Considerat de unii fani cel mai bun mare premiu de pe continentul nord-american din istoria Formulei 1, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii a fost prima etapă din sezonul 1990 al Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru mine, aceasta cursa a insemnat prima intalnire cu legendarul Senna, profesorul Prost, leul Mansell si alti mari piloti contemporani cu acestia. Chiar daca la vremea aceea nici macar nu eram nascut, am reusit sa vad cursa aceasta cativa ani mai tarziu. Astfel am ajuns sa fiu un mare fan declarat al lui Senna, ca multi altii, dar asta nu inseamna ca in randurile de mai jos o sa il venerez pe brazilian, sau o sa incerc sa arunc cu noroi in ceilalti piloti, doar pentru a il face pe acesta mai special intr-un fel.
Calificarile s-au desfasurat ca o veritabila loterie, din cauza unei ploi care s-a abatut asupra capitalei statului Arizona, Phoenix. Circuitul stradal s-a aratat unul destul alunecos, asa ca pilotii duceau o munca titanica pentru a tine monoposturile pe trasa ideala. Gerhard Berger a stabilit cel mai rapid timp al sesiunii, urmat de Pierluigi Martini de la Minardi-Ford, Andrea de Cesaris de la Dallara-Ford. Urmatoarele 4 locuri au fost ocupate de Jean Alesi, Ayrton Senna, Nelson Piquet si Alain Prost.
Startul cursei l-a avut in prim-plan pe francezul Jean Alesi caruia nu i-a stat nimic in cale si care a reusit sa ajunga pe prima pozitie dupa primul viraj. Pierluigi Martini ratează startul si ajunge pe locul al 5-lea fiind depasit de Andrea de Cesaris, Piquet si Senna. Dupa primele viraje, incepatorul Jean Alesi reuseste sa se desprinda semnificativ de austriacul de la McLaren-Honda, dupa primul tur avand 2.4 secunde avans. Nigel Mansell a avut de asemenea un start excelent, castigand cateva poziţii.
In turul al 9-lea Gerhard Berger rateaza perioada de franare, derapeaza si se loveste de zidul de protectie. Acesta pierde mult timp la boxe, iar in turul al 44-lea abandonează din cauza unei probleme la ambreiaj. Senna se afla la 8.2 secunde in spatele lui Alesi care impunea ritmul cursei. Francezul de la Tyrrell-Ford care concura pentru prima data pe pneuri Pirelli a hotarat sa conserve pneurile sperand intr-o intrare la boxe a lui Senna care îi asigura o victorie sigura. Senna insa il ajunge si dupa un duel ramas in istorie, brazilianul il depaseste.
Pentru Ferrari, acest mare premiu a fost unul nefast. Alain Prost abandoneaza in turul al 21-lea din cauza cutiei de viteze, iar Nigel Mansell, celalalt pilot al Scuderiei de la Maranello, a abandonat din cauza ambreiajului care s-a dezintegrat, a lovit rezervorul de ulei, acesta din urma a explodat formand o mare sfera de foc in spatele monopostului cu numarul 2. Totul s-a intamplat cand englezul rula cu aproximativ 260 km/h, iar acesta se afla pe pozitia a 5-a dupa ce a pornit de pe 17. Senna trece primul linia de sosire urmat de Jean Alesi la 8 secunde. Doar 6 piloti au terminat in acelasi tur cu Ayrton Senna, Satoru Nakajima, coechipierul lui Alesi, fiind ultimul care termina in puncte.
Astfel, am ajuns eu sa fiu fanboy Senna. Stiu, cursa aceasta nu se numara printre cele mai spectaculoase sau printre cele mai stranse victorii ale brazilianului, dar a fost prima cursa vazuta de mine, primul contact cu magia competitiei adevarate din Formula 1, cand placerea de a pilota si dependenta de adrenalina ii faceau pe piloti sa isi dea si ultimul strop de putere pe pista, doar pentru ca la finalul cursei sa fie pe podium. Dupa parerea mea, aceasta este cea mai frumoasa perioada din istoria acestui sport.