jumatate din puterea celorlalte masini.”

 

Aaltonen trebuie sa ramana in memoria noastra ca facand parte din elita celor care au promovat aceasta disciplina a raliurilor. El este un narator, un expert si un gentleman, dar mai presus de toate, un entuziast.